BINE ATI VENIT IN NEANT!

TOTI VENIM DE NICIUNDE SI PLECM NICAIERI,REGASINDU-NE APOI INTR-UN VID ABSURD.

Acest blog a apartinut lui IOAN ''NEALA'' NICA care a murit in 1 Ianuarie 2020. Blog-ul va fi administrat in continuare de fratele sau George ''Sixray'' NICA

miercuri, 29 martie 2017

Griselda Blanco



Griselda Blanco este singura femeie de pe listă, cunoscută sub porecla de "Văduva Neagră", fiind una dintre cele mai cunoscute persoane din industria traficului de droguri. Aceasta a fost unul dintre pionierii de top ai războiului drogurilor din Miami din perioada 1970-1980 și unul dintre cei mai bogați traficanți de droguri din Statele Unite. A fost condamnată la 20 de ani de închisoare în California.

marți, 14 martie 2017

Vorbe de duh despre bautura (13)

Un beţiv care răspândea un miros îngrozitor de băutură ieftină şi care avea un sac şi un ziar vechi se urcă în autobuz şi se aşează lângă un preot cu un aspect foarte onorabil. Apoi scoate din sac o sticlă de băutură aproape goală din care bea până la ultima picătură, după care începe să citească din ziar. La un moment dat i se adresează preotului:
– Scuzaţi-mă, părinte, ştiţi cumva din ce motive se ajunge la spondiloză?
– Desigur, răspunde preotul, care simţea o neplăcere crescândă, pe un ton de o politeţe rece şi sarcastică. Factorii care duc la spondiloză sunt: o viaţă dezordonată, tovărăşia unor femei de calitate îndoielnică, consumul exagerat de tutun şi alcool, beţii care se termină cu nopţi petrecute în bordeluri, toate astea duc la spondiloză…
– Aauuu! N-aş fi crezut niciodată… răspunde beţivul şi se întoarce la ziarul său.
Preotul, milos de felul lui, după ce se gândeşte la cele spuse, se adresează din nou beţivului, de data asta pe un ton blând şi împăciuitor:
– Scuză-mă, n-am vrut să te jignesc, de când suferi de spondiloză, fiule?
– Eu? Nu, părinte… eu niciodată n-am suferit de aşa ceva, am citit în ziar că Papa are spondiloză
.

Actiuni pregatitoare-Perioda de pritocire * Aiud-cetatea mortii


Acţiuni pregătitoare - Perioada de pritocireCategoria părinte:                                                            

 Închisori și lagăreCategorie: Aiud - cetatea morţii


Pentru a supravieţui, deţinuţii Aiudului au fost nevoiţi să se adapteze noilor condiţii de detenţie. Şi, în oarecare măsură, pe termen scurt, au reuşit. Pânda celor de afară a fost contracarată de pânda celor dinăuntru, lipsa de activitate impusă de aberantele regulamente ale închisorii a fost suplinită de o activitate „subversivă” care era cu atât mai reconfortantă cu cât era mai primejdioasă, iar zgomotoasele trăiri exterioare au fost înlocuite de discrete dar intense trăiri interioare.
Constrânşi de un regim inuman, oamenii Aiudului au fost nevoiţi să caute resurse de supravieţuire în ei înşişi şi le-au găsit în rugăciune , în meditaţie şi în învăţătură. S-a învăţat mult, şi s-a învăţat temeinic atunci la Aiud. S-au învăţat limbi străine , s-a învăţat matematică, s-au învăţat poezii, mai ales poezii (Blaga, Arghezi, Bacovia, Cotruş, etc, nemaivorbind că Gyr şi Crainic circulau în opere aproape complete), s-a învăţat agricultură, stupărit, avicultură, fizică, chimie, etc., iar cei ce au avut şansa să stea în aceeaşi celulă sau în celule alăturate cu profesorul George Manu au audiat chiar şi cursuri de fizică nucleară.
Nevoia de comunicare, de transmitere a informaţiilor de la o celulă la alta a făcut ca, în această perioadă, comunicarea prin alfabetul Morse să atingă apogeul. Acum a fost născocită „scrierea” cu acest alfabet, pe un fir de aţă, printr-un sistem de noduri. Născocirea aceasta aparţine aceluiaşi profesor George Manu şi ea a constituit o adevărată revoluţie în sistemul de comunicare din închisori.
Şi cu toate acestea, la sfârşitul primei perioade pregătitoare, majoritatea deţinuţilor Aiudului ajunseseră la capătul puterilor. Toţi erau epuizaţi psihic şi toţi simţeau o nevoie, ca de aer, de schimbare. Versul regretatului poet Ştefan Vlădoianu:”Ah, fie orice-ar fi, numai să fie!” , era pe buzele tuturor.
În acest univers încremenit părea că şi timpul se oprise în loc („Eternu-a pus pecete devenirii / Şi s-a oprit din curgere durata”, sună alte versuri plămădite tot în această perioadă) şi că în lume nu se mai întâmpla nimic. Sufletele tuturor celor surprinşi de acest mare îngheţ au fost vidate de esenţă şi viaţa lor a fost lipsită de sens. După părerea mea , tratamentul aplicat celor din Aiud în această perioadă a jucat rolul pe care, în reeducarea de la Piteşti l-a jucat bătaia. La Piteşti, oamenilor li s-au ucis sufletele , într-un timp record, prin aplicarea torturii fizice neîntrerupte, iar celor de la Aiud li s-a făcut acelaşi lucru, cu încetinitorul, prin scoaterea lor din timp. Nu au rezistat acestui tratament decât cei care au avut o viaţă interioară extrem de bogată şi cei care s-au abandonat complet rugăciunii şi lui Dumnezeu, dar aceştia au fost puţini. Majoritatea s-au prăbuşit însă sufleteşte, fiind dispuşi să accepte orice schimbare. Fie ea şi în rău. Şi această stare de spirit a servit de minune celor ce pregăteau reeducarea.

***

A doua perioadă pregătitoare a debutat pe neaşteptate către sfârşitul anului 1960 şi se caracterizează, spre deosebire de prima, printr-o continuă mişcare. Dacă până atunci oamenii fuseseră obligaţi să stea în aceeaşi formaţie ani de-a rândul, începând de la această dată, sub diferite pretexte (vizită medicală, triere pentru trimiterea la muncă, etc.) componenţa celulelor era schimbată periodic. Raţiunea acestor frecvente mişcări, adevărată acţiune de pritocire a oamenilor, nu am desluşit-o decât târziu, după declanşarea reeducării. Pentru o cât mai bună reuşită a acestei acţiuni era necesar ca, cei asupra cărora urma să se acţioneze, să se cunoască cât mai bine între ei.
Fiecare deţinut trebuia să cunoască pe cât mai mulţi dintre camarazii lui de suferinţă şi să fie, la rândul său, atunci când va fi cazul, cunoscut de către cât mai mulţi dintre aceştia, pentru ca să aibă pe cine demasca şi de către cine să fie demascat.
Între timp, colonelul Crăciun, împreună cu statul său major format din ofiţerii politici veniţi la Aiud odată cu el (colonelul Iacob, maiorul Nodeţ, căpitanul Chirilă şi mulţi alţii mai mărunţi) îşi continuau munca de documentare pe care o începuseră încă din perioada precedentă. Această muncă consta în strângerea de date care să le permită caracterizarea exactă a fiecărui deţinut în parte, insistându-se, în special, asupra celor consideraţi personalităţi proeminente (morale, culturale sau politice). În acest scop, fiecare deţinut era scos la anchetă o dată, de două sau de mai multe ori (depindea de cât de important era) şi interogat ori provocat la o discuţie „amicală” de către unul din numeroşii ofiţeri politici care mişunau prin închisoare.
Informaţiile obţinute direct de la cel în cauză ori de la alţi deţinuţi erau completate cu date extrase din dosarul fiecăruia, iar în cazurile mai deosebite se recurgea chiar la serviciile anchetatorilor de la securităţile de origine. Astfel că atunci când acţiunea de reeducare va demara, cei interesaţi vor cunoaşte profilul psihologic şi deja, cu aproximaţie, starea de spirit al fiecărui deţinut în parte, ceea ce le va permite să acţioneze în consecinţă.
Paralel cu aceste preparative, colonelul Crăciun şi statul său major de politruci mai acţionau şi în alte direcţii, mai greu de sesizat, la acea oră, de noi, deţinuţii. Şi totuşi unele lucruri nu puteau rămâne multă vreme neobservate. Aşa, de pildă, la un moment dat s-a băgat de seamă că dintre noi încep să dispară personalităţile, adică acele persoane care, prin poziţia lor morală, politică sau culturală, aveau o arecare influenţă asupra celorlalţi deţinuţi. La început s-a crezut că aceştia au fost izolaţi la Zarcă sau în alte secţii ale închisorii ori duşi pe undeva la anchete. Până la urmă s-a vădit că ei fuseseră izolaţi pentru a fi prelucraţi şi convinşi să accepte reeducarea şi, acceptând-o, să-i determine şi pe alţii să o facă. Şi spre deziluzia noastră, a marii mase de deţinuţi, foarte mulţi dintre ei au sfârşit prin a fi convinşi (prin ce metode oare?), devenind astfel, în mâna colonelului Crăciun „marea armă secretă” cu care va reuşi să-i determine pe mulţi dintre noi să capituleze. Au fost însă destui şi dintre cei care au rezistat ispitei de a se elibera înainte de termen, precum şi tuturor presiunilor care s-au făcut asupra lor şi au rămas credincioşi idealurilor pentru care intraseră în închisoare şi demnităţii de om. Printre aceştia se numără şi figura de legendă a profesorului George Manu, de care am amintit mai sus. Acesta a fost scos în repetate rânduri din Zarcă, unde a executat cea mai mare parte din detenţie, şi dus în faţa colonelului Crăciun care a încercat prin diferite metode (promisiuni, ameninţări, şantaj, etc.) să-l determine să accepte reeducarea şi să devină un fel de intermediar între deţinuţi şi administraţie. Spre cinstea lui, profesorul George Manu a refuzat cu demnitate orice târguială cu cei pe care îi considera ceea ce erau, de fapt, călăi ai neamului. Şi profesorul George Manu a plătit cu viaţa această sfântă „încăpăţânare” , căci, grav bolnav fiind de t.b.c., i s-a refuzat, drept represalii, printre altele, şi asistenţa medicală. A murit în infirmeria închisorii, unde fusese internat când era prea târziu.
Tot în această perioadă s-a mai petrecut un fapt demn de luat în seamă. Pe culoarele închisorii au apărut figuri noi de gardieni sau caralii cum le spuneam noi care nu i-au înlocuit, ci numai i-au dublat pe cei vechi. Toţi aceştia erau tineri, erau stilaţi şi, mai ales, nu erau abrutizaţi ca ceilalţi. În relaţiile cu noi deţinuţii erau foarte politicoşi, ni se adresau , spre uluirea noastră, cu domnule şi cu dumneavoastră şi manifestau o oarecare stângăcie caracteristică începutului de carieră. Nu se amestecau în treburile celorlalţi gardieni, ci se mulţumeau să ne supravegheze şi să încerce să ne cunoască. Aveau voie să deschidă celulele şi să discute cu noi anumite lucruri. Uneori chiar scurte interogatorii. După felul cum acţionau era limpede că misiunea lor era aceea de a ajuta pe ofiţerii politici în munca lor de documentare.
Şi, în această atmosferă, pe la sfârşitul anului 1961, s-a răspândit deodată vestea că a început reeducarea. Comunicatele care se difuzau prin morse anunţau diferite surse că pe cutare secţie, la celulele cutare şi cutare, au fost înfiinţate „cluburi” în care oamenii citesc, joacă şah ori discută. Vestea a fost primită de deţinuţi în mod diferit. Cei mai mulţi , care nu ştiau nimic sau ştiau foarte puţin despre ceea ce se întâmplase la Piteşti, au primit-o cu nepăsare, iar unii dintre ei cu oarecare interes chiar.
Cei care erau edificaţi asupra fenomenului, sau cei care trecuseră prin acest iad, au primit-o cu îngrijorare, unii cu teamă chiar. Întâmplător, în momentul răspândirii acestei veşti, stam în celulă cu un băiat , S.M., care fusese student la filozofie în Iaşi şi care trecuse prin Piteşti. Acesta, când a auzit de reeducare s-a îngălbenit şi timp de trei zile nu a scos un cuvânt. După ce s-a mai liniştit, într-una din zile, prinzând un moment prielnic, m-a tras într-un colţ şi mi-a spus: „Dacă începe reeducarea şi se reeditează ceea ce s-a întâmplat la Piteşti, eu mă sinucid”. Am crezut în primul moment că a luat-o razna. Dar nu, n-o luase. Omul era perfect lucid . Apoi, în zilele următoare, mi-a reluat cu lux de amănunte ceea ce se întâmplase, de fapt, la Piteşti. M-am cutremurat de cele ce am auzit şi abia atunci am înţeles spaimele prietenului meu.

Peste câteva zile ştirea a fost confirmată oficial. Întradevăr, începuse reeducarea.

(Demostene Andronescu - Reeducarea de la Aiud)

luni, 6 martie 2017

Traditii si superstitii romanesti cu privire la draci,diavoli si alte fiinte malefice


Traditii si superstitii romanesti  cu privire la draci,diavoli si alte fiinte malefice

* Dracul se poate preface in orice fiara sau dobitoc, numai in oaie si-n albina, ba. Necuratul nu se poate preface in oaie, pentru ca oaia e blagoslovita si cand se culca isi face cruce cu piciorul.

* Nu e bine sa vorbim cand ne striga cineva noaptea afara, pana nu cunoastem bine cine e, caci poate necuratul sa fie, si ne poate lua graiul.

* Daca iese cineva seara afara si se uita indarat peste umarul stang, apoi i se pare ca-l urmareste cineva, si aceasta spaima i-o da omului necuratul, carele se tine de umarul lui cel stang, pe cand de umarul lui cel drept se tine ingerul; de aceea privind indarat peste umarul drept, nu i se nazare nimica.

* Sa nu pui cureaua la cap noaptea, ca vine dracul si te spanzura cu ea.

* Sa nu te juri ca ai sa te spanzuri, ori ca ai sa te impusti, ca dracul te-a scris la condica, si de acolo nu mai scapi.

* Se crede ca diavolul aude cele ce vorbeste omul, nu insa si cele ce gandeste omul.

* Sa te culci intai pe partea stanga, ca sa nu se apropie dracul de tine. Se crede ca nu e bine a se culca cu fata in sus, c-apoi diavolul i se pune ca o piatra pe piept, asa ca nu se poate scula.

* Dracul locuieste in gropi si pivnite parasite, case pustii etc.

* La parlirea porcului sa bagi tamaie in foc, sa fuga dracul.

* Cand iti tiuie urechea, trece dracul pe langa tine.

* Cand doi spun acelasi cuvant deodata, atunci crapa un drac de ciuda.

* La Ajunul Craciunului nu se pune rachiul pe masa, nici se bea, fiind el inventat de diavolul, carele apoi isi bate joc de cel ce-l bea, zicandu-i ca rachiul are intaietate inaintea tuturor bucatelor.

* Cand ti se pare ca te striga cineva, sa nu raspunzi, ca atunci diavolul te striga ori te intreaba, fiind el la ramasag cu Dumnezeu.

* Cu spatele inapoi sa nu mergi, ca rade dracul si plange Maica Domnului.

* Cand cineva trece vreun rau pe punte, mai intai sa-si faca cruce, ca sa piara diavolul dimprejurul acelei punti, apoi sa treaca, ca sa nu-i dea branci in apa.

* Sa nu stuchi cand vine vartejul spre tine, caci cu asta faci semn dracului si vine de te ia.

* Dupa inmormantarea vreunui om, se merge in trei seri la mormant, tamaindu-se acolo cu tamaie, ca sufletul sa iasa invingator din lupta sa cu diavolul, carele fuge pe lume de mirosul tamaiei.

* Cand copiii pierd ceva, scuipa in palma si descanta: „Scoate, drace, ce-ai furat, ca te-oi bate spanzurat”; apoi lovesc in palma, si unde sare scuipatul, intr-acolo zic ca e lucrul.

Sursa:http://www.almeea.ro/category/spiritualitate-teoretica/traditii-si-superstitii/

Un alt standard de frumusete



Un alt standard de frumusețe

Populația Surma – compusă din triburile Mursi, Me’en și Suri – din Sudan și Etiopia este renumită pentru modul unic de a evalua frumusețea. Conform tradiției, fetelor la pubertate li se scot dinții de jos și li se taie buza de jos, care se întinde cu un disc de ceramică. Pe măsură ce înaintează în vârstă, dopul este înlocuit gradual cu unele mai mari (cele mai mari pot ajunge până la 12 centimetri în diametru). Conform cercetătorilor de la Universitatea din Oxford, acest obicei este un semn de distincție, iar femeile care nu le poartă pot fi catalogate drept leneșe sau neglijente. De asemenea, oamenii din tribul Mursi obișnuiesc să-și orneze capul cu scoici, bile de lemn colorate și să-și picteze fața și corpul cu vopsea albă.


duminică, 5 martie 2017

Berbecul *Zodiac in versuri


Berbecul
Zodiac in versuri
de Adeena

Cu Berbecul nu te pune
Că e cel mai bun la glume
Dar şi când se enervează
Se transformă dintr-o dată.


Îndrăzneţ este din fire
Şi răzbunător, se ştie,
Îi place mult provocarea
De asemenea schimbarea.

Este lider înnăscut
Nu se dă deloc bătut,
E competitiv, zelos
La nevoie chiar gelos.

Energic din cale-afară
Şi plin e de îndrăzneală,
Mereu vrea să fie primul
I se spune, liderul.

Dar e fire imprudentă
Sare cu capul ‘nainte,
Mai întâi acţionează
După aceea reflecteză.

Excelează în orice
Şi îi plac succesele,
E sportiv neîntrecut
Mai rar ai să-l vezi înfrânt.

De te-ai identificat
Chiar dacă n-ai acceptat,
N-are rost să mai întreb
Sigur eşti nativ…Berbec.

Albert Anastasia




Albert Anastasia (1902 -1957) a fost un mafiot italian din New York cunoscut pentru controlul Murder Inc și mai târziu al familiei Gambino. Acesta a lucrat cu Meyer Lansky , Louis Buchalter și Frank Costello. El a devenit un om de succes pentru Lucky Luciano și asociații săi.

miercuri, 1 martie 2017

Semn de vreme rea in traditia populara romaneasca

Semn de vreme rea in traditia populara romaneasca

* Cand sfarsitul soarelui se face in nori, vremea se va strica.

* Cand taraiesc vrabiile, are sa se strice vremea.

* Cand vin vrabii si ciocanesc la fereastra, arata vreme rea.

* Cand trec ciorile in stoluri mari, fac a vreme rea.

* Cand zburda vitele, e semn ca vremea se va strica.

* Cand porcul duce paie-n gura si-si face barlog, vesteste vreme rea.

* Cand mustele pisca rau, e semn de vijelie.

* Cand huieste padurea, ii semn ca are sa se strice vremea.

* Cand te mananca urechile, e a vreme rea.

* Cand e ceata mare pe paduri, se va strica vremea.

* Se crede ca daca sare mata prin casa, va urma vreme rea.

* Cand ciocarlanul se izbeste in fereastra, va fi vreme rea.

* Cand se scalda ratele pe uscat, se strica vremea.

* Daca ratele scaldandu-se in vreo balta, alearga sau se cufunda, apoi se crede ca va urma o vreme rea.

* Cand umbla muste pe langa foc, atunci se strica vremea.

* Daca il mananca pe cineva spatele, se crede ca va urma vreme rea.

* Cand huieste hornul, e semn ca se strica vremea.

* Daca vuiesc taciunii aprinsi in soba, va fi vreme rea.

* Daca asuda ferestrele, se va strica vremea.

* Cand canta cucuveicele urat, pe vreme frumoasa, se va strica vremea.

* Caciula, cojocul si camasa sa nu le intorci pe dos, ca se intoarce vremea.

* Se crede ca daca cineva, desi a dormit noaptea destul de bine, cade de somn, va urma o vreme rea.

* Cand mustele ciripesc, porcii strang straiuri, ciorile se strang in stoluri si garaiesc zburand, cand pitigoiul canta, pasarile de uscat se scalda in tarna si se giugiulesc, cand pisica se spala, cainii se joaca, puricii ciupesc, cand ramele ies pe uscat, sarea prinde asudeala, furnicile ies deasupra musuroiului si randunelele zbor la inaltimi mari, prevestesc ca timpul se va schimba incepand ploi si furtuna.


Vorbe de duh desapre bautura (12 )


Vorbe de duh despre bautura (12 )

Un poliţist dă târcoale unui bar, unde se cam consumă mult alcool, în scopul de a prinde câţiva şoferi piliţi. Un client al barului iese, se împiedică şi începe să îşi caute cheile cam vreo cinci minute. După ce le-a găsit, se târăşte şi le încearcă la vreo patru, cinci maşini până ce o găseşte pe a lui. Până ce a ajuns în maşină toţi ceilalţi s-au cărat. Poliţistul îl aşteaptă bucuros să iasă în stradă. Evident îl opreşte pe şofer, îi pune fiola şi stupoare 0,00 alcool. Poliţistul complet buimac. Şoferul în schimb îi spune:
– ?eapăăă…..în seara asta eu am fost momeala.

Actiuni pregatitoare-Perioada marii incremeniri *Aiud-cetatea mortii


Acțiuni pregătitoare - Perioada marii încremeniri                                                                             

Categoria părinte: Închisori și lagăreCategorie: Aiud - cetatea morţii

După primele acţiuni întreprinse de noul comandant al Aiudului, noi, cei întemniţaţi în acest penitenciar, ne-am dat imediat seama că el venise acolo cu o misiune precisă. Simţeam că ni se pregăteşte ceva, dar ce anume nu puteam desluşi. Ne făceam fel de fel de gânduri.
Unii „analişti”, cu mai multă experienţă în ale puşcăriei , nu excludeau din calculele lor nici posibilitatea începerii unei acţiuni de reeducare, căci, după consumarea „experimentului Piteşti”, reeducarea devenise un fel de obsesie a închisorilor. Şi, nu s-au înşelat prea mult căci reeducarea avea să înceapă de-abia după patru ani. Deocamdată se făceau numai pregătiri în acest scop.
Primul lucru pe care l-a făcut colonelul Crăciun după instalarea sa în noua funcţie a fost reorganizarea deţinuţilor pe celule. Dacă până atunci repartizarea pe celule se făcea oarecum la întâmplare, după cum se nimerea, de data aceasta formaţiile de patru, cinci sau şase oameni care urmau să convieţuiască în aceeaşi celulă, au fost cu grijă alcătuite după criterii pe care noi nu le-am prea putut înţelege. S-a ţinut cont în această alcătuire şi de alfabet, s-a ţinut cont şi de vârstă, s-a ţinut cont şi de afinităţi sufleteşti şi de adversităţi. În orice caz, această nouă repartizare a deţinuţilor în celule nu s-a făcut la întâmplare ca altădată. Târziu s-a mai observat un amănunt şi anume că, în fiecare celulă fusese introdus, pe cât a fost posibil, şi câte un „piteştean” (deţinut care trecuse prin Piteşti), nu neapărat ca turnător ori colaborator, în acel moment, al administraţiei (marea majoritate a celor care trecuseră prin Piteşti, odată încetată agresiunea împotriva lor şi dispersaţi în marea masă a celorlalţi deţinuţi, îşi reveniseră din acest punct de vedere), ci pentru că se miza pe faptul că, atunci când va fi declanşată reeducarea, aceştia vor fi primii care o vor accepta, influenţând astfel şi pe ceilalţi. Ceea ce s-a şi întâmplat de altfel. Printre primii care au acceptat reeducarea s-au numărat, într-adevăr , şi foarte mulţi dintre ei, iar atunci când s-au format colectivele de reeducare (aşa-numitele cluburi), unele dintre acestea au fost conduse de ei. Şi nici nu e de mirare că s-a întâmplat aşa. Aceşti oameni, cărora, la Piteşti, li se spălase creierul şi fuseseră complet depersonalizaţi, deşi de la nenorocirea lor trecuseră mai bine de zece ani, rămăseseră totuşi cu nişte reflexe. În primul rând mulţi dintre ei erau de o supuşenie exagerată. Dacă li s-ar fi ordonat de către un gardiansă stea într-un picior, ei ar fi stat o zi întreagă, nesupravegheaţi de nimeni, într-un picior. Apoi, toţi manifestau o teamă animalică aproape, în faţa autorităţii. În aceste condiţii, majoritatea dintre ei au fost foarte uşor de convins să accepte reeducarea şi să colaboreze, în acest scop, cu reeducatorii.
Odată cu această nouă repartizaare a deţinuţilor în celule, pentru „locatarii” Aiudului începe o lungă perioadă critică, sugestiv denumită de cineva „perioada marii încremeniri”. De ce încremenire? Pentru că timp de aproape doi ani şi jumătate, înAiud , nu s-a mai mişcat nimic. Timp de aproape doi ani şi jumătate oamenii au fost nevoiţi să trăiască în aceeaşi formaţie şi acest lucru a avut urmări nefaste asupra stării lor de spirit, ştiut fiind că menţinerea, timp îndelungat, între patru pereţi, a doi sau mai mulţi oameni face convieţuirea de-a dreptul imposibilă. De altfel, acest lucru se şi urmărea: degradarea relaţiilor dintre oameni şi slăbirea rezistenţei lor nervoase şi prin aceasta şi a rezistenţei morale. S-au consumat atunci, în spatele uşilor ferecate, adevărate drame. Oameni echilibraţi care înainte fuseseră prieteni sau numai se respectaseră reciproc, au ajuns să nu se mai poată suferi, să se urască cu înverşunare chiar. Fiecare agresa pe ceilalţi cu ticurile sale, cu tabieturile sale, cu automatismele sale şi era agresat, la rândul său , de ticurile, tabieturile şi automatismele celorlalţi. Îţi trebuia o mare capacitate de înţelegere şi o şi mai mare capacitate de autocontrol pentru a-ţi putea struni sentimentele care o luau razna. Cu toate acestea, de cele mai multe ori, oamenii, spre cinstea lor, au reuşit să-şi înfrângă resentimentele şi, înfrângându-şi-le, au reuşit să supravieţuiască. De cele mai multe ori erau înăbuşite în stare latentă, iar dacă totuşi izbucneau erau repede aplanate prin medierea celor din interior. Căci din fericire, în fiecare celulă aproape, se nimerea să fie un ins mai înţelept de suferinţă, care îndeplinea rolul de „pacificator”. Şi care , prin poziţia şi statura lui morală, reuşea să să se impună şi să impună. Trebuie să subliniez faptul că în foarte multe celule , acest rol era îndeplinit de către „piteşteni”. Oamenii aceştia, datorită experienţelor cumplite prin care trecuseră, aveau o altă viziune asupra vieţii în general şi, mai ales, aveau o deosebită înţelegere asupra psihologiei omului ajuns în situaţii limită.
Apoi mai era ceva. Oricât de mari au fost neajunsurile convieţuirii în aceste spaţii închise numite celule, întemniţaţii din Aiud, mai ales, în situaţia dată, aveau de făcut faţă împreună unei agresiuni mult mai mari şi mai periculoase: agresiunea duşmanului de dincolo de uşă. Şi pentru a putea să realizeze acest lucru era imperios necesar ca fiecare să-şi înfrângă resentimentele şi să acţioneze solidar.
Odată cu noile repartizări în celule, direcţia închisorii a instituit un regim extrem de sever. Vigilenţa celor ce ne supravegheau a sporit considerabil. Aproape din zece în zece minute, „pleoapa” vizetei prin care eram spionaţi se ridica şi cea mai mică abatere sau presupusă abatere de la un regulament aberant era cu severitate pedepsită. De la cinci dimineaţa, când se dădea deşteptarea şi până la zece seara, când suna stingerea, deţinutul nu avea voie să facă nimic. Nu avea voie să se întindă în pat, nu avea voie să vorbească decât în şoaptă, nu avea voie să se uite pe geam, nu avea voie să aibă nici o activitate, manuală sau intelectuală, care ar fi făcut ca timpul să-i treacă mai uşor.
Deţinutul trebuia să perceapă dureros curgerea timpului. Fiecare clipă trebuia să-i fie muşcătură. Şi dacă nu-i era sau i se părea cerberului de dincolo de uşă că nu-i este, atunci muşca el, prescriindu-i trei, cinci sau şapte zile de izolare sau neagra. Se pedepsea mult şi se pedepsea pentru orice. Am văzut oameni pedepsiţi pentru că au fost surprinşi rugându-se, ori zâmbind sieşi ori unei amintiri. Am văzut oameni pedepsiţi pentru că au fredonat o melodie ori pentru că au recitat nişte versuri. Şi toate acestea urmăreau slăbirea rezistenţei fizice şi sufleteşti a deţinutului pentru ca atunci când i se va propune o alternativă să o accepte. Dar până să i se propună această alternativă avea să mai treacă încă aproape doi ani.


(Demostene Andronescu - Reeducarea de la Aiud)