BINE ATI VENIT IN NEANT!

TOTI VENIM DE NICIUNDE SI PLECM NICAIERI,REGASINDU-NE APOI INTR-UN VID ABSURD.

Acest blog a apartinut lui IOAN ''NEALA'' NICA care a murit in 1 Ianuarie 2020. Blog-ul va fi administrat in continuare de fratele sau George ''Sixray'' NICA

duminică, 22 octombrie 2017

Baraganul-surghiunul romanilor


Bărăganul - surghiunul românilor                                                                                                   Categoria părinte:   Inchisori si lagare                                                                                               Categorie: Bărăganul - Pământul exilaților


Şes întins, stepa, spre Răsărit. Dacă Răsăritul înseamnă o speranţă, în comunism drumul este invers, spre degradare, "pohod na Sibir". In Rusia auzeai: "l-au trimis în Siberia". In România se spunea: "L-a dus în Bărăgan surghiunul Românilor". Sensul e acelaşi fără judecată, fără vină, la exterminare.
Inceputul a fost în 1949 şi apogeul în 1951.
Trenuri după trenuri, încărcate cu trupe şi armament, înfrăţite cu cel sovietic, se îndreptau zi şi noapte spre graniţa cu Iugoslavia, ţară ce îndrăznise să se retragă din Cominform.
Alte trenuri, de vite, încărcate cu Şvabi de toate vârstele, veneau dinspre aceeaşi graniţă şi se opreau la Lehliu, Slobozia, Ianca. Alte garnituri, tot de vite, pline cu sate întregi fără deosebire de naţionalitate, din judeţele Mehedinţi, Caraş-Severin şi Timiş, au continuat să sosească în 1949-1950 în aceleaşi staţii de CFR. Inainte de a părăsi locurile natale, fuseseră obligaţi să planteze pari cu sârmă ghimpată, împotriva pericolului imperialist american.
Unii oropsiţi ai soartei au putut lua cu ei vite, căruţe, câte un pat sau masă, după cum îi lăsa inima pe mai marii comunişti din localităţile respective.
Unele familii au plecat descompletate, spre norocul celor ce nu erau acasă.Mânaţi ca vitele, au mers până n-au mai putut. După ce s-au odihnit cât să-şi hrănească pruncii şi să-şi tragă sufletul, au pornit iar la drum, mai spre Răsărit.Când a început a se înnopta, s-au oprit din nou. Vocea miliţianului a tunat peste toată turma:"- Aici, intre patru ţăruşi vă este casa şi masa. Aici veţi dormi şi de aici veţi mânca. Aici e satul vostru. Nu aveţi voie să părăsiţi locul, să plecaţi în altă parte!"
Oamenilor nu le venea să creadă. Nu vedeau decât cerul deasupra şi buruiana în jur. Nici umbră de pom, nici ţipenie de vietate.
A doua zi, când a răsărit soarele, pentru ei a început suferinţa. Pământul a fost răscolit şi transformat în val de apărare împotriva vântului nemilos, tot din Răsărit.
Cei mai în putere au plecat cale de ore să caute apă, apă de băut. Setea îi chinuia, căldura îi sufoca, ploaia îi muia până la piele. Au început să dureze sate de bordeie, ca pe timpul barbarilor, acum în "era socialismului luminos".
Aşa au apărut noi aşezări cu numele de: Rubla, Dâlga, Lăţeşti, Răchitoasa, Olaru, Perieţi, Luci-Giurgeni, Măzăreni, Zăgana-Vădeni, Căteşti.
Au fost "descălecaţi " aici 45.000 de Şvabi, 15.000 Sârbi, 10.000 Români de pe frontiera de Vest şi sute de Basarabeni. Ei au întemeiat "Voievodatul Suferinţei"; ei au deschis o nouă filă în viaţa României: pedeapsa administrativă.
Pentru ca "totul să prospere şi lumea să fie fericită", aceste "ctitorii" au fost dăruite spre îngrijire Ministerului de Interne, care s-a preocupat să creeze condiţii de muncă. Ziua trudeau la gospodăriile colective pentru a aduce de-ale gurii la copii şi la bătrâni, iar noaptea săpau bordeie.
Dar a sosit şi August 1951 cu noi dispoziţii pentru "ridicarea nivelului lor de viaţă". Li s-a interzis să mai locuiască în bordeie. Nu era demn de secolul nostru.
Toţi au fost obligaţi să iasă la suprafaţă, să clădească locuinţe, să se înalţe spre soare. Dar tot din pământ. Statul grijuliu a dat pentru fiecare casă o uşă şi o fereastră. Pentru acoperiş aveau libertatea să aleagă între stuf, papură, sau paie.
Seara, la întoarcerea de la muncă, oamenii se ocupau de confecţionarea chirpicilor. Toamna era în prag şi iarna pornise deja, tot din Răsărit. Unii, mai bătrâni, n-au reuşit să-şi facă din timp chirpicii pentru a se usca. Aceasta se datora atât neputinţei lor cât şi lipsei de apă pentru a frământa pământul.
Oamenii trăiau acolo ca într-o închisoare. Grijuliu, Ministerul de Interne îi obliga să meargă săptămânal la viză. Miliţienii munceau "foarte mult". Trebuiau să-i viziteze şi noaptea pe deportaţi.
De foarte multe ori le răscoleau bordeiele, nu de altceva, numai aşa să nu creadă că nu sunt luaţi în seamă.
După moartea lui Stalin, când deţinuţilor politici le-au expirat pedepsele iar celor administrativi sorocul, s-a hotărît să-i aducă în Bărăgan, să se poată bucura de libertate după anii de detenţie.
Tot aşa, tineri sau bătrâni, bărbaţi sau femei. Insoţiţi de domnii miliţieni "ca să nu se rătăcească", au venit şi au fost găzduiţi în bordeie.
Un deţinut politic, care şi-a pierdut vederea din cauza muncii forţate, nu a fost lăsat să meargă la familie, ci a luat drumul Bărăganului. Adevărat umanitarism comunist!
Printre ei, printre miile de deţinuţi politici care au trecut pe aici: Adăscăliţei Vasile din Vaslui, Almăjan Ion, Amariei Ion din Botoşani, Ambruş Petru, medic Timişoara (Răchitoasa), Andreescu, Andreica Aurel, Antonescu Măria (Lăţeşti), Anca Victor, avocat, Bucureşti, Atanasiu Victor, avocat din Piteşti, Andreescu Aurel, Aristide Jean, avocat Fălticeni, Asnavorian, avocat Bucureşti, Balanov Petre, ofiţer Fălticeni, Bangu Petru, funcţionar Sinaia, Baurceanu Ionică, student Bucureşti, Betea, secretarul lui Lucreţiu Pătrăşcanu, Bejan Dumitru, preot din Hârlău, Bentoiu Aurelian, avocat, Brătianu Ion, Bucureşti, Bratu Alexandru, avocat Bucureşti, Caciuc Leonard din Storojineţ, Codreanu Ileana, căsătorită cu Praporgescu, Caloianu Petre din Bucureşti, Câmpeanu Radu din Bucureşti, Căpăţâneanu Dumitru din jud. Olt, fost ministru, Caraza Grigore, învăţător, Neamţ, Caratana Nicolae din Constanţa, Caşu Dumitru, învăţător Rădăuţi, Cazacu Marcel, elev Rădăuţi, Chiriţă din Buzău, Chirnoagă Virgil, colonel (Lăţeşti), Ciocârlie Dumitru, învăţător din Banat, Comăneanu Sutaşu, profesor, Cosma Marin, ţăran din lotul Vrancea, Cosgărea Ion, Costea Gheorghe din Tomnatic, Timiş, Constantinescu Klaps Costel, Cracă Marin, inginer din Olt, Crăcăna, basarabean, Cristea din Târgu-Ocna, Crişan Ianoş din comuna Mireşu Mare, jud. Baia Mare, Cureliuc Alfred, Storojineţ, Damian Viorel, inginer Timişoara, Demetrescu Camil, Bucureşti (Valea Călmăţui), Droch, inginer Buzău, Dinulescu Ecaterina, învăţătoare din Purani, Drăguş Dumitru, preot, Drăgoescu Vlad, student din Craiova, Dumitrescu Marin, student din Bucureşti, Dumitrescu Oscar, muncitor, Dumitrescu Constantin, avocat din Bucureşti, Dumitrescu Coco, profesor universitar, Evolceanu Nicolae, student Bucureşti, Folea Ion, ofiţer de pe Târnave, Funkenstein Herman, ţăran-şvab din Banat, împreună cu trei copii, Gavrilă, ţăran Botoşani, Ghica Alexandru, student din Bucureşti, Gligor, ofiţer Aiud, Goma Paul, student Bucureşti, Grigore Vasile, comisar, Hudici Vasile, profesor universitar Iaşi, Holban Mircea, ofiţer, Ioaniţescu D.R., Ilie Ion, profesor Craiova, Iliescu Dumitru, avocat Buzău, Uiescu Ion, profesor comuna Cuptoare Severin, Lacaze Frederica din Bucureşti, Leucuţia Aurel din Bucureşti (Lăţeşti), Lungu N. Dumitru, Lungu Neagu, Bucureşti, Lupan Petru, elev, Lupaşcu Ion, muncitor, Lupoiu Petru, elev, Manea Ion, inginer (Lăţeşti), Marcoci, doctor, Marino Adrian, Măcrineanu, Mândreanu C, profesor Sibiu, Merceanu Grigore, Mereu Ion, preot, Mihalache Niculina din Dobreşti-Muscel, Miron Gheorghe din comuna Corlea, jud. Roman, Mihalache Andrei din Bucureşti, Muller Helmut, Mihăiescu Radu, student, Mirică Traian, student (Valea Călmăţui), Niculescu Radu-Buzeşti, Nicolae Măria, aviatoare, Nicoară Th., student Brăila, Noveanu Arthur, Oniga Dumitru, poet, Stupca-Suceava, Pop Ghiţă, fost ministru (Lăţeşti), Popovici, fost secretar al lui Lucreţiu Pătrăşcanu, Pandurescu Gh. din Banat, Pantazi Ion, ofiţer de cavalerie din Bucureşti (Valea Călmâţui), Panteş Ion, inginer Bihor, Pop Remus, deputat de Cluj, Penescu Nicolae, fost ministru, Praporgescu, colonel, Piţigoi Marin, avocat Argeş, Pizone Benedict, căpitan de geniu, Popa Gheorghe, învăţător din comuna Băseşti, jud. Bacău, Pop Romulus (Bimbo), doctor, Popescu Dumitru, general, fost ministru, Raţiu Alexandru, preot, Rusu Marius, inginer, Sabou Ioan din Gârla Mare, jud. Mehedinţi, Săiceanu, student, Spineanu Cezar, profesor Târgovişte, Şoltuz Mircea, student din Iaşi, Stamate Constantin, medic din Vaslui, Stanciu Constantin din Dolj, Stan Ion, muncitor din Bucureşti, Surdulescu Radu, student, Stângu Nicolae, ţăran partizan din Banat, Strat Gheorghe, profesor universitar, Stoicescu Constantin, preot din Buzău, Tarţia Mihai, preşedintele tineretului PNŢ,. Teodorescu C, avocat din Bucureşti, Totoroanţă, contabil, Tomescu Petre, profesor universitar, fost ministru, Trifan Traian, avocat din Braşov, Tonea Ion, inginer din Năsăud, Truţă Ion, din jud. Olt, Vaida Emilia, Vasile, Botoşani, Vorovenciu Ion din Bucureşti, Verzea Nina, Veţeleanu Ion, inginer din Bucureşti, Vintilescu Virgil, Vaida Mimi-Bratu, pianistă din Bucureşti.
Deţinuţii politici aduşi în Bărăgan îşi aveau familiile la sute de km. Nu aveau de nici uncie. Cei apropiaţi le-au adus cele necesare unor oameni lipsiţi de orice mijloc, în marea majoritate bolnavi sau bătrâni. Securitatea îi înregistra pe toţi.
După câţiva ani au înscenat procese la o parte dintre cei din Bărăgan având ca acuzaţie ajutorul din partea familiei sau a rudelor. A fost cazul lui Nicolae Penescu, condamnat 8 ani împreună cu fiul, Vladimir Penescu, care adusese mâncare şi îmbrăcăminte tatălui.
Alt exemplu a fost cel al doamnei Niculina Mihalache care, având soţul arestat, a primit vizita nepoţilor. Din aceasta s-a înscenat un proces, s-au dat condamnări, iar unii au murit pentru că au dus o bucată de pâine mătuşei bolnave şi bătrâne.
Nu a fost ultimul caz. Ele au fost numeroase. Dar să lăsăm loc derulării unei poveşti "adevărate". Doamna Niculina Mihalache a fost arestată în Iulie 1947.
De la Ministerul de Interne a fost dusă la Jilava, luând în continuare drumul închisorilor şi domiciliului obligatoriu timp de 17 ani. După ce a stat în închisoarea Mislea între 1951-1954, a plecat la Dumbrăveni. De aici a fost adusă cu Măria Antonescu în domiciliu obligatoriu, în Siberia românească.
In 1955 se găsea la Dâlga, o aşezare în mijlocul Bărăganului, unde oamenii trăiau în bordeie făcute din chirpici, acoperite cu paie. Era o nouă unitate administrativă, înfiinţată de Românii bănăţeni aduşi şi azvârliţi sub cerul liber cu porunca: "Descurcaţi-vă!". Ce a fost aici, era identic cu viaţa milioanelor de Estonieni, Lituanieni, Letonieni, Polonezi, Basarabeni, duşi în Siberia.
La închisoare aveai o bucăţică de pâine, o fiertură şi un acoperiş. Aici, nici un fel de posibilitate de a te alimenta.De la închisoare, doamna Niculina Mihalache, la vârsta de 65 de ani, a fost dusă direct la Dâlga, fără nici un obiect personal, fără nici un venit şi aşezată în bordeiul unei bănăţence al cărei soţ murise în deportare. Apa se aducea de la singurul puţ cu cumpănă, aflat la doi km. Noroc cu moş Crăcăna, ţăran basarabean trecut prin închisoare, care, având bordeiul în apropiere, îi mai aducea câte o cofă de apă.
Magazinul sătesc se afla la 20 km. Lemne pentru foc nu se găseau. Paiele erau singurul combustibil pentru cine le avea. Crivăţul nu întâlnea nici un obstacol din Răsăritul îngheţat până aici.
In luna Iulie 1955, pe o căldură toridă, doamna Niculina Mihalache a fost luată şi dusă pe jos circa 20 km., până la miliţia raională. Acolo, în curte, a fost ţinută în picioare până după amiază, când un căpitan de securitate de la Ministerul de interne i-a adus la cunoştinţă că i s-a prelungit domiciliul obligatoriu cu încă 48 de luni, din cauza încăpăţânării bărbatului.
Ion Mihalache a refuzat să iscălească declaraţia pe care Patriarhul Iustinian Marina şi Mihai Ralea au venit să i-o ceară din partea lui Gheorghiu Dej. Alţii, printre care Tătărăscu şi Titel Petrescu, după ce au semnat, au fost eliberaţi.
Pentru doamna Niculina Mihalache era prima veste în răstimp de 8 ani, prin care lua cunoştinţă că soţul ei trăia.Sărmana femeie povestea lui Vicu că la aceste cuvinte, deşi spuse cu ură de securist, simţise că totul se schimbase dintr-o dată: picioarele nu o mai dureau, oboseala din trup dispăruse şi chiar zbirii din faţa ei păreau să aibă chipuri omeneşti.
Spre nedumerirea celor de faţă, s-a pomenit spunând de câteva ori: "Vă mulţumesc, vă mulţumesc, Ionică trăieşte. Vă mulţumesc!"
Viaţa a fost grea. Dacă cineva se încumeta să o viziteze, trebuia să treacă pe la punctul de securitate, să se înscrie într-o condică. S-au găsit oameni care i-au adus de-ale mâncării, lemne cu maşina de la sute de km., au sprijinit-o pentru că, bolnavă şi în vârstă, nu avea nici o posibilitate de trai. Din când în când, în miez de noapte era trezită de securitatea care făcea percheziţie în bătaie de joc, răscolind tot bordeiul, aruncând bruma de lucruri, făcând-o purcoi.
Locotenentul de securitate Diaconescu a venit într-una din zile furios şi a întrebat-o de ce nu moare că tot în pământ trăieşte, adăugând cu o voce dură:"Din cauza ta trebuie să stau aici în mizerie şi să umblu cu cişmele pline de noroi!"Bătrâna bănăţeancă era bolnavă şi noaptea delira, visându-se acasă la ea, în mijlocul orătăniilor. De două ori pe săptămână ofiţerul de securitate venea cu maşina şi o ducea. Doamna Mihalache credea că merge la doctor. La înapoiere bătrâna era tăcută, privea în jos şi gemea.
Intr-o zi, când s-a întors, a intrat în bordei şi a căzut în genunchi în faţa doamnei Niculina Mihalache spunându-i:"Iertaţi-mă! De câte ori mă duceau acolo erau nişte ofiţeri străini de locurile acestea care mă tot descuseau de Dv. Eu le spuneam adevărul dar ei nu erau mulţumiţi. Astăzi mi-au cerut să semnez o hârtie în care spuneau lucruri rele de Dv. şi mi-au promis că dacă iscălesc îmi dau drumul să merg la mine acasă la Cruceni, în Banat. Şi eu am semnat să pot ajunge acasă. Iertaţi-mă!" şi a podidit-o plânsul.
Doamna Mihalache s-a aplecat, a ridicat-o şi a îmbrăţişat-o, spunându-i: "îmi pare bine că a dat Dumnezeu să te ajut să poţi ajunge la rosturile d-tale şi la casa pe care te-ai chinuit să o faci acolo. Să ai parte de bătrâneţe liniştită."
După plecarea bătrânei a fost adusă în bordei o femeie refugiată din Basarabia. Aceasta recunoştea pe faţă că e informatoarea securităţii şi miliţiei, cărora le spunea tot ce vede şi aude: "Dacă nu fac asta, mă ameninţă că mă trimit în satul meu din Tighina care este sub ocupaţie rusească. Şi acolo nu mai găsesc pe ni-meni, fiindcă ştiţi şi dumneavoastră că au fost duşi de mult din căscioarele lor."
Aceasta a fost atmosfera în care a trăit doamna Niculina Mihalache până în Septembrie 1958, când a fost arestată. In noua înscenare a securităţii au fost implicate rude şi prieteni apropiaţi ai familiei. In urma unei anchete dure, în care s-au folosit metode barbare, printre alţii au fost condamnaţi: Preotul Gh. Tomescu din Ţigăneşti-Muscel, care a murit în închisoare, avocatul Gh. Popescu, mort în închisoarea de la Botoşani, Doctorul Belizarie, care a murit în dimineaţa în care securitatea a venit să-l aresteze.
Numărul celor arestaţi şi implicaţi a fost mare şi chinurile pe care le-au suportat sunt incredibile.Doamna Niculina Mihalache a fost deasemenea condamnată şi a pornit pe drumul închisorilor, având de data aceasta asigurată fiertura zilnică.
De fapt, anul 1958 a însemnat o nouă prigoană împotriva deţinuţilor politici de care nu au scăpat nici acei cu domiciliu obligatoriu. In noaptea de 19/20 Septembrie au fost ridicate sute de persoane din bordeiele Bărăganului, pentru a li se înscena procese.
Numai din satul Răchitoasa, ce aparţinea de comuna Luciu-Giurgeni jud. Ialomiţa, au fost ridicate în acea noapte 62 de persoane. Pentru justificarea acestui nou abuz, deoarece nu mai aveau motive, au recurs la invenţii, acuzaţii cu totul şi cu totul imaginare. Pentru a ilustra aceasta subliniez că de la ferma Luciu-Giurgeni a fost arestat contabilul şef Ion Almăjan şi învinuit că ar fi ajutat şi pactizat cu cei din domiciliu obligatoriu. Toată lumea ştia că un contabil şef nu putea ajuta cu nimic pe nişte muncitori ce trudeau la o distanţă de kilometri de biroul lui. Nici măcar un kg. de "boabe" în plus nu avea cum să le ofere la ziua de lucru. Au mai arestat pe Dumitra Lungu, soţia lui Neagu Lungu care se găsea cu domiciliu obligatoriu, învinuind-o că ar fi mijlocit legăturile între cei din Bărăgan şi Bucureşti, cu ocazia vizitelor ce le făcea soţului.
Aceste motive puerile pentru arestarea opozanţilor urmăreau la acea dată trecerea lor printr-o nouă înscenare, încovoierea tuturor, obligându-i să recunoască în scris realizările regimului şi în acelaşi timp să devină adversarii propriilor convingeri sau ai celor mai buni prieteni.


(Cicerone Ionițoiu - Morminte fără cruce. Contribuţii la cronica rezistenţei româneşti împotriva dictaturii. Vol. III)

miercuri, 11 octombrie 2017

Nu incerca sa intri cu guma de mestecat in Singapore


Nu incerca sa intri cu guma de mestecat in Singapore

Dacă te gândești să călătorești în Singapore, ai face bine să lași guma de mestecat acasă. Pe lunga listă de obiecte interzise la import în Singapore se numără și guma de mestecat.
Scopul acestei legi este de a păstra igiena în spațiile publice. Singura excepție acceptată este guma cu nicotină, folosită de cei care vor să se lase de fumat.

Cum l-au insultat britanicii pe Hitler


Cum l-au insultat britanicii pe Hitler

Pentru a-l insulta și enerva pe Adolf Hitler, britanicii au realizat o carte poștală care îl înfîțișează pe Fuhrer ținându-și penisul la vedere. Cartea poștală a primit numărul de cod „H.789”. Directorul Oficiului Britanic de Război Politic (British Political Warfare Executive – PWE), Sefton Delmer, a plastografiat cartea poștală cu scopul de a răspândi o insultă la adresa lui Hitler.
Cartea poștală conținea o fotografie ce îl înfățișa pe liderul nazist la balcon, ținând în mână un organ sexual masculin circumcis. Această imagine ca scop promovarea zvonului că însuși Hitler era un evreu care ura evreii. Textul de pe cartea poștală este și el sugestiv și este o preluare dintr-un discurs ținut de Hitler în Munchen, în 8 noiembrie 1942: „Ne ținem cu fermitate de ceea ce avem.”


Efectul licorii lui Bachus (10)


Niste reporteri merg intr-un sat pentru a face un reportaj, cum isi petrece ziua badea Gheorghe. Il roaga sa povesteasca ce face in cursul zilei.
- D-apoi, dimineata ma scol, si trag un pahar de palinca.
- Stai, bade Ion. Nu va fi bine sa afle toata tara ca deja la prima ora bei. Spune, ca citesti ziarul.
- No, atunce dimineata ma scol, cetesc ziaru. Dupa aia dau la porc sa mance, dupa care mai cetesc inca un ziar. Pana la pranz lucrez in atelier, in care timp cetesc vreo doi-tri carti. La masa mai citesc vreo doua reviste, iar sara merg la camp, dupa care urmeaza presa de seara. Dupa cina ma duc la biblioteca satului cu pretenii, iar la 10 cand inchide biblioteca merem cu toata trupa la Costel, ca el are tipografie.

Efectul licorii lui Bachus (9)


Se intalnesc reprezentantii fabricilor de bere Becks, Heineken, Carlsberg si Guiness. Fiecare commanda o bere.
Cel de la Becks o bere Becks, cel de la Heineken o bere Heineken, cel de la Carlsberg o bere Carlsberg, iar cel de la Guiness , spre uimirea celorlalti, cere o Coca-Cola.
Cei trei intreaba nedumeriti:
- Tu nu bei bere?
- Pai, daca voi nu beti bere, atunci nici eu nu beau!

marți, 3 octombrie 2017

Puterea magica a inelelor de casatorie

Puterea magica a inelelor de casatorie

Fie ca este primit ca podoaba, fie ca daruirea lui marcheaza o legatura speciala sau un rol special, din momentul in care este purtat, inelul ne pecetluieste destinul si sufletul. Asadar, nu se cuvine sa privim un asemenea dar cu superficialitate. Purtatorii de inele trebuie sa stie ca rolul decorativ al inelului este destul de recent.
Ca obiect cu puteri magice, inelul actioneaza ca agent al unei legaturi de supunere, si cand este oferit cu alte ocazii decat cele oficiale. In jocul daruirii si primirii de inele, barbatul si femeia sunt in egala masura implicati si, de multe ori, forta magica actioneaza vreme indelungata, malefic sau benefic, in functie de situatie, chiar si dupa ce podoaba nu mai este purtata. Au importanta foarte multe aspecte: cum s-a renuntat la purtarea inelului, cat timp a fost purtat, ce sentimente i-a legat pe daruitor si primitor, ce sentimente continua sa ii lege sau sa ii dezlege, ce alte persoane sunt implicate in acest joc, sentimental si magic deopotriva, cum arata inelul si din ce material era facut.
Din momentul in care este acceptat si apoi purtat, inelul are nu numai puterea de a ne lega de cineva sau de ceva, ci si de a ne izola. Faptul ca logodnicii trebuie sa isi schimbe inelele in timpul ceremoniei de casatorie, are legatura cu acest dublu inteles: in felul acesta, cei doi se leaga definitiv unul de celalalt, fiind concomitent monarh si sclav in relatia cu celalalt, iar prin aceasta reciprocitate a posesiei si a supunerii se izoleaza de ceilalti. De aceea traditia considera ca este un mare pacat sa ravnesti la femeia (respectiv barbatul) altcuiva, dar si mai mare este pacatul celui care a facut un asemenea legamant, de a mai fi sensibil la farmecul feminin sau masculin al altcuiva. A pacatui cu gandul este de o mie de ori mai grav in cazul celui care o face purtand la deget inelul casatoriei.
Puterea si natura magica, buna sau rea, a inelului depinde foarte mult de identitatea celui care il ofera in dar si mai ales de sentimentele sale. Daca barbatul respectiv face gestul cu o anumita indiferenta, fara cine stie ce intentii de seductie, forta magica a darului ar trebui, in principiu, sa fie foarte redusa fata de persoana care il primeste. Aproape niciun pericol nu ar plana asupra ei, mai ales daca inelul este facut dintr-un metal de calitate. In schimb, daruitorul se pune intr-o situatie delicata, intrucat, o data cu primirea darului, femeia respectiva capata anumite puteri asupra lui, puteri care sporesc din momentul asezarii sale pe deget, mai ales daca in sufletul primitoarei se trezeste un sentiment de iubire sau chiar simplul capriciu de a-l domina pe respectivul curtezan. Impotriva vointei sale, se va vedea el insusi obsedat de femeia cu care anterior cochetase in mod gratuit, iar daca este cumva legat de o alta femeie, relatia aceea se va deteriora.
Chiar si in aceste conditii, femeia se afla si ea in pericol, pentru ca inelul poate fi incarcat cu puteri malefice de atingerea altor maini. De pilda, vanzatoarea de la care a fost cumparat poate simti inconstient invidie pe femeia rasfatata cu un asemenea dar, mai ales cand el este cumparat de un barbat atragator. De aceea, manualele de magie recomanda ca, inainte ca inelul sa fie purtat, primitoarea sa intreprinda urmatorul ritual: sa roage o ruda de *** feminin (de mare incredere) sa ia inelul si sa il puna intr-un pahar cu apa, in care au fost aruncate cateva petale strivite de trandafir, si sa il lase acolo peste noapte. A doua zi, dupa rasaritul soarelui, inelul poate fi purtat fara teama, dupa ce degetul pe care va fi purtat va fi spalat in aceeasi apa.
Puterile inelului sunt deosebite cand barbatul il ofera din toata inima. Fiind un semn al iubirii, el are aceeasi aura magica pe care o au inelele de logodna. Consecintele sunt insa diferite, in functie de sentimentele femeii. Primit de o femeie indiferenta, el are darul nefast de a-l inrobi pe bietul indragostit si de a-i provoca primitoarei porniri dominatoare punctate de cruzime. Aceasta nu inseamna ca ea insasi nu va suporta efectul magic al inelului, atunci cand il poarta cu incantare. Impotriva vointei sale, desi nici un sentiment nu o va lega de barbatul care i l-a daruit, ea va intra intr-o relatie de dependenta fata de acesta, marcata prin imposibilitatea de a lega relatii trainice cu alt barbat. Daca va face si imprudenta de a purta concomitent un inel primit de la cel cu adevarat iubit de ea sau de la sot, vor rezulta relatii extrem de tensionate cu amandoi barbatii.
Pentru a opri actiunea magica a unui inel, nu este suficient ca el sa nu mai fie purtat. Forta magica inceteaza complet doar daca inelul este topit si din el este facuta alta bijuterie, pe care nu va trebui, in niciun caz, sa o poarte fosta proprietara sau o ruda de sange. Pur si simplu, trebuie daruit altcuiva sau, si mai bine, vandut. Cu acest act, ciclul magic inceteaza.
Daca inelul a fost oferit de un barbat care in sinea lui nutreste, de fapt, antipatie sau ura fata de femeia careia i-l face cadou, atunci, pentru a se indeparta puterile sale malefice, nu este suficienta topirea lui, ci transformarea intr-o cruciulita, care apoi va trebui ingropata la mormantul unui stramos. Un efect de dezlegare de puterile magice il poate avea si daruirea cruciulitei respective unei cersetoare, dar numai uneia cinstite.
Toate aceste efecte magice sunt si mai puternice daca inelul este oferit la o aniversare sau la o onomastica, precum si in zile de mari sarbatori crestine. De regula, se recomanda ca de Craciun sau de Pasti sa nu se daruiasca inele. Exceptie fac inelele de logodna.
Inelul de casatorie leaga sufletele celor doi fosti purtatori dincolo de viata aceasta. Nu exista remediu impotriva puterilor magice ale inelului nuptial. Si nepurtat, el ramane pe deget, ca o amprenta vie a legamantului anterior. Efectele magice, bune sau rele, depind numai de natura casatoriei anterioare si de sufletul celor care l-au purtat. Fireste, inelul de casatorie al vaduvei are o forta benefica, doar daca este purtat in conditii de castitate. Altminteri, el devine un factor malefic inspaimantator. In aceste triste conditii, cel mai bine este sa nu mai fie purtat, dar in nici un caz nu trebuie distrus sau ascuns.


Sursa: Formula As

Magia sau vraja cu inodarea snurului



Magia sau vraja cu inodarea snurului


Rabinii atribuie inventia procedeului magic al innodarii snurului lui Ham, fiul lui Noe. El se cunoaste din cele mai vechi timpuri, pana la moderni, si a fost considerat de tinerii casatoriti ca o vrajitorie.
Grecii aveau o lege speciala care prevedea ca orice magician sau vrajitor care, prin descantece, vraji, legaturi, imagini din ceara vor vraji sau descanta pe cineva, servindu-se de aceste practici pentru a face sa piara oameni sau vite, va primi pedeapsa cu moartea. Platon ii sfatuieste pe tinerii casatoriti sa se fereasca de aceste farmece care tulbura linistea caminelor. Si la romani se practica innodarea snurului si practica a trecut de la magicienii pagani la cei crestini, mai cu seama in Evul Mediu. Biserica recunostea acest procedeu, pe care mai multe concilii l-au anatemizat. Cardinalul Du Perron a facut sa se introduca in ritualul bisericii rugaciuni impotriva innodarii snurului, caci niciodata aceasta vrajitorie n-a fost atat de frecventa ca in secolul al XVI-lea, care a fost si secolul exorcismelor, al rugurilor, al farmecelor, al magiei si al vrajitorilor.
Innodarea snurului devenise atat de frecventa, ca oamenii nu mai indrazneau sa se casatoreasca decat pe ascuns. Se trezeau legati fara sa stie de cine si in atatea feluri, incat nici cel mai siret om nu intelegea ceva. Unul iubeste, dar este urat de celalalt, cand vraja intervine in imbratisarile sotilor, ei se zgirie si se musca, ori diavolul pune intre ei o fantoma care ii impiedica sa se impreuneze. Caldura iubirii se stinge, barbatul devine impotent, principiile procrearii nu mai sunt valabile. Cel mai adesea impotenta era cauzata de teama vrajitoriei, care lovea spiritul si slabea organul. Si starea aceasta nenorocita nu inceta decat in clipa in care vrajitoarea banuita accepta sa vindece imaginatia bolnavului.

duminică, 1 octombrie 2017

Efectul licorii lui Bachus (8)

Doctore, am voie sa beau bere? intreaba un alcoolic.
- Doamne fereste! raspunde doctorul. Asta v-am interzis acum doi ani!
- Da, dar mi-am inchipuit ca medicina a mai facut progrese...

Efectul licorii lui Bachus (7)

Un tip beat mort intra intr-un bar, si dupa ce se izbeste de cativa
clienti in drum spre tejghea, se opreste in fata unei perechi si
ragaie.
Sotul, indignat, zbiara la el:
- Cum indraznesti sa ragai inaintea sotiei mele?!
- Vai, imi cer scuze, raspunde betivul. N-am stiut ca era randul
dumneaei.

Domiciliul obligatoriu * Baraganul -Pamantul exilatilor


Domiciliul obligatoriu                                                                                                               
Categoria părinte: Închisori și lagăre                                                                                       
Categorie: Bărăganul - Pământul exilaților


Teroarea instituită de Gheorghe Gheorghiu-Dej a devenit şi mai crâncenă după 1948. De inspiraţie sovietică, exterminarea luptătorilor anticomunişti s-a extins cu repeziciune devenind un soi de virtute proletară, ale cărei cifre înregistrate erau raportate săptămânal la Moscova. Cum, la acea vreme, Canalul Dunăre-Marea Neagră rezolva doar parţial distrugerea în masă a intelectualităţii şi a burgheziei, au fost înfiinţate numeroase lagăre de muncă.
Astfel, Bărăganul românesc a fost populat cu deportaţi, cu precădere "chiaburi", "duşmani ai poporului", "bandiţi", "criminali" etc. Au fost concentrate forţe masive de muncă sub cerul absolut liber, surghiuniţilor rezervându-li-se drepturile de a suferi şi de a tăcea pentru a supravieţui în marele lagăr socialist.
D.O. - domiciliul obligatoriu sau domiciliul forţat - era o nouă condamnare care nu trecea prin faţa nici unui tribunal şi nu urma nici o sentinţă. Venea de undeva dintr-un ascunziş, care îţi mai adăuga la suferinţa din temniţă şi un anumit număr de luni, având în vedere că D.O. nu se număra în ani. Acest domiciliu era dat de ofiţerul politic şi conducerea închisorii din care plecai, în funcţie de numărul denunţurilor pe care le aveai la dosar, întocmite de cei cu care împărţeai necazurile şi suferinţele.


(Grigore Caraza - Aiud însângerat)