BINE ATI VENIT IN NEANT!

TOTI VENIM DE NICIUNDE SI PLECM NICAIERI,REGASINDU-NE APOI INTR-UN VID ABSURD.

Acest blog a apartinut lui IOAN ''NEALA'' NICA care a murit in 1 Ianuarie 2020. Blog-ul va fi administrat in continuare de fratele sau George ''Sixray'' NICA

marți, 23 august 2016

Prima masura draconica:confiscarea hainelor


Prima măsură draconică: confiscarea hainelor                                                                      

Categoria părinte: Închisori și lagăre                                                                                         Categorie: Aiud - cetatea morţii


Pentru ca regimul care ni se va aplica de acum înainte să fie şi mai clar, se organizează cea mai mare percheziţie pe care am văzut-o (adică am suportat-o) în închisoare. Simultan, la toate etajele, începe operaţiunea cu un număr nemaivăzut de gardieni. De unde au apărut atâţia? Percheziţie? O, nu! Ci de fapt, cea mai barbară jefuire a deţinuţilor. Se confiscă aproape tot sumarul bagaj pe care îl avem, iar de pe hainele noastre de puşcăriaşi sunt smulse toate peticele pe care noi le-am procurat, te miri cum şi de unde, ca să ne apărăm plămânii şi oasele de frigul necruţător din celule. Ni se spune că ordinul nu admite decât pulovăre simple, sub nici o formă îmbrăcăminte cu blană.
Doamne, ce se va întâmpla cu cojocelul meu? Sunt în culmea disperării! Pe mine mă percheziţionează un gardian apărut de vreo trei luni pe etajul nostru. Este tăcut şi aparent rău, iar pe mână poartă un ceas cu o brăţară de culoare roşie. Când ne pune gamela cu mâncare pe policioară, în viteza mişcării mâinii, brăţara pare o flacără roşie. Nu de mult, a intrat brusc în celula noastră şi l-a surprins pe nea Costică Drăgoi lucrând cu acul la o zdreanţă. Atunci am avut o inspiraţie: să amintesc ceva despre Bihor şi satul copilăriei, cine ştie, poate o fi din regiunea mea natală. Interesant că, la intervenţia mea foarte puţin disciplinată, el nu a reacţionat în nici un fel, aşa cum ar fi fost firesc, după faima de gardian rău pe care o avea. Această faimă era probabil intensificată şi de faptul că avea pe faţă o cicatrice (nu prea mare), iar la români, proverbele din bătrâni avertizează că oamenii “însemnaţi” (cu o cicatrice sau deformaţiune) sunt oameni răi.
Acum, la marea percheziţie, am ghinionul să fiu victima lui. Ghinionul? Deocamdată, în disperarea mea, aşa cred. Calm şi tăcut, aşează de-o parte ce este permis, iar în altă parte, ce este interzis. După ce îmi jupoaie hainele de toate peticele şi zdrenţele ataşate, ridică, în sfârşit, cojocelul – salvatorul de până acum al vieţii mele. Stă o clipă cu el nemişcat, parcă l-ar cântări. Secundele acestea sunt pentru mine o veşnicie. Apoi îl leagănă, când într-o parte, când în alta. Nehotărârea lui este pentru mine ucigătoare. Vai, unde îl va arunca, oare? Şi brusc, îl lasă pe grămada obiectelor permise. Slavă Ţie, Doamne! În acest moment, sunt gata să jur că l-am văzut pe îngerul meu păzitor cum i-a purtat mâna celui de care depindea supravieţuirea mea. Cei sceptici, poate, nu m-ar crede! Nici eu nu susţin că l-am văzut cu ochii trupului, dar prea multe momente de coincidenţe fericite am trăit în anii de prigoană şi închisoare, ca să cred că toate momentele vieţii mele de prigonit şi întemniţat s-au desfăşurat numai după legile naturale.
În clipa când intrăm în celulă, arunc o privire fugară în jur. La toate etajele, în faţa uşilor, zac mormane de zdrenţe. Sărmanii oameni! Au fost deposedaţi şi de puţinele zdrenţe în care îşi înfăşurau trupurile scheletice şi îngheţate.
Fericit că mi-am salvat cojocelul, am impresia că celula obscură s-a umplut de strălucire. Bucuria mea interioară se răsfrânge pe zidurile sumbre. Doamne, ce puţin îi trebuie omului ca să fie fericit! Nu pot trece uşor peste cele ce s-au întâmplat. Oare am supravieţuit până acum numai datorită rezistenţei fizice cu care m-au dotat strămoşii mei? Nu cred! După pronosticul medicilor ar fi trebuit să fiu până acum mort sau , cel puţin, în ultima fază a tuberculozei.


(Pr. Liviu Brânzaș - Raza din catacombă)

marți, 16 august 2016

Sublima e tacerea


Sublima e tacerea
de Ion Untaru


Sublimă e tăcerea, aristocrată arta

Cochetă e Atena, o citadelă Sparta

Obișnuiți cu vrăbii, 'invidiem pe ulii

Cuminți ca ucenicii noi sprijinim mogulii

Justiția e oarbă că noi i-am legat ochii

Sărmană era Venus că n-avea bani de rochii

Dăm pâinea pe săgeți și arbalete proaste

Apoi murim de foame, feciorii merg la oaste;

Dar vine sindicatul și recomandă greva

Deși nu poartă vina prostiei biată Eva

Noi ne-am născut cu drepturi și ocupăm șosele

Că toată viața noastră e plină de sechele

Și când vin scutierii ne bat de ne usucă

Mai bine penitență pe cojile de nucă!

Dar alta ne frământă, că nu-nvățăm nimica

Iar dacă vin mascații le arătăm pisica!

Avem democrație dar ce să faci cu ea,

Că nu e de vânzare și n-o vrea nimenea;

Om fi egali cu toții dar nu cu unchiul Sam

El dă numai cu biciul iar noi trăgem la ham

Și-acum la încheiere o scurtă nota bene:

Ce greu a fost cu rușii! Dar și cu ăștia, neneee!


Vorbe de duh despre bauturan (3)



” Nu-mi trebuie decat o bere ca sa ma imbete. Problema este ca nu-mi amintesc daca este a treisprezecea sau a paisprezecea… ”
GEORGE BURNS

” Berea nu te ingrasa, ci iti da un sprijin. De mese, de pereti, de vitrine… ” GERARD WAY

Vorbe de duh despre bautura (2)




” Intotdeauna sa faci cand esti treaz ceea ce ai spus ca vei face cand erai beat. In felul asta vei invata sa-ti tii gura ! ” ERNEST HEMINGWAY

” Intr-adevar, alcoolul este posibil sa fie cel mai mare dusman al omului. Dar Biblia ne invata ca trebuie sa ne iubim dusmanii… ”
FRANK SINATRA

marți, 2 august 2016

Am scris azi-noapte-o poezie


Am scris azi-noapte-o poezie
de Valeriu Cercel

Am sclis azi-noapte-o poezie
Fiind atâta de miscat
De-un căţelus cu păl buclat
Fălă pălinţi ca să-l mângâie,

Plângea sălacu-ntle boscheţi
Si nemâncat si jegălit,
Da’ nimenea nu s-a oplit
Din gloata male de dlumeţi,

Doal eu, atâta, singulel,
În ochisoli când l-am plivit
Bătând în mine am simţit
O inimioală de căţel,

Si întl-o mică lăclămioală
Ce s-a oplit din culs si ea,
Spelanţe, una-i licălea
Simţind iubile plima oală ;

M-am dus la el, l-am mângâiat,
L-am intlebat “un’ ţi-e mămica?!”
“Da’ lasă-l jos!” stligă bunica
În blaţe când l-am lidicat,

“Las-o încolo de potaie!”
Mi-a zis din nou, si “hai acas’!”
Si de mânuţă lău m-a tlas
Până la mine în odaie ;

Nu am putut să dolm deloc,
Atât am plâns, la fel ca el,
Că pe la unspe, usulel,
În noapte-am cobolât din bloc,

Si mintea mi-o luă hai-hui
Pe scăli sălindu-le în zbol,
De nu-l găsesc cled c-am să mol,
Să-l las io-n lume,-al nimănui...

Dal când să ies, aud lătlat (!)
În faţa blocului sedea
Zambilă,-al meu, mă astepta
C-asa, pe loc, l-am botezat ;

L-am luat în blaţe,-atât de mic,
Dând din codiţă mă lingea
Si-atât de mult se bucula
Ca un copil de-al lui tătic,

Dal ieu ce-am fost de felicit (!)
În sân, cu el, până la nouă
Scălile două câte două
Ulcai, că liftu-i paladit ;

Tiptil apoi, ne-am fulisat
Ca hoţii, în bucătălie,
Bunica, nu am vlut să stie
Că mi-a făcut capul pătlat ;

Si-n castlonelul meu cel mic,
La fel cum îmi dădea mămica,
În lapte i-am muiat pâinica
De ela alb tot pe botic,

Ial cu sampon, întl-un lighean,
I-am făcut baie la blăniţă
De la năsuc pân’ la codiţă,
Bunica dolmea bolovan,

Si să nu dau ial de belea
(Cam lal asa o bunicuţă!)
L-am asezat pe o pelnuţă
Pitit sub patul meu să stea,

C-am să le spun desple căţel
Pălinţilol, că n-am putut
Să-l las, că tale m-a dulut,
Pe lumea asta singulel,

Fiin'că mâine-i o zi male,
Vol fi acas’, după un an,
S-au dus si ei să fac-un ban
Plintle stlăini, peste hotale.

Lacrimi de poet


Lacrimi de poet
de Valeriu Cercel

Pe vremea când eram în toc
Peniţă, şi tu călimară,
Ne aşezam în vers, cu foc,
Pe-o filă-n fiecare seară,

Şi-n iz de tei sau busuioc,
Prin sticla lămpii să apară
Făceam poeme, ca-ntr-un joc,
Pân' ce fitilul da să moară...

Însă de-un timp, n-am scris deloc,
Peniţa nu mai e sprinţară,
Cerneală-n călimară, ioc,
Iar gazul... preţul nu coboară!


Femei influente * Imparateasa Teodora

Imparateasa Teodora (500 - 548) Imparateasa Teodora a fost una dintre cele mai influente si puternice femei din Evul Mediu. Ea a fost sotia imparatului Iustinian I si a condus Imperiul Bizantin impreuna cu acesta. Inainte de casatoria ei cu Iustinian, Teodora a fost actrita ce ii distra pe nobili la banchete. Ea a devenit o curtezana a multor oameni bogati. Mai tarziu s-a convertit la crestinism si a abandonat vechiul stil de viata. S-a maritat cu Iustinian fie in 523 sau 525, iar dupa moartea Imparatului Iustin in 527, Iustinian si Teodora au preluat controlul imperiului. Multe decizii referitoare la guvernare au fost luate de Teodora. De exemplu, in anul 532 a avut loc revolta Nika din Constantinopole, datorita taxelor mari, controverselor religioase si politicii corupte. Temandu-se pentru viata sa, Iustinian a vrut sa paraseasca orasul. Teodora a intervenit si a reusit sa il convinga pe sotul eu sa stea. Cu suportul Teodorei, Iustianian a reusit sa reprime revolta cu succes. Teodora a participat la construirea Constantinopolui, unul dintre cele mai frumoase orase din lume. A construit poduri, apeducte si biserici. Un exemplu de basilica este Sfanta Sofia, construita intre anii 532 si 537, ce este considerata un exemplu de arhitectura bizantina. A dat legi ce interzicea prostitutia fortata si a inchis bordeluri. Imparateasa a dat dreptul femeilor de a divorta si dreptul la proprietate. A acordat mamelor tutela copiilor, a instituit pedeapsa cu moartea pentru viol si a interzis uciderea femeilor ce au comis adulter. Teodora a murit de cancer pe 28 iunie 548. Ea si Iustinian sunt considerati sfanti de catre Biserica Ortodoxa.

Fenomene inexplicabile * Triunghiul Michigan


TRIUNGHIUL MICHIGAN

In mijlocul lacului Michigan se afla un triunghi responsabil cu numeroase disparitii. De exemplu, in 1937, capitanul navei McFarland a mers in cabina sa se odihneasca, iar peste 3 ore era de negasit, chiar dupa ce nava trecuse prin regiunea triunghiului Michigan.
In 1950, zborul 2501 venea de la New York spre Minneapolis si a trebuit sa survoleze lacul Michigan din cauza conditiilor meteo. La un moment dat, pilotul a cerut permisiunea sa zboare mai jos, fara sa specifice vreun motiv. Cererea i-a fost respinsa, iar avionul a disparut de pe radar.
In ciuda cautarilor, nici aeronova, nici ramasitele umane nu au fost gasite.

luni, 1 august 2016

Referendum


Referendum
de Valeriu Cercel

De când ne-am specializat să-nvârtim democraţia,
Duşi de nas am tot schimbat dregători în România,
Cu mai buni, de pus la zid, negustori ultracinstiţi,
Sau cu vr'unul mai avid decât ceilalţi parveniţi,

De la cei dotaţi cu şcoli, cu un bac, un doctorat,
Masterate de doi poli, puse-n rame de-un carat,
Pân' la ăi de au vece şi celulă gratuit,
Sau puşcăriabili ce sunt pe muchie de cuţit,

Încât nu ne mai mirăm, stând pe loc într-un picior,
C-am ajuns să câştigăm experienţă-n viitor,
Ştiind bine a vota şi-a alege... mai ales,
Chiar de unii-ar sabota, tot ai noştri-s care ies!

Numai că acum, se pare, o dilemă ne-a blocat,
Tre' s-alegem cu ardoare, ditre doi iluştrii-n stat,
Unul care-i suspendat, învăţat fiind cu sfori,
Şi-altul care l-a săpat, însa e cu capu-n nori,

Că deja mă doare bila, după cât m-am tot gândit
Pentru care pun ştampila, şi-s mai mult nedumerit,
Căci din lista celor doi, socotind a' lor păcate,
Mi se pare c-amândoi sunt cam la egalitate:

Unul are-o facultate, în CV-ul lui a spus,
Celălalt a dat din coate de-a făcut şi-un an în plus,
Unul are o ruşineeee, celălalt... doar un cotor,
Unu-i dus cu pluta bine, ălălalt cu un vapor,

Unu' doarme mai mereu, precum lampa fără gaz,
Celălalt, ca-n heleşteu, câte-o dată este treaz,
Unul minte-n mod cinstit, altul minte... nici că are,
Dar niciunul, în sfârşit, doctorat dintr-ăla n-are!

Aşa că, eu, în final, trebuie să-mi exersez
Dreptul constituţional şi-am să merg ca să votez
Nepărtinitor ca toţi ce mai cred într-un Isus...                                                                          mama lor astăzi de hoţi, iar vor să ajungă sus!

Pescarul


Pescarul
de Valeriu Cercel

Este persoana-aceea care,
Din Valea Seacă-n Machu Picchu,
De-ar fi să-i zici c-a prins un viciu,
Ţi-ar arăta..."atât de mare!!!"

E individul ce, efort
Pe lac depune şi de plouă,
Iar dac-a prins o fâţă, două,
Numeşte-această treabă, sport,

E singurul din cei în viaţă
Care, modest, precum se ştie (!)
Cu-n peşte, în fotografie,
Nu-l vezi pe el să stea în faţă,

E-un poliţai care, pe targă,
De sete, foame, leşinat,
Nu pleacă pân' ce n-a luat
Un infractor, măcar, pe vargă,

Şi tot el e nevinovat (!)....
Pentru a nu ştiu câta oară
Se laudă c-a tras pe sfoară
Pe-atâţia şi.... nu-i condamnat,

E comunistu' ăl mai mare,
Ce, fără pâine, mămăligă,
Doar cu carnetu-n mănă strigă
Atunci când dă la roşioare,

E insul ce, bun de guriţă
Cu polonicul învăţat,
E mulţumit când a luat
Măcar o ştiucă-n linguriţă,

E un flăcău ce, la parâmă
Trăgând o noapte-n disperare,
Posedă muşchi ca să declare
C-ar mai avea un pic de râmă,

E juna care-a prins un domn
În plasa ei, şi de un an
Caras visează, sau biban,
Mergând de mână cu un somn,

E pensionarul ce, dieta
Pe la scrumbii şi-o tot răsfaţă
Fără de băţ, nici plumbi, nici aţă,
Uşor, de sus.... cu mulineta....

Sunt vicioşii-aceia care
S-or duce unul câte unul....
Başca femei, rachiu, tutunul....
Noroc că au.... multă răbdare.

Instalarea colonelului Gheorghe Craciun la conducerea inchisorii,anul 1958 *Aiud-Cetatea mortii


Instalarea colonelului Gheorghe Crăciun la conducerea închisorii, anul 1958                                

Categoria părinte: Închisori și lagăre                                                                                        

Anul 1958 aduce o schimbare în conducerea penitenciarului Aiud. Kohler, evreul luptător în Spania, a fost înlocuit cu românul şi ilegalistul Gheorghe Crăciun, colonel de Securitate. Un român înlocuieşte un evreu. Va fi regimul de detenţie mai bun? După teoria naţional-comuniştilor aşa ar trebui să fie. Se spune că securiştii români au pus capăt cruzimii şi abuzurilor securiştilor evrei şi unguri.
Dar realitatea nu va ţine cont de teorii, iar lucrurile se vor desfăşura aşa cum sunt. Şi primul semn al noii orientări se şi anunţă. Într-o anumită zi, în timp ce suntem în ţarcul de plimbare, un ofiţer, cocoţat în turnul de supraveghere, ne citeşte ordinul nr. 50 (dacă am reţinut bine) al Ministerului de Interne.
Ordinul începea cu formula: “Deţinutul nu are voie…!” şi continua cu un pomelnic nesfârşit de interdicţii. Ai impresia că această avalanşă strivitoare de interdicţii se va termina cu prevederea că “deţinutul nu are voie să respire”. Într-adevăr, această interdicţie nu apare, dar în rest totul este interzis. Adio “epocă de aur” din anii ‘55-’56! “Românul” Crăciun a impus un regim mai insuportabil decât cel al evreului Kohler. Se înţelege că ei nu erau decât nişte executanţi şi nu făceau nimic din proprie iniţiativă, dar fiecare a dat şi o notă personală regimului care ni se aplica.
După ieşirea din închisoare am fost întrebat despre regimul de detenţie. Mai ales când era vorba de Aiud, interlocutorii vorbeau cu un fior de groază. Răspunsul meu era întotdeauna acelaşi: nu închisoarea în care eşti contează, ci regimul care se aplică. Aceeaşi închisoare poate fi rai sau iad. Mă rog, nu chiar rai, dar cel puţin un purgatoriu mai suportabil. Este adevărat că la Aiud s-a aplicat, de regulă, regimul de iad. Numai din această realitate s-au putut naşte versurile lui Radu Gyr:

“Satan de-ar socoate că vechiul său vad

Ar fi să se cheme altfel decât iad,

Ar zice, desigur, cu zâmbetu-i crud:

Aici e Aiudul, aici e Aiud!”


(Pr. Liviu Brânzaș - Raza din catacombă)