BINE ATI VENIT IN NEANT!

TOTI VENIM DE NICIUNDE SI PLECM NICAIERI,REGASINDU-NE APOI INTR-UN VID ABSURD.

Acest blog a apartinut lui IOAN ''NEALA'' NICA care a murit in 1 Ianuarie 2020. Blog-ul va fi administrat in continuare de fratele sau George ''Sixray'' NICA

sâmbătă, 22 iulie 2017

Al Capone



Al Capone a fost unul din cei mai temuți gangsteri americani din anii 1920 - 1930. Fiu al unei familii de imigranți italieni din zona Napoli, Al Capone a reușit să domine întreaga lume interlopă din Chicago(cel mai important oraș al mafiei italine din America), ajungând conducătorul unei mari rețele de crimă organizată („Chicago Outfit”), obținându-și veniturile din afaceri de jocuri de noroc ilegale și din rețele de bordeluri. Perioada Prohibiției a reprezentat vârful afacerilor sale, deoarece din traficul ilegal de băuturi alcoolice a reușit să-și înmulțească "câștigurile". Chiar și până în ziua de astăzi numele său se leagă de noțiunea de spălare a banilor, Al Capone camuflându-și sursele încasărilor sale, prin unele afaceri aparent banale ca spălătorii, vânzare de mobilă veche și antichități etc., pe care le prezenta ca fiind ocupația sa oficială.
Deși a reușit multă vreme să se sustragă din fața justiției și să nu fie niciodată găsit vinovat pentru crimele violente comise de "indicatul crimei" pe care l-a condus, cariera sa de gangster s-a încheiat de fapt în 1931, când guvernul federal a reușit să-l facă judecat și condamnat pentru evaziune fiscală. A petrecut în continuare mai mulți ani în închisori, între care vestita Alcatraz, unde a fost inchis în detenția sa cea mai lungă.
Ultimii ani ai vieții i-a petrecut în Florida, bolnav de neurosifilis. A murit în urma unui accident vascular cerebral, la vârsta de 48 ani. Poreclit "Scarface" din cauza cicatricilor de pe față - urme ale unor confruntări violente, și "The Big Fellow" din cauza poziției lui de conducător de bandă, Al Capone a devenit un simbol al gangsterismului american și italo-american.

marți, 18 iulie 2017

Efectul licori lui Bachus (4)


Un beţiv intră intr-o biserică catolică şi se duce direct la confesare. Intră in cabină şi nu zice nimc.
Popa, nedumerit, işi drege vocea incercand să-i atragă atenţia omului. Asta nimic. Dupa un timp, bate popa de 3 ori in peretele despărţitor, la care beţivul raspunde:
- N-are rost sa baţi, nici eu nu mai am hartie.

Pablo Escobar



Pablo Escobar(1949-1993) a fost cel mai important traficant de droguri din lume. Acesta a făcut o avere de 30 de miliarde de dolari din afacerea cu drogurile. În anul 1975, Escobar a început să-și dezvolte afacerile cu cocaină. A condus chiar și un avion de câteva ori în propria persoană, de regulă între Columbia și Panama, pentru a transporta drogurile spre America. Mai târziu el a cumpărat 15 avioane și șase elicoptere noi. Inițial, contrabanda de cocaină o realizau prin ascunderea ei în anvelope vechi de avion, un pilot putând câștiga până la $500.000 per zbor, în funcție de cât de multe droguri reușea să transporte.
Perioada anilor `80 i-a adus lui Escobar un renume internațional datorită extinderii traficului cu droguri în țări precum SUA, Mexic, Puerto Rico și Republica Dominicană.
În 1989, revista americană Forbes îi atribuie un profit de 3 miliarde USD, în timp ce cartelul lui Escobar deținea controlul a 80% din piața mondială de cocaină, devenind cel mai mare traficant de cocaină din lume. El își clădește o imagine de Robin Hood modern, ajutând săracii construindu-le case, biserici și implicându-se activ în dezvoltarea fotbalului columbian.
Declinul imperiului lui Escobar începe în 1991, când guvernul columbian declanșează un război împotriva cartelul drogurilor condus de acesta. Simțiind perioculul, Escobar încearcă să fugă în Germania, cerând azil politic pentru el și familia sa, însă autoritățile germane îi resping cererea. Războiul împotriva lui Escobar se încheie pe 2 decembrie 1993, odată cu uciderea acestuia. În cei aproape 18 ani în care a condus cel mai mare imperiu al drogurilor, numele de Pablo Escobar este asociat cu uciderea a peste 200 de politiști și 600 de civili.


miercuri, 12 iulie 2017

Traditii si superstitii legate de oua


Traditii si superstitii legate de oua

Majoritatea civilizatiilor antice considerau ca oul e simbolul Universului. Un mit grecesc incantator povesteste nasterea lumii. Aparent, noaptea a fost sedusa de catre vant si a depus oul primordial. Din ou s-a nascut Eros, zeul iubirii. Cele doua jumatati ale cojii oului au devenit cerul si pamantul. Pe langa faptul ca ofera o explicatie a lumii, acest mit demonstreaza ca pentru existenta cerului si a pamantului este necesara iubirea.
Vechii japonezi credeau ca pamantul a fost creat dintr-un ou de cocos. La fel, indienii credeau ca lumea a fost creata dintr-un ou care continea esenta zeilor Brahma, Visnu si Siva. Locuitorii din Hawaii credeau ca insula lor a aparut dintr-un ou urias depus de o pasare.
Ouale cu galbenus dublu sunt un semn de noroc. Totusi, in unele parti ale Angliei, un ou cu galbenus dublu e semn de moarte. Aproximativ un ou la o mie are galbenus dublu. Ouale acestea sunt produse de gaini care abia au inceput sa oua (pentru ca ciclul lor de reproducere inca nu este foarte bine reglat) sau de catre gainile care ovuleaza prea repede. Daca mananci un ou cu galbenus dublu de Paste e semn de noroc.
Adesea, oamenii ciocnesc coaja dupa ce mananca un ou fiert. Alteori, strapung cu lingura partea de jos. Aceasta practica face sa fie evitat ghinionul si deriva din vechea credinta ca vrajitoarele adunau coji de oua pentru a face vraji impotriva navigatorilor. Unii credeau chiar ca vrajitoarele se deplasau calare pe coji de oua. Daca visezi un ou inseamna ca in viata ta va aparea sau va creste ceva nou.


Charles „ Lucky ” Luciani




Charles "Lucky" Luciano a fost unul dintre cei mai mari gangsteri americani, fiind capul mafiei new yorkeze. Era considerat părintele crimei organizate moderne în America,deoarece a reușit să împartă New York City la cinci familii diferite de crimă organizată, fondând prima comisie a mafiei new yorkeze. Acesta împreună cu Meyer Lansky, partenerul său, au avut un rol esențial în dezvoltarea Sindicatului Mafiei americane.
Lucky Luciano s-a născut în anul 1897 în Sicilia și venit în Statele Unitate ale Americii în 1906, împreună cu familia sa. Numele lui era Salvatore Lucania, însă a fost botezat din nou, mai tarziu, cu numele de Charles Luciano, fiind unul dintre miile de italieni cărora epoca prohibiției le-a schimbat statutul social, îmbogățindu-se datorită contrabandei cu băuturi alcoolice.
Anul 1920 a reprezentat momentul de ascensiune al lui Lucky Luciano, prin asocierea acestuia cu Frank Costello și Vito Genovese, punând bazele propriei sale afaceri, înființând o firmă de transport. Aceasta avea rolul de a-i oferi acoperirea perfectă pentru transporturile ilegale de alcool.În 1925 cei trei erau cei mai importanți jucători din New York pe piața neagră a băuturilor spirtoase. Importau whiskey direct din Scoția și din Canada și rom din Caraibe. Datorită legăturilor sale cu alte importante personaje din lumea interlopă, Luciano devenise un membru de seamă al mafiei din New York.


Mecanismul de la Antikythera

Mecanismul de la Antikythera

Ar fi fost foarte greu ca din lista de obiecte misterioase să lipsească Mecanismul de la Antikythera. Acesta este unul dintre cele mai vechi sisteme de calcul din lume. Este, probabil, primul computer analog din istorie și are un design incredibil de complex.
După zeci de ani de cercetări, istoricii au stabilit că mecanismul era folosit la stabilirea pozițiilor Soarelui și Lunii și mișcărilor planetelor pe cer. De asemenea, mecanismul de la Antikythera calcula când aveau loc eclipsele de Lună și evenimentele-cheie ale lumii de la acea vreme, precum Jocurie Olimpice.
Unii experți susțin că designul mecanismului de la Antikythera – un sistem de roți dințate din bronz – a fost o puternică sursă de inspirație pentru mecanismele similare construite în mileniul care a urmat.


luni, 3 iulie 2017

Efectul licori lui Bachus (3)


La scoala profa întreaba:
- Cine a zis ca pamântul se învârte?
- Galileo Galilei
- Când?
- Când iesea de la cârciuma..

Efectul licori lui Bachus (2)


Un barbat suna la Urgente:
– Veniti repede, baietelul meu a inghitit un prezervativ!
Dupa 5 minute, acelasi barbat suna din nou:
– Nu mai trebuie sa veniti, am gasit altul!

Efectul licori lui Bachus(1)




– Domnişoară, sunt gata să vă învăţ arta iubirii!
– Ok, deşteptule! Şi cât eşti gata să cheltui pentru a mă învăţa?

Zarca si Celularul * Aiud-Cetatea mortii



Zarca și Celularul                                                                                                                      
Categoria părinte: Închisori și lagăre                                                                                             Categorie: Aiud - cetatea morţii

Când, în urmă cu aproape doi ani, îndemnat şi de unii prieteni, m-am hotărât să abordez reeducarea de la Aiud şi să o prezint aşa cum am cunoscut-o şi receptat-o eu, am făcut-o cu speranţa că această mărturie a mea va contribui într-o oarecar emăsură la restabilirea adevărului în legătură cu ceea ce au fost, de fapt, atât această reeducare de la Aiud, cât şi toate celelalte asemenea acţiuni criminale iniţiate şi controlate de autorităţi în închisorile comuniste.
Şi aceasta cu atât mai mult cu cât, încă de pe atunci, existau indicii că „oamenii de bine” din Serviciul Român de Informaţii, precum şi din alte structuri ale Noii Puteri din România intenţionau să dea publicităţii unele acte şi documente cu ajutorul cărora să denigreze şi să compromită pe unii dintre foştii deţinuţi politici precum şi idealurile pentru care aceştia au luptat şi s-au sacrificat. Se spune chiar (eu nu am văzut-o) că celebra „Carte Albă a Aiudului”, despre care am vorbit deja, ar fi fost expusă, pentru a fi consultată de către cei interesaţi, la Muzeul Literaturii Române de unde, însă, a fost retrasă, nu se ştie din ce motive, după numai 24 de ore.
Că aceste indicii nu au fost doar simple zvonuri o demonstrează apariţia, în prima jumătate a acestui an (1995), a unui volum intitulat „Memorialul ororii”, volum care conţine o parte a documentelor procesului intentat de către autorii morali ai reeducării din închisorile Piteşti şi Gherla, autorilor executanţi dintre care majoritatea au fost mai întâi victime şi numai după aceea călăi. Spun că volumul conţine doar o parte din documentele respectivului proces deoarece din el lipsesc interogatoriile din instanţă şi ultimul cuvânt al acuzaţiilor precum şi depoziţiile martorilor, atât ai apărării cât şi ai acuzării . Editorii motivează neconvingător că lipsa unora dintre documente (depoziţiile martorilor la proces şi ultimul cuvânt al acuzaţiilor) „se datorează fie absenţei lor din dosar, fie condiţiilor se stress (sic!) în care a avut loc selectarea materialelor de arhivă”, iar a altora (interogatoriile luate în instanţă inculpaţilor) se datorează că acestea „au fost consemnate de către grefier cu o scriere ilizibilă... descifrarea lor comportând riscul de impreciziune”. Or, publicarea acestor documente ar fi absolut necesară deoarece este de presupus că, cel puţin unii dintre inculpaţi, să fi retractat, în instanţă, cu ocazia interogatoriilor sau a ultimului cuvânt, declaraţiile smulse prin tortură în timpul anchetei, şi să fi denunţat astfel înscenarea juridică care avea loc.
Pentru că înscenare juridică a fost şi acest lucru ar fi trebuit specificat, nu aş vrea să fac editorilor acestui volum proces de intenţie, dar nu pot să nu remarc faptul că publicarea unor astfel de documente, sub pretextul obiectivităţii, nu contribuie, nici într-un caz, „la dezvăluirea imaginii reale a unor fapte istorice” aşa cum pretind editorii, ci - dimpotrivă - perpetuează confuzia (până acum abil întreţinută) care domneşte în jurul lor, aducând -în acelaşi timp grave prejudicii morale eroilor acestei cumplite tragedii, transformându-i pentru a doua oară în victime.
Publicarea acestor documente ar fi trebuit însoţită, în mod obligatoriu, de câteva precizări. În primul rând ar fi trebuit să i se dea lămuriri cititorului în legătură cu ce a fost, de fapt, reeducarea din închisorile Piteşti şi Gherla şi să i se explice ce anume a urmărit securitatea prin instrumentarea şi judecarea acestui proces. Apoi, ar fi trebuit scoase în evidenţă metodele bestiale prin care au fost smulse declaraţiile acuzaţiilor. De asemenea, ar fi trebuit făcute precizări în legătură cu regulamentele draconice care reglementau viaţa de zi cu zi a deţinuţilor în închisorile comuniste. Căci după înfiinţarea Securităţii (1949) şi, mai ales, după venirea consilierilor sovietici (au existat consilieri sovietici chiar şi pentru puşcării), nici măcar o simplă mutare a unui deţinut, dintr-o celulă în alta, nu mai era posibilă fără ştirea şi aprobarea celor de la Centru. Or, în aceste condiţii, a pretinde că în acea perioadă deţinuţii din închisorile Piteşti şi Gherla puteau circula, de capul lor, din celulă în celulă, puteau să amenajeze, cu de la ei putere, camere de tortură ori de anchetă şi puteau, chiar, să-şi procure (de unde?) instrumente de tortură (vână de bou, ciomege, răngi, etc.) şi de scris (hârtie, tocuri, cerneală, etc.) înseamnă, pur şi simplu, a minţi cu neruşinare pentru a-ţi acoperi ticăloşiile. În sfârşit, dar nu în ultimul rând, ar fi trebuit ca editorii volumului să fi făcut apel la cât mai mulţi dintre supravieţuitorii cumplitului apocalips (eu însumi cunosc cel puţin zece dintre fostele victime care ar fi acceptat fără nici o reţinere să depună mărturie) să vină şi să dea lămuriri cât mai precise şi la obiect în legătură cu ceea ce a fost, de fapt, Piteştiul şi Gherla. Întrebările care au fost puse în scrisoarea trimisă de Popa Alexandru, scrisoare rămasă fără răspuns, ar fi trebuit să fie puse şi celorlalţi trei sau patru martori care au acceptat să depună mărturie căci , în felul acesta, s-ar fi putut evita digresiunile făcute de aceştia pe zeci de pagini, digresiuni fără nici o legătură cu problema propriu-zisă.
Trebuie totuşi să consemnez faptul că, în lapidarul „Cuvânt înainte” editorii îşi avertizează oarecum cititorul „că aceste documente sunt emanaţia autorităţilor comuniste şi, ca atare, reprezintă strict punctul de vedere al acestora”. Acest avertisment este însă prea firav pentru a putea pune în gardă pe cititorul neavizat să fie atent şi să „cântărească adevărul care transpare printre rânduri” , cum spun mai departe editorii, mai ales că el (avertismentul) vine imediat după un paragraf care sună aşa: „Culegerea de faţă se doreşte a fi doar un izvor de informaţie nudă, un instrument de lucru”. Dacă după o asemenea „culegere” (de documente) se va scrie istoria !... Am făcut această lungă digresiune pentru că reeducarea de la Aiud este continuarea, în alt context politic şi cu alte mijloace, a celei de la Piteşti, ambele urmărind acelaşi scop, nimicirea adversarilor politici prin siluirea conştiinţelor acestora şi prin uciderea ideii care a modelat conştiinţele respective. Aşa stând lucrurile, nu ar fi exclus ca, în curând, să apară pe piaţă, sub pretextul obiectivităţii tot necomentate, şi documentele reeducării de la Aiud (luări de poziţie, declaraţii sau chiar unele dintre „studiile” despre care am amintit), documente ce au fost obţinute aşa cum au fost obţinute, au fost înmănucheate în cunoscuta de acum „Cartea Albă „ a Aiudului pentru a servi (după cum s-a exprimat colonelul Crăciun) posterităţii la scrierea istoriei.

(Demostene Andronescu - Reeducarea de la Aiud)