Misterul speciei extraterestre care a trait pe o insula din Polinezia Franceza

Temehea Tohua este una dintre cele mai mari insule din Polinezia Franceză. Această insulă este de o frumuseţe ieşită din comun, dar cele mai impresionante obiecte, care atrag atenţia turiştilor şi nu numai, sunt statuile misterioase.
Statuile există în numeroase locuri de pe insulă şi par desprinse din filmele science-fiction pentru că înfăţişează fiinţe stranii. După cum se poate observa din imagini, aceste fiinţe umanoide sunt de dimensiuni mici şi au capul dezvoltat. Ochii par să le iasă din orbită şi sunt bulbucaţi. Gura şi urechile sunt şi ele la rândul lor extrem de mari.
Specialiştii din întreaga lume le-au cercetat minuţios şi au încercat să le dezlege misterul. Întrebarea care s-a regăsit pe buzele tuturor este: „Ce l-a împins pe artistul uman sau nonuman să sculpteze astfel de statui?”.
Nu se poate răspunde cu exactitate la această întrebare, dar este cert că fiinţele înfăţişează o rasă extraterestră. Conform ufologilor poate fi vorba despre celebrii reptilieni sau chiar despre micii gri. Interesant este faptul că se vehiculează ideea că această specie extraterestră ar fi venit din constelaţia Draco şi şi-ar fi dus existenţa pe insula Temehea Tohua pentru o perioadă lungă de timp.

Nu se ştie ce s-a petrecut, dar într-o bună zi din trecutul îndepărtat, extratereştrii au părăsit insula şi nu s-au mai întors niciodată.
Aceste statui au rămas dovada vie că în trecut speciile extraterestre s-au implicat în dezvoltarea anumitor civilizaţii de pe Terra.

Sursa:http://www.efemeride.ro/misterul-speciei-extraterestre-care-a-trait-pe-o-insula-din-polinezia-franceza

Locala ,cat cuprinde

Locala,  cat cuprinde
de Constantin Denes

De trei ore jumătate,
Zac în pat, fixat pe coate,
Hotărât să-i trag cu soiu',
C-asta-i viaţa la Nehoiu.

De trei ore jumătate,
Vântul suflă, ploaia bate,
Tocmai când să duc gunoiu',
C-asta-i viaţa la Nehoiu.

De trei ore jumătate,
Sunt şomerul în etate,
Sirianul şi-a luat roiu'
C-asta-i viaţa la Nehoiu.

De trei ore jumătate,
Hărţuit de gânduri plate,
Chiar aş declanşa războiu'
C-asta-i viaţa la Nehoiu.

De trei ore jumătate,
Am cu soaţa stări minate,
Din gâlcevi s-a spart buboiu'
C-asta-i viaţa la Nehoiu.

De trei ore jumătate,
Apa are-un gust aparte,
Se dă-n stambă cu noroiu'
C-asta-i viaţa la Nehoiu.

De trei ore jumătate,
Mă căznesc să fac dreptate
Cu sudalma şi ţăpoiu'
C-asta-i viaţa la Nehoiu.

De trei ore jumătate,
Gesturi fac, de caritate,
Duc o babă la Gârboiu,
C-asta-i viaţa la Nehoiu.

De trei ore jumătate,
Vara-i ici, iarna departe,
Fac efort să prind altoiu'
C-asta-i viaţa la Nehoiu.

De trei ore jumătate,
Râd nebun pe înfundate,
Soacră-mea vopsindu-şi boiu'
C-asta-i viaţa la Nehoiu.

De trei ore jumătate,
Discotecă, voci turbate,
Gaşca joacă ţonţoroiu'
C-asta-i viaţa la Nehoiu.

De trei ore jumătate,
Doi cocoşi cu guşi stresate
Semnalează-n est vulpoiu'
C-asta-i viaţa la Nehoiu.

De trei ore jumătate,
Frosa mea se tot socoate
Dacă face duş cow-boy-u'
C-asta-i viaţa la Nehoiu.

De trei ore jumătate,
Maidanezi din terţe sate
Îşi aleg sub geam copoiu'
C-asta-i viaţa la Nehoiu.

De trei ore jumătate,
Cumpărai un cal în rate
Şi-acum plimb la trap cotoiu'
C-asta-i viaţa la Nehoiu.

De trei ore jumătate,
E-o şedinţă, se dezbate
Cui îi pute usturoiu'
C-asta-i viaţa la Nehoiu.

De trei ore jumătate,
Fac plimbări de sănătate,
Mai glumesc cu domn' Petroiu,
C-asta-i viaţa la Nehoiu.

De trei ore jumătate,
Scriu poeme răsuflate,
Delirez ca marţafoiu'
C-asta-i viaţa laaaa... Nehoiu!

Raspunderea pentru propria fericire *Metafizica

Raspunderea pentru propria fericire

 " Starea de bine este una interioara, care nu are nici o legatura cu exteriorul, pentru ca ea se petrece numai in sufletul si in mintea noastra. De fiecare data cind eu ma simt implinit(a) si fericit(a), sufletul meu se intoarce Acasa, traind senzatia minunata pentru care a fost creat si radiind dragoste atit inauntru, cit si in afara mea.
 Am fost invatati cu totii sa urmam in relatiile noastre cu ceilalti un anumit circuit: eu incerc sa iti implinesc tie dorintele, caut sa te fac fericit(a), tu te simti bine si implinit(a) si poate astfel imi vei intoarce si mie dragostea pe care o astept prin tine, care sa ma faca si pe mine sa ma simt iubit(a). Un astfel de traseu al pasilor necesari implinirii sufletesti poate fi insa frustrant si dureros.

 DEZAMAGIRE

 De cite ori nu am incercat fiecare dintre noi sa ne simtim apreciati de cei carora le-am facut pe plac, pentru care am facut chiar compromisuri in defavoarea noastra, si nu am reusit decit sa suferim mai mult decit la inceput, simtindu-ne dezamagiti de felul in care a reactionat cel catre care ne-am indreptat toata atentia?
 si e firesc sa se intimple asa, intrucit motivatia pentru care am facut acest lucru a fost din capul locului negativa, bazata pe un fel de troc: eu iti dau ceva in schimbul iubirii tale. Scopul final fiind unul de interes, ceea ce a plecat de la noi catre celalalt nu a avut energia pura a iubirii, ci mai degraba pe aceea a lipsei, caci din lipsa de iubire si de apreciere am incercat sa ii facem pe plac celuilalt.
 Ori, tocmai atunci cind incercam sa punem nevoile altuia pe primul plan din teama ca am putea fi parasiti sau iubiti mai putin, ne separam mai mult de noi insine si ne abandonam sufleteste; ne este teama de abandonul pe care l-am putea suferi din exterior, dar nu realizam ca noi ne-am abandonat sufletul cu mult timp in urma, incercind mereu sa facem compromisuri pentru ceilalti, care nu ne onoreaza si nu ne dau bucurie.
 Ceea ce se intimpla in astfel de cazuri este ca si celalalt are aceleasi nevoi ca si noi si de fiecare data cind incearca sa si le implineasca prin cineva din exteriorul sau, va suferi si in final va avea inima ranita de prea multe experiente neplacute.
 Nici eu, nici el insa nu gresim intr-un fel, caci asa am fost invatati sa reactionam emotional, incercind sa ne agatam permanent de starea de fericire pe care exteriorul mi-o poate furniza, asteptind mereu sa intru in contact cu aceasta senzatie extraordinara prin intermediul altei persoane, nu prin mine.

 TRANSFORMARE

 Ce s-ar intimpla insa daca as scurta acest traseu al implinirii sufletesti? Daca nu as mai astepta ca cei din jurul meu sa fie in stare benefica pentru a ma incarca eu de la ei si din contra, as face aceasta direct, prin implinirea propriilor mele dorinte? Cine as fi eu cea/cel care ar cauta bucuria in orice, independent de alegerile celorlalti? Caci daca analizam putin, pentru fiecare fericirea este o stare interioara, o experienta personala, pe care un om o poate avea prin prisma perceptiei sale despre viata.
 De aceea intilnim situatii in care cineva ne face o placere dupa gustul si alegerea sa, iar noi nu percepem aceasta la fel, uneori poate exact invers, adica nu ne place deloc oferta celuilalt, caci in esenta, sintem cu totii foarte diferit construiti emotional si numai sufletul nostru stie exact ce anume avem nevoie pentru a ne simti bine.
 Nimeni nu ne poate face sa ne simtim mai bine, mai fericiti, decit o putem face noi insine, caci noi ne cunoastem profund si sintem in contact imediat cu senzatiile care ne atentioneaza daca totul e perfect sau nu.
 Asadar, a-i cere celuilalt, indiferent ca e un parinte, copil, partener, coleg sau sef, sa ne ghiceasca dorintele si sa ni le implineasca, ca si cum aceasta ar fi datoria lui, poate da nastere unui sentiment de golire sufleteasca. in momentul in care incep sa ma uit la mine si la nevoile mele, sa imi ofer mie atentia pe care o pretindeam de la celalalt, sa imi satisfac mie dorintele pe care le ceream implinite prin alte persoane, cind sint atent(a) la ce spune sufletul meu pe care il intreb zilnic “azi te-am facut fericit?”, abia atunci ma intorc acasa, inauntrul meu si ma regasesc.

 EFECTE

 si ceea ce este minunat, e ca oamenii din jur incep sa simta vibratia fericirii pe care eu o experimentez mereu inauntrul meu si relatiile mele cu ei se schimba intotdeauna, spre binele meu si al lor.
 Mai mult, traind mereu in aceasta stare, iti dai seama ca celalalt poate fi oricum, adica il accepti asa cum e, caci este responsabilitatea lui si numai a lui fericirea sa, care bineinteles, nu depinde de tine, ci doar de felul in care percepe el viata si ca ii este si lui la indemina sa se simta bine oricind, prin el insusi si nu prin ceilalti.
 si astfel, intr-o relatie, poti ajunge sa intelegi ca starea de fericire este o problema personala care tine de fiecare si ca a fi impreuna – respectind libertatea si alegerile fiecaruia – poate fi ceva foarte frumos ce nu ai mai trait niciodata, caci lipsa de atasament si de ingradire deschide multe usi in inima fiecaruia.
 in plus, nu vei mai experimenta niciodata teama de abandon, caci vei sti intotdeauna ca singura si cea mai importanta relatie de dragoste trebuie sa fie cu tine insuti, adica sa nu te abandonezi pe tine niciodata si abia apoi pe ceilalti; daca tu te simti implinit(a), fericit(a) si in pace sufleteasca, cei din jurul tau vor fi la fel. "

Sursa:http://esoterism.ro/ro/raspfer.php

Din Balcon ,dar nu la Ritz ,dau o relatare blitz

Din balcon, dar nu la Ritz, dau o relatare bliz                                                                                             de Constantin Denes  

Au venit rândunelele,
Făr-de cuiburi
Şi nici un gen de rezervări
Flotante,
Vă imaginaţi
Alergătura
De pe sub streşini,
Nişe
Plus cor...nişe,
În această
Picătură calendaristică,
Botezată,
Sugestiv
Şi inspirat,
Luna mai!

Ritualurile initierii in "Cosa Nostra"

Ritualurile initierii in „Cosa Nostra”

Legenda spune ca membrii inspaimintatoarei „Cosa Nostra” nu aveau acces in organizatie decit dupa ce urmau ritualurile unei initieri secrete. Multa vreme mafioti interogati de politie, si chiar inalte oficialitati, au negat cu vehementa existenta Mafiei, cu atit mai mult aceea a unor ceremonii de initere. Insa, citiva agenti care au lucrat sub acoperire au facut o descoperire de senzatie. Au inregistrat, in secret, o ceremonie oficiata de seful mafiei din New England in anul 1989.
In timpul ritualului, viitori membri au depus un juramint in limba italiana, dupa care li s-a insemnat degetul aratator, totodata fiind arsa si imaginea sfintului protector al familiei. Expertii considera ca aceasta este doar una din modalitatile de initiere in mafie dar, oficial, nu s-a recunoscut nimic.

Sursa:http://www.efemeride.ro/10-dintre-cele-mai-bine-pazite-secrete-moderne

Impas (fictiv) etern

Impas (fictiv) etern
de Constantin Denes

E ceva care nu merge,
Tot ce-aduni, nocturn, se şterge
Către zori, când visu-i ferm,
Dar un mag aeroterm
Prinde-n juru-ţi să alerge
Şi constaţi, de-acum diurn,
Vesele culori pe cergi,
Începând, tiptil, să mergi
Pe ţesutul epiderm.

Morala, în monorimă:
Daţi-mi altă rimă-n "-erg"
Şi-astfel, bulele converg,
Pot zbura, de ce să merg,
Ca arabul printr-un erg?!

Oda carnatului

Oda carnatului
de Laurentiu Ghita

În ţara noastră cea vitează,
Ce-a zămislit ca veşnic, Satul,
Poporul nostru celebrează
Cu toată fiinţa sa, Cârnatul!

Priveste numai la politici:
La senatori şi deputaţi
Şi vezi de ce te identifici
Cu-o ţară plină de cârnaţi.

Oferta lor electorală
Anume dată , să-i votaţi,
Se poate exprima , totală,
Într-un cuvânt, complet: Cârnaţi!

Pe scene, parcuri sau ecrane,
Şi-au prezentat toţi candidaţii
Platforme, planuri şi programe
Şi, mai presus de tot, cârnaţii!

Din moşi-strămoşi, cu mefienţă,
Nu la viteji ne-am inchinat,
Ci am iubit cu obstinenţă
Mai comestibilul cârnat.

Păstreze-şi lumea Coca Cola
Şi-ai săi cartofi prăjţi săraţi.
Noi vom rămâne cu fasolea
Acompaniată de cârnaţi!

Da-n viaţa asta mai există,
Prea mioriticii mei fraţi,
Şi alte bunătăţi pe listă
Pe lângă clasicii cârnaţi!

Şi, n-o da Dumnezeu cel sfânt,
Şi ceilalţi sfinţi, nemenţionaţi,
Să mai dorim pe-acest pământ
Şi altceva decât cârnaţi!

Caci nu fiţi tristi, electoratul
Nu excelează cu elanul.
Va-nlocui cu spor cârnatul
De pe fasole, cu ciolanul!

Şi, ne-om vedea cu bucurie,
Când vom sfârşi din nou cu anul,
Să închinăm o poezie
Despre Măria Sa, Ciolanul!

Cei mai temuti dictatori *Francisco Franco

Francisco Franco

A fost conducătorul absolut al Spaniei între 1939-1975, ajungând la putere în urma unei lovituri de stat împotriva republicanilor.În plan politic, a instaurat un regim dictatorial de extremă dreapta, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a păstrat neutralitatea Spaniei, refuzând deportarea evreilor din țară.

Sursa:http://zeceintop.ro/zece-dintre-cei-mai-temuti-dictatori/

Poezioalǎ desple secs

 Poezioalǎ desple secs
de Valeriu Cercel

Fǎcui fǎlǎ sǎ vleau o constatale
La glǎdiniţǎ ieli, când am picat,
(Cu toate cǎ-s de-un an în glupa male)
Sǎ mol dacǎ glumesc, pe omoplat ;

Ne-a esplicat doamna educatoale
Amǎnunţit, chial ne-a si desenat,
Cum am ajuns sǎ ezigstǎm sub soale,
Cum fiecale a fost plocleat,

Elam ochi si ulechi de culios
Sǎ aflu cum pe lume am venit
Si chipes, si isteţ, si-asa flumos,
Da’ nu te mint, mai mult m-a plictisit :

C-al fi o balzǎ, cale-n noptiţicǎ,
Ne-aduţe-n pliscu’ ei, împachetaţi,
Când scapǎ si mǎmica de bulticǎ
Fǎcutǎ de la ouǎ si câlnaţi,

Cum zboalǎ balza asta-nţet, agale,
Vleo nouǎ luni, sǎ iasǎ luclu bun
Si cum agiungem în pǎtuţ si-n ţoale
Pe cosul casei, ca si Mos Clǎciun….

Sǎ vezi, mǎi flate, ţe educatoale !
Fǎlǎ misto, chial m-a lǎsat pelplex,
La vâlsta ei, (ţe pept si ţe piţioale !)
Sǎ nu stie nimica desple sex !?

Gripa porcina si alegerile prezidentiale

Gripa porcina si alegerile prezidentiale
deValeriu Cercel

Acum vreo câţiva ani parcă, şi-o vară,
Cu-aceiaşi guvernanţi, că n-am uitat,
Scăparăm noi de gripa aviară
Fără ca ei un deşt să fi mişcat,

Făcură-un pic gargară-n parlament, 
Senatul, pe la colţuri, gălăgie,
Da’ unul n-a picat, fi’nd, evident, 
Imuni la orişice găinărie ;

Am reales apoi, alţii, mai hoţi 
Ce ne-au promis şi-n stele şi în Lună 
De ne-am trezit că…mama lor la toţi ! 
Au muls până şi vaca a nebună,

Dar cui îi pasă (!?) gripă aviară, 
Vaca nebună…fleacuri de doi bani !… 
Suntem cu ei, că asta ne omoară, 
“Gripaţi” de-aproape douăzeci de ani,

De am ajuns s-avem regrete chiar,
Fără guvern, Băsescu-i o rugină,
Şi aşteptăm alegerile iar
Când ne-a lovit şi gripa a porcină…

Însă la porc, chiar de-i vom face cruce 
Şi n-o s-avem nici coadă de Crăciun, 
La urne, în mod sigur ne vom duce
Să îl alegem p’ăl de e mai bun !

Maestrul Eckhart (Metafizica)

MAESTRUL ECKHART

1260 - 1327

Motto: "Sa nu te gandesti ca sfintenia se bazeaza pe fapte, ci sa-ti bazezi sfintenia pe elevarea si desavarsirea fiintei, caci nu lucrarile sfintesc, ci noi trebuie sa sfintim lucrarile."

Considerat ca intemeietor al misticismului german, Johhanes Eckhart (numit apoi “maestrul Eckhart”) s-a nascut in 1260 in localitatea Hochheim in Thuringia. A studiat teologia, filosofia, logica si retorica. El a predicat in fata audientei laice si religioase, avand in acelasi timp si atributii administrative in legatura cu ordinul dominican. invataturile maestrului Eckhart ne sunt de folos fiecaruia dintre noi si ne pot orienta benefic viata interioara. Ele devin cu adevarat rodnice daca le veti aplica direct in existenta voastra de fiecare zi, in familie, la servici, pe strada, fara a fi neaparat necesara retragerea intr-o manastire pentru implinirea vietii spirituale. Daca intelegeti si aplicati consecvent invataturile sale, veti resimti o transformare launtrica reala, astfel incat viata voastra va avea un sens profund si veti regasi savoarea ei divina.

Cuvinte din Lumina

Adevarata supunere

 Atunci cand omul iese din el insusi prin supunere si se abandoneaza, Dumnezeu este constrans sa patrunda in el, caci daca acest om nu vrea nimic pentru el insusi, Dumnezeu trebuie sa vrea pentru acest om.
 in realitate, daca un om renunta la o imparatie sau chiar la lumea intreaga, dar se pastreaza pe el insusi, el n-a parasit nimic. Dar daca un om se abandoneaza pe el insusi, chiar daca isi pastreaza bogatia, sau oricare alt bun, este ca si cum a renuntat la toate lucrurile. Un astfel de om este cel care nu se tulbura de nimic, care nu este legat de nimic, care nu si-a atasat binele sau suprem de nimic altceva, care este complet cufundat in vointa divina. El poate totul. intr-adevar, putini sunt cei care iau acest lucru in seama si sunt constanti in daruirea lor: in masura in care parasesti toate lucrurile, nici mai mult, nici mai putin, Dumnezeu patrunde in tine cu tot ce are. Prin aceasta vei gasi adevarata pace aici si nu in alta parte.
 Sa nu te gandesti ca sfintenia se bazeaza pe fapte, ci sa-ti bazezi sfintenia pe elevarea si desavarsirea fiintei, caci nu lucrarile sfintesc, ci noi trebuie sa sfintim lucrarile. in masura in care fiinta este sfanta, in aceeasi masura ea sfinteste toate actiunile sale, fie ca este vorba de a manca, a dormi, a veghea sau altceva.
Omul care se abandoneaza cu tot ceea ce ii apartine este in intregime fixat in Dumnezeu si tot ceea ce il atinge pe acest om, il atinge mai intai pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu il infasoara asa cum gluga imi infasoara capul, iar cel ce ar dori sa ma vada ar trebui mai intai sa-mi atinga imbracamintea. Acest om care s-a lepadat in totalitate de el insusi este in intregime acoperit de Dumnezeu si nici o creatura nu poate sa-l atinga, fara sa-l atinga mai intai pe Dumnezeu; tot ceea ce doreste sa ajunga la el, trebuie sa treaca mai intai prin Dumnezeu; de aici provine savoarea trairii in Dumnezeu si ia nastere caracterul divin. Oricat de mare ar fi suferinta, fii constient ca ea trece mai intai prin Dumnezeu; El este primul in suferinta. si prin acest adevar, intelege ca o suferinta oricat de mica care il atinge pe om, ea il atinge cu mult mai mult pe Dumnezeu. Astfel Dumnezeu indura pentru un bine pe care l-a prevazut si daca tu esti dispus sa suferi ceea ce sufera Dumnezeu si trece prin El pentru a ajunge la tine, aceasta suferinta devine intr-adevar divina, dispretul devine onoare, amaraciunea devine dulceata si bezna cea mai adanca devine cea mai limpede lumina. Totul isi ia savoarea de la Dumnezeu si ajunge divin, caci tot ceea ce atinge aceasta fiinta se conformeaza lui Dumnezeu, pentru ca ea nu cauta nimic altceva. Iata de ce, in amaraciune, acest om il simte pe Dumnezeu ca pe o suprema dulceata. Pentru el, lumina straluceste in cel mai adanc intuneric; chiar si atunci ea poate fi perceputa. Daca un astfel de om sufera prejudicii, Dumnezeu le ia asupra sa pentru ca se afla la originea actiunii faptuite pentru El, iar omul trebuie doar sa continue actiunea.

Apropierea de Dumnezeu prin consacrare

 Consacrare inseamna sa daruiesti lui Dumnezeu toate eforturile tale, precum si rezultatele actiunii pe care o infaptuiesti; pentru aceasta este necesar sa te interiorizezi cateva clipe inainte de o actiune importanta si sa te rogi astfel: "Doamne, Dumnezeule, iti daruiesc toate eforturile pe care le voi depune in continuare pentru actiunea pe care o incep acum, precum si rezultatele acestei actiuni". Simtindu-te in prezenta lui Dumnezeu, gandeste intens ca intreaga ta stradanie este doar pentru El, ca si cum ai exista pe Pamant doar tu si El, slujitorul si Stapanul, cel ce iubeste si Iubitul sau Dumnezeu, copilul si Tatal. De exemplu: la ingrijirea unei gradini; desi te-ai rugat la inceputul lucrului, este bine ca pe parcurs sa pastrezi in minte faptul ca te afli in prezenta lui Dumnezeu si ca doar pentru El lucrezi, iar la sfarsitul lucrului sa-I multumesti ca te-a ajutat.
 Pentru restul actiunilor si gandurilor de peste zi, pe care le consideri secundare (spalat, imbracat, drumurile prin casa si curte, etc.) consacrarea se realizeaza o singura data global, dimineata, imediat dupa rugaciunea Tatal nostru, astfel: "Doamne, iti daruiesc aceasta zi, impreuna cu toate gandurile si actiunile pe care le voi realiza in aceasta zi".
 Aceasta daruire catre Dumnezeu, numita mai sus consacrare, ne protejeaza, ne inalta si ne face de neinvins. Astfel ne invata maestrul Eckhart:
 indreapta intregul tau efort catre maretia lui Dumnezeu si intreaga ta stradanie sa fie doar pentru El in toate lucrarile tale si in intregul tau abandon.
Daca tu te atasezi de Dumnezeu, tot binele se va atasa de tine. si ceea ce cautai inainte, te cauta acum; iata de ce pentru acela care se ataseaza intr-un chip foarte nobil de Dumnezeu, toate lucrurile divine se ataseaza de el si tot ceea ce este departe si strain de Dumnezeu se departeaza de el. Cel care il are cu adevarat pe Dumnezeu aproape, il are pretutindeni, pe strada si cu oricine, in biserica, in singuratate sau in odaia sa. Daca il are cu adevarat si numai pe El, nimic nu-i mai sta in cale. De ce? Acest om il are pe Dumnezeu in toate lucrarile sale si pretutindeni, si numai Dumnezeu este cel care lucreaza prin el. Caci lucrarea apartine mai curand celui care a pricinuit-o, decat celui care o realizeaza. in calea unui astfel de om nimeni nu poate sta, pentru ca el crede, cauta si iubeste doar pe Dumnezeu, pentru ca s-a unit cu El in toate dorintele sale.

Egalitate

Cand se vorbeste despre egalitate, sa nu se inteleaga ca toate lucrurile, toate locurile, toate actiunile si toate persoanele trebuie sa fie apreciate in acelasi fel. Ar fi cu totul gresit, caci a te ruga este o actiune mai buna decat a toarce, iar biserica este un loc mai nobil decat strada. Dar in toate actiunile, tu trebuie sa mentii aceeasi stare de spirit, aceeasi incredere, aceeasi dragoste pentru Dumnezeul tau. Daca toate actiunile sunt in felul acesta egale pentru tine, nimeni nu va mai pune piedici la ceea ce faci in numele lui Dumnezeu. (Numim aici "actiuni", atat activitatile desfasurate in mod exterior, vizibil cat si rugaciunile, meditatia, gandurile, intentiile si aspiratiile.)

Ce inseamna buna vointa?

 Virtutea, ca si pacatul, sunt efectele orientarii vointei. Nimic nu te va marca, daca posezi o vointa adevarata si dreapta. Ceea ce vrei cu intreaga ta putere si vointa, tu posezi deja, si nimeni nu-ti poate lua ceea ce ai, cata vreme vointa ta este ferm orientata catre Dumnezeu si folosita in prezent. Omul nu trebuie sa se sperie de nimic, cata vreme vointa sa este buna si nici sa se mahneasca atunci cand nu poate s-o manifeste prin actiunile sale; el nu trebuie sa se considere indepartat de la virtute, atata timp cat gaseste in sine o adevarata buna vointa.
 Tu te-ai bucura sa afli cand vointa ta este o buna vointa. Vointa este buna si dreapta atunci cand ea este in intregime dezinteresata, despuiata de eul tau si modelata, formata dupa vointa lui Dumnezeu.
 Nu spune: “eu as dori binele...”, ceea ce ar fi o cerere adresata pentru viitor, ci: “eu vreau binele acum.” Caci ia aminte: daca vreau sa am un lucru, fie acesta situat la departare, il am intr-adevar, il am intr-o mai mare masura decat lucrul aflat pe genunchii mei, dar pe care nu-l vreau.
 intr-adevar, cu ajutorul vointei pot sa fac totul. Pot sa ispasesc pentru toti oamenii, sa hranesc toti sarmanii. inaintea lui Dumnezeu, a voi sa faci si a fi facut este aproape acelasi lucru. Tot astfel, daca vreau sa am atata iubire cata exista in toti oamenii, daca vointa mea este extrem de puternica, voi avea cu adevarat atata iubire.
De ce ingaduie uneori Dumnezeu ca oamenii cu adevarat buni sa fie impiedicati sa-si savarseasca lucrarile lor bune?
Dumnezeu ingaduie adeseori ca cei ce-l iubesc sa cada prada slabiciunii lor si aparent sa nu mai aiba nici un ajutor spre care sa se indrepte sau pe care sa se sprijine. Caci pentru oamenii iubitori este o mare bucurie sa poata face multe lucruri bune: sa vegheze, sa posteasca, sa se roage si alte lucruri mari si dificile. Ei simt o mare bucurie, un sprijin, o speranta, atunci cand fac din actiunile lor un ajutor, un reazem si un prilej de incredere pentru altii. Dumnezeu vrea totusi sa-i lipseasca de ele, pentru ca numai El sa ramana singurul lor ajutor si motiv de incredere. Ceea ce vrea Dumnezeu este ca oamenii sa I se abandoneze, iata de ce le ia inapoi ajutorul, pentru ca El sa ramana singurul lor spriijin si intelegand aceasta, mai intensa sa devina credinta si iubirea lor pentru El. Caci cu cat este mai deposedat si mai gol spiritul care se indreapta spre Dumnezeu fiind ajutat chiar de El, cu atat omul este mai profund stabilit in Dumnezeu si cu atat este mai sensibil la darurile Sale cele pretioase. Caci omul trebuie sa cladeasca numai pe Dumnezeu.

Despre suferinta

 Nu exista nemultumire fara multumire si nici un prejudiciu nu este un prejudiciu total. Iata motivul pentru care Sfantul Pavel spune ca fidelitatea si frumusetea lui Dumnezeu nu ingaduie ca incercarea sau intristarea omului sa ajunga de nesuportat. El daruieste totdeauna putina mangaiere ca sa indulceasca greul. Sfintii si maestrii necrestini arata ca Dumnezeu nu permite ca raul si suferinta sa fie absolute si ca in realitate acestea reprezinta o modalitate folosita de El pentru impulsionarea celor lenesi si ignoranti sau pentru probarea virtutilor divine asimilate de cei ce aspira la sfintenie.
 Sa presupunem ca un om care are o suta de marci pierde patruzeci si ramane cu saizeci. Daca el se gandeste mereu la cele patruzeci pe care le-a pierdut, ramane mereu suparat. Cum ar putea sa fie consolat si eliberat de suferinta cel care se intoarce mereu si mereu spre ea, care o intipareste in sine si se intipareste in ea, o priveste si o cantareste fara incetare, cel care se adreseaza suferintei si o intretine, privindu-se fata in fata cu ea? Dar daca el priveste la cele saizeci de marci pe care le mai are si intoarce spatele celor patruzeci pierdute, el va fi consolat. Ceea ce exista si este bun poate sa consoleze, dar ceea ce nu exista si nu este bun, care nu-mi mai apartine fiindca l-am pierdut, atrage in mod firesc dupa sine descurajarea, suferinta si intristarea. Iata de ce Solomon spune: “in zilele suferintei sa nu uiti zilele fericite”. Adica: atunci cand esti in suferinta aminteste-ti binele si bucuria pe care le mai ai.
 Tot ceea ce detii ca bun vremelnic iti este imprumutat de la Dumnezeu; de ce sa te plangi atunci cand Cel care te-a imprumutat vrea sa-si ia ceea ce ii apartine inapoi? Tu trebuie sa-i multumesti lui Dumnezeu ca ti le-a imprumutat o bucata de vreme si ca nu ti-a luat deodata inapoi tot ce ti-a imprumutat. Profetul Ieremia spunea in timpul incercarilor sale: ”Dumnezeu si-a sporit indurarile sale de nu ne-am prapadit cu totul”.
 Daca cineva mi-a imprumutat haina, caciula si paltonul sau, si daca imi cere inapoi paltonul, lasandu-mi haina si caciula sa ma apere de frig, eu ii multumesc nespus si ar fi o mare nedreptate daca m-as enerva si m-as plange.
 Trebuie sa se stie ca, in natura, influenta naturii superioare si elevate este mult mai placuta si mai desfatatoare pentru toate fiintele decat aparenta lor natura. Prin aceasta omul trebuie sa inteleaga ca pentru el va fi o desfatare si o bucurie sa-si poata abandona vointa proprie, sa renunte si sa iasa total din el insusi in tot ceea ce Dumnezeu vrea ca el sa traiasca. si acesta este adevaratul inteles al cuvintelor: “Cel ce vrea sa vina la mine, sa se lepede de el insusi, sa renunte la tot si sa ia crucea”. Caci in mod sigur, pentru cel care s-ar lepada de tot si s-ar goli complet de el insusi, n-ar mai exista nici cruce, nici suferinta, nici “a suferi” launtric; (Chiar daca fizic, exterior, acestea exista); pentru el totul ar fi doar desfatare, bucurie si placere a inimii si un astfel de om ar putea sa-l urmeze cu adevarat pe Dumnezeu.
 Acele cuvinte nu constituie doar o porunca, asa cum se spune si se gandeste de obicei, ci o promisiune, o invatatura divina, care-i arata omului in ce fel toate piedicile sale, toata viata sa, toate lucrarile sale, pot deveni desfatare si veselie, iar aceasta este mai mult o rasplata decat o porunca. Daca vrei sa te eliberezi de orice necazuri si suferinta, alipeste-te de Dumnezeu, intoarce-te cu toata sinceritatea catre El; in Dumnezeu nu exista nici tristete, nici suferinta, nici necazuri. Fara indoiala, intreaga suferinta vine pentru ca dorinta nu te conduce doar catre Dumnezeu. Cand omului bun si drept, daruit lui Dumnezeu, i se aduce un prejudiciu, el ramane netulburat, pastrandu-si bucuria si pacea inimii.
 Dumnezeu este sursa intregului bine si tot ce nu este Dumnezeu este doar amaraciune, mahnire si suferinta, acopera si ascunde blandetea, desfatarile si consolarea pe care Dumnezeu le daruieste. Uneori iti inchipui ca Dumnezeu s-a retras. Ce trebuie sa faci atunci cand Dumnezeu ti se ascunde? Exact ceea ce ai face daca te-ai afla in cea mai mare consolare (apropiere de Dumnezeu). Poarta-te asa cum te-ai purta atunci, si deprinde-te sa actionezi astfel, chiar daca te afli in cea mai mare suferinta. Nu exista mijloc mai bun ca sa-l gasesti pe Dumnezeu, decat separarea de El. Ceea ce simteai mai inainte, atunci cand erai impreuna cu El, implineste si acum cand nu-L mai simti si astfel il vei regasi. Sufera, suporta cu rabdare, considera aceasta ca fiind o incercare si fii pe pace. Vei simti sau nu pacea, in masura in care vei fi sau nu in Dumnezeu. si, in masura in care esti departe de Dumnezeu, nu mai esti in pace. Tot astfel, nu exista nimic de temut in Dumnezeu; tot ceea ce exista in Dumnezeu poate fi doar iubit. si, tot asa, nu exista nimic in Dumnezeu care sa aduca tristete; adevarata bucurie o poseda cel a carui vointa este in intregime unita cu vointa lui Dumnezeu.
Fie ca Dumnezeu sa ne acorde aceasta unire!

 Iata de ce, Domnul nostru Iisus i-a invatat pe apostoli (si pe noi insine prin ei) sa cerem in fiecare zi sa se faca voia lui Dumnezeu. si totusi, atunci cand se implineste voia Sa, noi ne plangem. Seneca spunea: “Omul sa ia toate lucrurile ca si cum el le-ar fi dorit si cerut, pentru ca toate ii vin cu voia si prin voia lui Dumnezeu”. Un maestru spunea: “O, stapane si Tata Suprem, imparat al cerurilor, sunt gata pentru tot ceea ce vrei Tu. Daruieste-mi vointa de a voi potrivit vointei Tale!”.
 Trebuie sa ai incredere in Dumnezeu, sa fii sigur, sa stii ca Dumnezeu este atat de bun incat ingaduie ca omul sa sufere, doar daca prin aceasta il cruta de o suferinta si mai mare sau doar ca sa-i dea apoi cea mai deplina consolare prin care slava lui Dumnezeu sa se arate si sa se manifeste mai mult. Caci o fiinta cu adevarat desavarsita trebuie sa se obisnuiasca sa moara pentru ea insasi, sa fie deposedata de ea insasi in Dumnezeu si sa fie transformata mai presus de ea insasi dupa voia lui Dumnezeu, sa vrea sa-l cunoasca pe Dumnezeu asa cum Dumnezeu o cunoaste pe ea. Unei astfel de fiinte, dezolarea ii slujeste drept consolare, neplacerile drept placeri, caci ea are harul si frumusetea, intreaga bucurie si consolare oricand si in orice lucru; iar daca Dumnezeu i se ascunde sau nu-i daruieste ceva, ea primeste tot voia lui Dumnezeu, prin privare, si astfel ea primeste fiind lipsita si neprimind. Deci, ce-i lipseste? Dumnezeu se dobandeste in sensul cel mai adevarat si in mod sigur mai degraba prin privare decat prin posedare, pentru ca atunci cand nu primesti nimic tu dobandesti, cunosti si te bucuri doar de Dumnezeu si de voia Sa.
 Se stie ca sfantul Anton a indurat mari suferinte in desert, din partea unui spirit raufacator. Dupa ce a iesit triumfator din acest necaz, i-a aparut chiar Domnul nostru in persoana, umplandu-l de bucurie. “Ah, Doamne preaiubit, unde erai atunci cand ma aflam in acele chinuri?“ si Domnul nostru a raspuns: ”Eram aici cum sunt si acum, dar eu doream sa am dovada credintei tale”. Aurul si argintul sunt pure, dar atunci cand vrei sa faci o cupa din care sa bea regele, le arunci in furnalul cel mai incins. Iata de ce au scris apostolii ca ei se bucurau nespus atunci cand erau considerati demni de dispret si sufereau pentru Dumnezeu.
 Daca omul ar intelege sau si-ar aminti marea bucurie pe care Dumnezeu insusi o traieste in felul Sau, impreuna cu toti ingerii, vazand rabdarea celui care sufera necazuri si chinuri pentru Dumnezeu, atunci aceasta ar fi de ajuns ca sa il consoleze. in psaltire, Domnul nostru ii spune omului bun ca este impreuna cu el in suferinta. Sfantul Augustin spune: "Pentru Dumnezeu, rabdarea in suferinta este mai pretioasa, mai buna, mai inalta si mai nobila decat tot ce i se poate lua omului impotriva vointei sale. Daca Dumnezeu este cu mine in suferinta, ce as mai putea sa vreau in plus, ce altceva mi-as mai putea dori? Eu nu vreau nimic altceva si nimic mai mult decat pe Dumnezeu."
Sfantul Bernard spune: ”Doamne, daca Tu esti cu mine in suferinta, fa-ma sa sufar mereu, pentru ca tu sa fii mereu langa mine, ca sa Te am mereu.” Aceasta sfanta abandonare nu trebuie sa ne induca in eroarea de a cere imediat si noi aceeasi dureroasa binecuvantare si aceasta din doua motive. in primul rand, nefiind inca desavarsiti, este posibil sa suferim fara a gasi pe Dumnezeu in suferinta, iar in al doilea rand, Dumnezeu este totdeauna si in bucurie! Ceea ce Sfantul Bernard a formulat in rugaciunea sa plina de candoare dezvaluie de fapt totala abandonare si egalitate in fata vointei divine.
 Sfantul Augustin spune: “Este mult prea nesabuit cel caruia Dumnezeu nu-i ajunge”. si mai spune: “Cum ar putea sa-i ajunga omului darurile lui Dumnezeu, exterioare si interioare, daca Dumnezeu insusi nu-i ajunge?” si, in alta parte, sfantul adauga: “Doamne, daca tu te indepartezi de noi, da-ne un alt “tine”, caci noi nu te vrem decat pe Tine”.
 Daca eu sufar pentru Dumnezeu, intr-adevar intreaga mea suferinta devine pentru mine consolare si bucurie, oricat de mare si de indelungata ar fi. Aceasta nu trebuie sa insemne ca ma voi complace doar in starea de suferinta iluzionandu-ma ca indeplinesc voia Domnului, ci trebuie sa ma faca sa-mi orientez eforturile pentru a ma transforma. Astfel voi depasi suferinta, intelegand ca am perceput dorinta lui Dumnezeu de a ma impulsiona la modul acesta facand voia Sa.
 Fie ca suferim sau nu, este important sa ne amintim mereu ca ceea ce facem este pentru Dumnezeu. Toate actiunile noastre vor fi astfel subordonate celui mai inalt ideal: DUMNEZEU. Daca omul indeplineste o actiune, avand in vedere un scop, scopul pentru care lucreaza este mai aproape de inima sa; iar ceea ce face este mai departe de ea si nu-i impresioneaza inima decat tinand seama pentru scopul pentru care el o indeplineste. Inima celui care taie lemnul si ciopleste piatra ca sa zideasca o casa, o casa care sa-l apere de caldura verii si de frigul iernii, este plina in intregime de aceasta casa; el n-ar fi cioplit niciodata, n-ar fi facut aceasta munca, daca ea n-ar fi fost necesara pentru casa.
 Incomparabil mai inalt si mai adevarat: atunci cand omul indeplineste lucrarile pentru Dumnezeu, Dumnezeu este intermediarul si cel mai aproape de suflet, si face ca orice efort sau suferinta sa devina gratie Lui si blandetii Sale, pura desfatare.
 Maestrii spun ca sub cer se afla un foc raspandit pretutindeni si ca de aceea nici ploaia, nici vantul, nici furtuna, nu se pot apropia de cer, nici macar sa-l atinga: totul fiind mistuit si nimicit de pala focului inainte de a ajunge la cer. Iar eu spun: tot ceea ce se indura si se indeplineste pentru Dumnezeu devine in intregime blandete in blandetea lui Dumnezeu, inainte de a ajunge la inima omului care lucreaza si sufera pentru Dumnezeu. Iata ce semnifica scopul cel mai inalt, adica “pentru Dumnezeu”: ca nimic nu ajunge la inima decat revarsat din blandetea lui Dumnezeu, in care amaraciunea este nimicita, mistuita de flacara iubirii divine, care inconjoara si inchide in ea inima omului bun.
 Omul poate sa recunoasca si sa stie singur daca isi indeplineste toate lucrarile sale pentru Dumnezeu si daca este in iubirea de Dumnezeu, caci, in mod sigur, in masura in care omul este nenorocit si neconsolat, inseamna ca el nu-si indeplineste lucrarea doar pentru Dumnezeu. Aceasta se petrece doar cand el nu se mai afla in mod constant in iubirea de Dumnezeu. “Focul” spune regele David, “vine impreuna cu Dumnezeu si merge dinaintea lui Dumnezeu si mistuie de jur imprejur tot ceea ce se impotriveste lui Dumnezeu” (suferinta, tristete, nemultumire, amaraciune).
 Dumnezeu sufera El insusi impreuna cu noi, dar El sufera fara a suferi (si tot astfel este suferinta omului bun, apropiat lui Dumnezeu). Dumnezeu sufera impreuna cu omul, dar in felul sau sufera mai mult, incomparabil mai mult decat omul. Dar Dumnezeu sufera atat de bucuros impreuna cu noi, atunci cand suferim doar pentru El, incat El sufera fara a suferi. A suferi este pentru El ceva atat de desfatator, incat nu mai inseamna a suferi. Daca suferinta mea este in Dumnezeu si daca Dumnezeu sufera impreuna cu mine, cum ar mai putea suferinta sa-mi mai fie suferinta, caci a suferi isi pierde suferinta; atunci cand suport o suferinta doar pentru Dumnezeu si in Dumnezeu, impreuna cu suferinta il gasesc si pe Dumnezeu.
 Acum se poate constata spiritul grosier al celor care se mira ca oamenii buni indura dureri si necazuri; ei gandesc: “Ah! imi inchipuiam ca aceasta persoana este buna. Cum se face ca indura suferinte si dureri atat de mari? Eu credeam ca nu are nici un pacat !”. Exista fiinte foarte aproape de Dumnezeu care in marea lor compasiune fata de oameni ajung sa traiasca anumite suferinte ale acestora eliberandu-i pe ei de soarta cumplita pe care o aveau dar isi mentin in acelasi timp starea de implinire si fericire data de apropierea lor de Dumnezeu.
Acela care resimte suferinta ca suferinta nu este nici desavarsit, nici fara pacat. Cand cineva traieste in Dumnezeu, suferinta nu mai este pentru el nici suferinta, nici nenorocire, ci o mare fericire, o beatitudine. Iata ce sta scris in Cartea intelepciunii: “Sufletele dreptilor sunt in mana lui Dumnezeu. Nebunilor li se pare ca ei mor si dispar, dar ei sunt in pace”, in desfatare si fericire.

Necesitatea de a fi ispitit

 Lipsit de tentatii in drumul sau spiritual, omul n-ar mai fi pus in garda, ar fi frustrat de lupta si de cresterea puterii pe care Dumnezeu o poate manifesta prin el, nu si-ar constientiza punctele vulnerabile si niciodata nu le-ar putea depasi. Obiectivarea nivelului sau de constiinta care atrage diferitele tentatii umple omul de un zel si mai mare in implinirea mereu mai intensa a practicii spirituale; aceasta incita puternic virtutea caci cu cat omul se simte mai slab, cu atat trebuie sa se inarmeze cu forta sau puterea de a invinge.
Sfantul Pavel spune ca Dumnezeu ii “pedepseste” pe cei pe care ii accepta si-i primeste ca fii. Sta scris in Cartea intelepciunii ca Dumnezeu ii incearca si-i ispiteste pe cei drepti, in acelasi fel in care se incearca aurul incandescent intr-un furnal. Este semnul ca regele sau printul are incredere intr-un cavaler, atunci cand il trimite la lupta. Am vazut un senior care, dupa ce accepta pe cineva printre tovarasii sai de arme, il trimitea noaptea afara, il ataca el insusi si se lupta cu el. Odata, putin a lipsit sa nu fie omorat de un om supus unei astfel de incercari si, ca urmare, a avut o si mai mare afectiune pentru acel gentilom.

Lucrarea launtrica (a realitatii noastre divine)

 Lucrarea launtrica a lui Dumnezeu in om nu poate fi tulburata sau franata nici de timp, nici de spatiu; in ea exista ceva asemanator Lui. Exista ceva launtric, inalt si necreat, fara dimensiune si fara infatisare, in care Tatal Ceresc isi pune pecetea: natura noastra esential divina; este cu neputinta ca cineva sa impiedice lucrarea interioara a virtutii si sa puna o stavila in calea lui Dumnezeu ce trece prin inima omului. Lucrarea divina straluceste zi si noapte. Ea il slaveste si il preamareste pe Dumnezeu.
 Lucrarea launtrica in acceptiunea de efort al cunoasterii de sine este permanent orientata spre bine si consta in a-L iubi pe Dumnezeu "din toata inima, din tot sufletul si cu toate puterile tale". Ea devine puternica prin practica si bogata prin generozitatea sa. Ea depaseste suferinta si actul de a suferi.
Lucrarea launtrica este divina, este asemenea lui Dumnezeu si, prin aceasta, reveleaza natura potential divina a omului.
Lucrarea interioara nu se poate inchega si nu poate exista nicaieri in alta parte decat in inima, in inima lui Dumnezeu.
in ceea ce priveste lucrarea exterioara, ea primeste bunatatea divina cu ajutorul lucrarii interioare, adusa si raspandita printr-o coborare a dumnezeirii.

Despre vid

Sfantul Augustin spune: “Fa-te un gol ca sa fii umplut”. Tot ceea ce trebuie sa primeasca si sa fie receptiv, trebuie in mod obligatoriu sa fie golit. Iata de ce, cu cat mintea este mai deplin golita de orice reprezentari formale, cu atat ea poate primi mai din belsug ceea ce Dumnezeu daruieste, si cu cat primeste mai mult, cu atat mai mare este bucuria ei si se uneste cu ceea ce a primit. Astfel puterea superioara a sufletului il poate primi doar pe Dumnezeu in imbelsugare si plenitudine. Aceasta unire, acest flux si aceasta fericire nu se compara cu nici o fericire din aceasta lume. Daca sta in puterea ta sa golesti total cupa si sa o mentii golita de orice, chiar si de aer, cupa isi va uita natura si golul o va purta catre cer.

Despre posedarea lui Dumnezeu

 Omul nu trebuie sa se multumeasca doar cu un Dumnezeu pe care-l gandeste, pentru ca atunci cand gandul dispare, dispare si Dumnezeu.
Omul trebuie mai degraba sa-l posede pe Dumnezeu in esenta sa, cu mult deasupra gandurilor omenesti si deasupra oricarei creaturi. Omul care il poseda pe Dumnezeu in esenta sa, il gaseste pretutindeni si, pentru el, Dumnezeu straluceste in toate lucrurile, caci toate lucrurile au pentru el harul lui Dumnezeu si el ii vede chipul in toate lucrurile. in el, Dumnezeu straluceste tot timpul, in el se realizeaza o renuntare totala si imaginea Dumnezeului sau preaiubit si prezent se intipareste in el. Omul trebuie sa invete sa patrunda lucrurile si, aflandu-l pe Dumnezeu, sa-l intipareasca puternic in sine intr-un mod esential, asemenea celui care invata sa scrie si care, pentru a dobandi aceasta arta, trebuie sa exerseze intr-adevar mult si des, oricat de arida si dificila ar fi pentru el aceasta activitate. Mai intai, el trebuie sa-si aminteasca fiecare litera si s-o intipareasca puternic in sine. Apoi, dupa ce poseda aceasta arta, el se elibereaza complet de imagine si gandire, incepand sa scrie fara dificultate, in mod spontan. Tot astfel, si omul trebuie sa se patrunda de prezenta divina, sa se formeze dupa forma Dumnezeului sau preaiubit, in asa fel incat prezenta Sa sa-l poata lumina fara nici un efort. Pentru inceput, omul are nevoie de o gandire si de o patrundere atenta, asemenea scolarului pentru arta sa.
Cel care iubeste cu inflacarare si cu toata puterea un lucru in asa fel incat nu mai are placere, nici inima pentru nimic altceva, se gandeste numai la acel lucru; cu siguranta, indiferent de ceea ce face, iubirea nu se stinge niciodata in el si in toate lucrurile el regaseste imaginea iubita si aceasta este cu atat mai prezenta, cu cat iubirea sa devine mai puternica. Acest om nu cauta odihna (decat in ceea ce iubeste) si nici o neliniste nu-l tulbura. Acest om este mult placut lui Dumnezeu, caci toate lucrurile sunt pentru el mai divine decat pentru ceilalti oameni.

Relatia fiintei (care aspira spre Dumnezeu) cu lumea exterioara

 Manifestarile exterioare nu trebuie sa fixeze o imagine permanenta care sa-l faca pe om sa uite de Dumnezeu. Aceasta se va produce atunci cand inima este plina de Dumnezeu. Urmarind sa atinga acest nivel, atunci cand incepatorul pe calea spirituala lucreaza printre oameni, mai inainte de toate el trebuie sa se instapaneasca puternic in Dumnezeu si sa-l fixeze ferm in inima sa, unindu-se cu el in toate preocuparile, gandurile, vointa si puterea Sa, pentru ca nici o alta imagine sa nu se mai poata forma in el.
Omul nu poate invata fugind de lucruri sau indepartandu-se de exterior pentru a ramane in singuratate; el trebuie sa invete mai ales interiorizarea, indiferent langa cine s-ar afla. El trebuie sa invete sa patrunda lucrurile, aflandu-l pe Dumnezeu. E nevoie de sarguinta, de iubire, de o cunoastere vie, adevarata, chibzuita a intentiei Spiritului Suprem in legatura cu lucrurile si oamenii. Cel care nu il are pe Dumnezeu nu se simte bine nicaieri si cu nimeni, dar cel care il are cu adevarat pe Dumnezeu aproape, se simte bine oriunde si cu oricine. Noi va trebui sa folosim toate conjuncturile, oricare ar fi ele, acolo unde ne aflam, indiferent de ce vedem sau auzim, oricat de straine si nepotrivite le-am considera. in toate actiunile sale si in toate lucrurile, omul trebuie sa-si foloseasca vigilent ratiunea, sa ia cunostinta de fiinta sa interioara si pretutindeni sa-l gaseasca pe Dumnezeu in modul cel mai inalt posibil. “Fiti ca acei care vegheaza tot timpul si isi asteapta stapanul”. Cei care asteapta sunt vigilenti si vor sa vada de unde ar putea veni Cel pe care il asteapta; ei privesc tot ceea ce se iveste, oricat de strain li s-ar parea ca este, ca sa vada daca n-ar fi Acela. Tot astfel, adica in mod constient, Dumnezeu trebuie cautat in toate lucrurile. Pentru aceasta trebuie sa se depuna tot zelul, orientand toate resursele si puterile in cautarea si implinirea unirii cu Dumnezeu. Pentru cel care lucreaza astfel, Dumnezeu straluceste intr-adevar in lucrurile profane tot atat de limpede ca si in cele divine. Aceasta nu inseamna ca omul ar trebui sa faca el insusi ceva profan sau necuviincios, ci ca tot ceea ce vede sau aude in exterior, el intoarce spre Dumnezeu. Cel caruia Dumnezeu ii este in acest fel prezent in toate manifestarile, care isi domina si isi foloseste in mod suprem ratiunea, cunoaste adevarata pace si poseda cu adevarat imparatia cerurilor. Tradus
Sursa:http://esoterism.ro/ro/eckhart.php

Pare ca-i o facatura

Pare ca-i o facatura
de Ve@anu Blajan

Ani de-or trece…

Anii or trece cum trecură
Rămas bun şi drag amice
Ai iubit în fapt o făcătură
un “nu ştiu cum” un “nu ştiu ce”

Te-a rănit cu vreo săgeată?
Când prin arcul său te mulţumise
Cu glasul ei şiret de fată
Un "nu ştiu cum” ce ţi-l trimise!

Ce poate pune iar pe gânduri
De poţi să spui că iarăşi trece
Cât ai privirea în... călduri
Şi în trăiri un "nu ştiu ce"?

Dar jalea asta te robeşte
Tu poţi să urli chiar de-acum
E taina celui ce trăieşte
Un "nu ştiu ce" un "nu ştiu cum"

De la (..) pentru Em în ziua lui... neagră!

Nedreptatea divina

Nu ştiu cum le-ai dat Tu, Doamne, unora noroc cu sacul, 
Eu, la şaizeş’cinci de toamne, mă crucesc ca tot săracul,
Auzindu-i şi prin piaţă cum se plâng, fără temei,
Că, noroc n-avură-n viaţă, de când sunt ei, la femei!?


Fi’ndcă, după cum văd treaba, mitocani, beţivi sau chiori,
Şi cum dracu’ şi-a pus laba,-s însuraţi de şapte ori, 
Tot la fel, şi divorţaţi, cum mi-au spus-o ei, pe şleau,
Mari bascule de bărbaţi, că…noroc în viaţă n-au!

Blonde, brune, platinate, ochi albaştri, verzi, căprui,
Mai cuminţi, mai deocheate, cum e Leana nu ştiu cui,
Şi-au avut…fără mişto, unele cu un mijloc,
Şi ce pept, şi ce popo’, de… sub plapumă luau foc!

De-aia, tot gândind, Părinte, fiind vorba de noroc
Şi femei, ca om cuminte, mi-a rămas mintea în loc,
Fiind…cum eşti informat, în patru’j-de ani şi-o vară,
Doar o dată însurat, cu aceeaşi Mărioară,

Aşa că, Ţi-o spun şi basta, că nu sunt trăit în crâng!
Poa’ să zică-orice nevasta, fi’ndcă eu tre’ să mă plâng,
Socotind, dintr-un condei…fără glume, caragaţă…
Că, de fapt eu, la femei, norocos n-am fost în viaţă!

Valeriu Cercel

Un OZN fotografiat intr-o padure de langa Brasov

Celebra Pădure Hoia-Baciu de lîngă Cluj, polul fenomenelor paranormale din România, are o concurenţă serioasă în Săcele, unde există o pădure la fel de misterioasă şi care, ce coincidenţă, se numeşte tot Baciu. Poate că săcelenii nu ştiu, dar pădurea lor e plină de fenomene neobişnuite: sunete ciudate şi entităţi luminoase.

Mai mult, se pare că Pădurea Baciu de Braşov e survolată de OZN-uri. Cel puţin aşa arată fotografiile în care se văd obiecte metalice discoidale plutind deasupra copacilor. Nu sînt meteoriţi, nu sînt efecte optice generate de aparatul de fotografiat, nu sînt trucuri, nu sînt drone şi nu sînt nici măcar imagini slabe, din care poţi deduce orice. Fotografiile sînt clare şi înfăţişează obiecte zburătoare care nu par făcute de mîna omului. Aceste instantanee sînt cu atît mai credibile cu cît au fost luate de artistul Marius Dragomir, cu cîţiva ani în urmă, în timp ce se plimba prin zonă. În exclusivitate pentru Monitorul Expres, el a povestit cum a descoperit că în această pădure se petrec lucruri stranii. Fotografiile din Pădurea Baciu-Săcele pot sta liniştite în galeria celor mai reuşite imagini cu OZN-uri din lume. Acesta e doar începutul. E de aşteptat ca, în curînd, echipe de oameni de ştiinţă şi ufologi să descindă pe dealurile de lîngă Săcele, în căutarea de dovezi care să explice misterioasele apariţii.

Paranormalul preferă pădurile Baciu

Despre Pădurea Hoia-Baciu s-a scris şi s-a comentat mult în ultimii 65 de ani, de cînd a fost semnalată aici prima întîmplare ciudată. A fost studiată de cercetători români şi străini, dar rezultatele n-au dus la o concluzie. Nu ştim încă de ce în pădurea de lîngă Cluj oamenii simt subit ba că le e greaţă, ba că îi doare capul, ba li se face frică inexplicabil. Nu ştim nici de ce aparatele de filmat şi de fotografiat surprind formaţiuni luminoase pe care ochiul liber nu le vede. Nu ştim nici măcar de ce copacii cresc atît de contorsionaţi, în forme desprinse parcă de pe altă planetă. Vor mai trece mulţi ani de-acum încolo pînă vom găsi o explicaţie pentru aceste fenomene neobişnuite şi obiecte zburătoare, pentru care zona este considerată printre cele mai ciudate din lume. Dar iată că ciudăţeniile se propagă şi în alte părţi ale României, ajungînd la Braşov. Ca un făcut, locul bîntuit este tot o pădure, tot de stejari şi se numeşte tot Baciu. Cel care a adus în atenţia lumii această zonă este compozitorul Marius Dragomir, care locuieşte chiar la marginea pădurii. Nici lui nu i-a venit să creadă cînd a văzut ce a fotografiat. „Eu nu mă uit după OZN-uri. Pur şi simplu fotografiez peisaje. Prima poză în care am descoperit ceva ciudat e din 2005. Îmi cumpărasem un aparat de fotografiat şi mă jucam luînd cîteva cadre, de probă. Abia după ce am descărcat, am văzut ceea ce nici eu, nici Nicoleta nu am văzut cînd eram în pădure“, mărturiseşte artistul.

O poză clară, cu un OZN la fel de clar

Fotografia din 2005 înfăţişează „un disc metalic înclinat spre dreapta, cu două discuri mai mici sub el“, după cum descrie Marius Dragomir formaţiunea suspendată în aer. Ar putea fi orice, fiecare privitor vede altceva, în orice caz, avion, elicopter sau pasăre nu e. Dacă această fotografie mai poate semăna îndoială şi confuzie, imaginea din vara lui 2012 este mult mai explicită. Oricît de sceptici am fi, trebuie să recunoaştem că avem în faţa ochilor un obiect zburător neidentificat. Oricum, ceva cu o formă ovoidală, care n-avea ce să caute pe cerul de deasupra Pădurii Baciu, pe unde zboară doar păsările şi parapantiştii.



Cei pasionaţi de ufologie ştiu că o poză atît de clară, în care se vede bine forma OZN-ului, se întîlneşte mai rar în literatura de specialitate. „Fotografiile sînt pe bune, nu par trucate. Dar la fel de bine, acel presupus OZN poate fi şi o dronă“, crede Bogdan Bălaş, fotoreporter la Monitorul Expres. Marius a păstrat fotografiile făcute în spatele curţii, dar nu s-a gîndit să le facă publice. Astfel de fenomene stranii a tot văzut prin zonă, s-a obişnuit cu ele. N-are nicio explicaţie pentru ele, nu vrea să se lanseze în teorii fanteziste. Însă este convins că Pădurea Baciu este un loc special, astfel că apariţiile nu sînt chiar din senin. Nu sînt năluciri, martoră la întîmplări a fost şi Nicoleta, prietena lui.

A filmat un OZN triunghiular

Marius nu se consideră „un vînător de OZN-uri“. El doar face fotografii pentru sufletul lui. Că se întîmplă ca unele să nu fie banale, nu e vina lui. A făcut şi un film. De data aceasta, n-a avut nicio surpriză, ştia ce vrea să prindă în obiectiv: un triunghi de lumini. Într-o seară, a văzut pe cer nişte lumini dispuse triunghiular. A scos telefonul şi a început să filmeze. Nu se aştepta să se vadă ceva, era întuneric, iar aparatul nu era performant. Dar a avut noroc. „Se poate vedea clar cum luminile îşi schimbau culoarea, de la galben la verde. Aşa ceva nu era avion sau meteorit sau satelit. Nu erau semnalizări clasice. Obiectul mergea cam repede, îşi schimba direcţia, mergea în zig-zag. O luminiţă a pulsat şi apoi s-a stins. Apoi, a doua, iar a treia a făcut 3-4 flash-uri şi a dispărut în viteză“, descrie el imaginile care se succed pe filmare. Adăugînd şi această nouă dovadă, e limpede că se petrec cam multe evenimente inexplicabile în Pădurea Baciu-Săcele. Dar enigmele nu se opresc doar la acest nivel. Marius şi-a cumpărat casa de lîngă pădure acum 13 ani şi de atunci i s-au întîmplat mai multe lucruri stranii. Poate nu e deloc surprinzător, aceste întîmplări seamănă leit cu relatările din Pădurea Hoia-Baciu de la Cluj, semn că aceste două zone au ceva în comun.

Siluete luminoase

„Cîteodată văd lumini incandescente în curte. Lumini care dispar rapid, dar puternice, ca şi cum cineva ar suda“, povesteşte braşoveanul. Dacă la început s-a speriat, acum nici măcar nu se mai miră. Uneori, formele luminoase sînt siluete umane. „Aceste năluci au cap rotund, trec cu viteze ameţitoare prin dreptul geamului. Au apărut de mai multe ori. Uneori, Nicoleta mă întreabă: «Ai văzut?».



Nu sînt rodul imaginaţiei mele“, explică artistul. Mai mult decît nişte apariţii fantomatice, aceste „materializări de ectoplasmă“, cum le numeşte el, scot sunete foarte ascuţite sau foarte grave, de scurtă durată. Apariţiile luminoase sînt cam de statul unui om, însă Marius a văzut pe deal „entităţi înalte de 3-4 metri, traversînd pădurea uşor, ca umbrele. Cînd apar, trosnesc copacii sau bate vîntul şi se aude şi un trăsnet scurt, înecat“. Nu sînt entităţi malefice, el le percepe ca pe nişte „spirite bune ale pădurii“. Dar de ce apar în curtea lui? „Aici s-au dat cîndva lupte grele de-a lungul timpului, încă de pe vremea dacilor. Am găsit o piatră de mormînt din al Doilea Război Mondial. Eu locuiesc la o răscruce de drumuri, în zonă sînt 7 biserici laolaltă. În plus, sînt o fire senzorială, am canalele deschise, receptez mai uşor decît alţii, deşi chiar şi prietenii care vin la mine au remarcat că simt ceva special“, mărturiseşte el.

Entităţi prietenoase

Dar de ce aparatul de fotografiat al lui Marius Dragomir a surprins ceea ce n-a văzut nici măcar el? Şi cum de nu a imortalizat niciodată o entitate luminoasă? „Ochiul nostru vede focalizat, ceea ce e în afara ţintei nu percepe, de aceea entităţile pot fi zărite doar cu coada ochiului“, explică el. În schimb, cu OZN-urile e altă poveste, pot fi văzute de toată lumea, dar nu sîntem atenţi. „Şi fizica cuantică admite că, în Universul nostru există un alt Univers, dar cum să demonstrezi acest lucru, cînd ambele ocupă acelaşi spaţiu?“, se întreabă el, presupunînd că apariţiile ar putea fi vizitatori, nu neapărat extratereştri, ci dintr-o altă dimensiune.

„Entităţile trăiesc în comuniune cu noi. Întotdeauna le-am simţit prezenţa, este posibil să le fi adus cu mine. În orice caz, de cînd m-am mutat în această casă, mi s-au întîmplat multe. Şi bune şi rele. Aici am avut infarctul, dar tot aici muşchiul inimii s-a vindecat neaşteptat de bine, după cum mi-au spus medicii“. În special activitatea lui muzicală, inspiraţia, meditaţia, viziunile artistice sînt influenţate de spaţiul de lîngă Pădurea Baciu-Săcele. Ultimul album al lui Marius Dragomir, „Ethno Symphonika“, lansat anul acesta, reprezintă o etapă nouă în cariera lui. Marius nu mai este cel cu „Party in Transylvania“, ceea ce compune acum e „o vibraţie înaltă, cu caracter ezoteric, valorifică moduri arhaice, din muzica noastră veche, mai veche decît cea sumeriană“. Este convins că fenomenele paranormale i-au marcat creaţia, poate chiar i-au insuflat direcţia şi harul: „Poate că muzica mea e inspirată de aceste personaje“.

„Sînt fotografii autentice“

Ceea ce se întîmplă în Pădurea Baciu de la Săcele nu este unic în lume, nici măcar în România. Există mai multe enclave cu proprietăţi şi întîmplări similare. O confirmă şi renumitul prof. dr. Adrian Pătruţ (foto medalion), cel care de cîteva decenii s-a dedicat cercetării fenomenului Hoia-Baciu, fiind astăzi considerat cea mai autorizată
voce din România în domeniu. „Este un fenomen global polimorf, în care poate fi inclus şi cel de la Săcele. Ceea ce a surprins domnul Dragomir este interesant, dar insuficient ca să ne putem pronunţa. De obicei, se fac serii de cîte 30 de fotografii consecutive pentru a identifica natura fenomenului.

E greu de spus ce sînt acele obiecte zburătoare. E complicat. Pot fi chiar fenomene naturale. Dar, cu certitudine, fotografiile sînt interesante şi clar autentice“, spune profesorul, care este şi preşedintele Societăţii Naţionale de Parapsihologie din România. În ceea ce priveşte apariţiile fantomatice din curtea lui Marius Dragomir, atît de frecvente la Cluj, cercetătorul consideră că pot fi surprinse de camere şi îl sfătuieşte pe artist să încerce să le pozeze. „Există forme generale şi forme specifice, aeroforme şi bioforme. La Hoia-Baciu, unii au surprins chiar feline. Totul ţine de subiect, apariţiile fiind obiectivări ale gîndurilor, un fel de oglinzi. Fiecare vede altceva, iar scepticii nu văd nimic. Dar pot fi şi pozate, fiindcă se materializează. Uneori sînt pozate în faze intermediare, cînd materializarea sau dematerializarea nu s-a încheiat“, precizează Pătruţ, referindu-se la celebra fotografie din anii ’60, în care apare un om cu o mînă pe jumătate materializată.

Focar de OZN-uri sau zonă de tranzit?

Faptul că aceste făpturi invizibile se lasă văzute doar de Marius Dragomir şi prietena lui s-ar putea explica prin structura emoţională a celor doi braşoveni. „Persoanele emotive sînt subiecţii cei mai buni. Materializările sînt asociate cu mintea acestora, cu sensibilitatea lor. Sînt ale lor şi le pot duce cu ei oriunde. Iar cei care ating aceste persoane, devin la rîndul lor receptori“, spune prof. Pătruţ. În ceea ce priveşte OZN-urile de la Săcele, profesorul atrage atenţia că fenomenul nu trebuie privit ca o întîmplare izolată, ar fi bine să fie urmărit în continuare. „Trebuie făcute cercetări amănunţite, ca să vedem dacă zona e un focar sau doar o regiune prin care obiectele trec în drum către alte zone. Dacă fenomenul e tipic sau întîmplător“. Dar cine să se ocupe de astfel de studii şi cu ce fonduri? E o pasiune pentru cei entuziaşti şi curioşi, care caută să-şi potolească setea de necunoscut cu dovezi autentice şi teorii întemeiate. Pînă cînd echipe de cercetători vor descinde în Pădurea Baciu-Săcele, putem şi noi contribui la elucidarea misterului. În timpul drumeţiilor prin zonă, nu trebuie decît să faceţi fotografii. După ce le descărcaţi, măriţi-le şi căutaţi ceea ce v-a scăpat cu ochiul liber. S-ar putea să aveţi o surpriză. Iar dacă nu apar OZN-uri, măcar veţi rămîne cu amintirea unei zile frumoase petrecută în mijlocul naturii.

Cele mai tari întîmplări din Pădurea Hoia-Baciu

• În pădurea de lîngă Cluj, evenimentele inexplicabile s-au ţinut lanţ începînd cu anii ’60, cînd biologul Alexandru Sift a fotografiat mai multe umbre care îl însoţeau printre copaci. Botezată „Triunghiul românesc al Bermudelor“, deşi aici n-a dispărut nimeni, pădurea a oferit de-a lungul timpului, mai multe motive să credem că e într-adevăr o zonă a misterelor extrem de activă:

– Pe data de 18 august 1968, tehnicianul-militar Emil Barnea a fotografiat un OZN care survola la viteză mică Pădurea Baciu, fără niciun sunet. Se rotea în aer, a început să strălucească puternic, apoi a dispărut cu o viteză uimitoare. Ufologii Florin Gheorghiţă şi Ion Hobana au confirmat autenticitatea fotografiilor, prezentate şi la Congresul Internaţional de Ozenologie din Acapulco (1977).

– La intrarea în pădure, oamenii declară că au senzaţia ca sînt priviţi din mai multe direcţii. Unii simt că ameţesc, au senzaţii de rău şi sete. Alţii se trezesc cu arsuri pe piele, iritaţii.
– De mai multe ori, au fost găsite şanţuri circulare, ca şi cum acolo ar fi fost aşezat un obiect mare şi greu. În acele locuri, iarba se usucă şi mai creşte abia după 3-4 ani.
– Au fost detectate anomalii magnetice care dau peste cap busolele, dar şi emisii radioactive puternice, în urma cărora unora părul le-a căzut sau au albit.
– Profesorul Pătruţ a fost martorul unei întîmplări stranii în anul 2000. Din copaci curgea un fluid, care se aduna la rădăcini.
– O studentă a profesorului Pătruţ s-a blocat în transă. După o oră, şi-a revenit şi a povestit că a văzut Clujul de acum mai bine de 50 de ani. În buzunar, a găsit o monedă de argint de 100 de lei, cu chipul Regelui Mihai.
– În 1975, profesorul Pătruţ a fotografiat nişte ruine. După două săptămîni, ruinele nu mai erau acolo. Similar, în 2008, filmînd cu o echipă tv, a observat că arborii s-au contorsionat puternic, apărînd cu forme diferite în filmări diferite, la distanţă de cîteva minute.


– Cele mai stranii fotografii: omul fără umbră, omul fără o mînă şi un picior aproape transparent.
– Sunete neobişnuite: de ambulanţă, de ceas cu cuc, de cauciucuri care explodează sau se dezumflă, ţipete scurte, ciripit de pui. Sunetele nu apar pe înregistrările audio, dar sînt auzite de toţi cei prezenţi.
– Bateriile aparatelor de filmat şi ale aparatelor foto se descarcă inexplicabil. Chiar şi cele care nu sînt în aparate. Bateriile îşi revin imediat după ieşirea din pădure.
– Înregistrările audio pot fi redate doar o singură dată, apoi se şterg singure.
– Pe zăpadă, pe sol umed, apar urme de paşi chiar sub ochii privitorilor. Urmele nu duc nicăieri, dispar bruc.
– Copacii prezintă urme de arsuri şi deshidratare şi au forme stranii. Cresc încolăciţi, înnodaţi, unii au vîrfurile înfipte în pămînt, descriind cu tulpinile arcuri de cerc.
– Din senin, apar pe cer figuri geometrice sub formă de piramide, sfere, cilindri, conuri, cuburi sau forme greu de descris. Cele mai spectaculoase sînt cele cu formă de OZN. Unele sînt văzute, dar nu ies în poze, altele sînt invizibile, dar apar pe peliculă.
– În fotografii, apar lucruri care nu au fost văzute cu ochiul liber, uneori cîteva zeci într-o singură poză: siluete (umanoide sau zoomorfe) sau globuri translucide sau albe.
– În folclorul local, pădurea se crede că e blestemată şi bîntuită.

Ipoteze

• Insuficient studiate şi nici măcar pe sfert lămurite, astfel de fenomene au primit explicaţii dintre cele mai diverse, dacă nu au fost chiar ţinta glumelor răutăcioase. Profesorul clujean, însă, a ajuns la cîteva concluzii: fenomenele din Pădurea Hoia-Baciu sînt discrete, dar continue în timp, aici e un teren al cercetătorilor, nu al amatorilor de spiritism, fenomenele nu pot fi contestate nici măcar de cei mai înverşunaţi sceptici, iar manifestările sînt legate de senzorialitatea celor prezenţi. Aşadar, ce poate fi un astfel de loc?
– O poartă către un univers paralel sau către o altă dimensiune
– Loc al materializării spiritelor celor decedaţi sau încă neîncarnaţi
– Portal prin care se pot face salturi temporale
– Un loc al materializării gîndurilor
– O poartă stelară, un fel de OZNodrom, de unde vin şi pleacă farfuriile zburătoare.

monitorulexpres
Sursa:http://www.efemeride.ro/un-ozn-fotografiat-intr-o-padure-de-langa-brasov-fotografii-impresionante

Cine sunt reptilienii ?

Cine sunt reptilienii? Cu toții ne-am întrebat. Credem sau nu în existența civilizațiilor extraterestre, suntem curioși și consumăm informație în acest sens.
Mai mulți specialiști în ufologie au pus cap la cap descrierile pe care le-au făcut cei care susțin că au întâlnit extratereștrii, rasa reptilieni și au realizat următorul portret robot.

Talie – 1,5 până la 3,5 metri. Sunt în poziție bipedă
Culoare – verde cenușiu
Mâini – patru degete, culoare închisă
Capul – alungit
Gura – buze ca o fantă
Piele – culoare cenușie, cutanată
Ochii – pupile verticale, iris auriu
Sânge – rece ca la reptile
Efecte asupra martorilor – dezgust, repulsie
Comunicare – niciuna
În susținerea celor de mai sus și implicit a existenței pe Pământ a reptilienilor, oamenii de știință susțin că tăblițele sumeriene, care au fost descoperite în secolul al XIX-lea și ca vechime sunt situate cu 2000 de ani î.Hr., descriu venirea pe Pământ a unor dumnezei, coborâți din cer, denumiți Anunnaki.
Aceștia au creat o rasă hibridă pe Pământ. Erau evoluați și au preluat conducerea. În numeroase mitologii întâlnim simbolul șarpelui. Să ne amintim de șarpele din grădina Edenului. Este posibil ca textele biblice să fi fost inspirate de textele din tăblițele sumeriene, care au fost scrise cu mii de ani înaintea textelor biblice?
Reputatul cercetător Zecharia Sitchin, traducătorul textelor de pe tăblițele sumeriene susține că există în vechea lume o rasă a șarpelui. Noi, oamenii, suntem descendenții acestor mutații genetice. Sitchin susține că reptilienii au venit de pe planeta Nibiru, care paradoxal, de câțiva ani, a fost descoperită de către specialiștii de la NASA.
Ani de-a rândul s-a spus că nu există o planetă, ascunsă în spatele planetei Neptun. Și totuși realitatea a fost alta.
Cei care au blamat teoria lui Sitchin, au fost obligați să-și revizuiască discursul și convingerile, după ce Nibiru, a fost descoperită.
Cei mai sceptici dintre noi, cu privire la veridicitatea acestei teorii, trebuie să ne aducem aminte că, în vara anului 2003, în munții Bucegi au fost descoperite mai multe schele gigantice, pe care unii antropologi le atribuie ca fiind ale unor civilizații extraterestre.
Această descoperire nu a fost dată publicității, dat fiind presiunile pe care SUA le-a făcut asupra României.
În Bușteni, începând cu anul 1994, timp de trei ani, au fost înregistrate numeroase mișcări tectonice, care nu făceau parte din clasa cutremurelor.
Se produceau pe o zonă restrânsă, uneori locuitorii câtorva străzi din Bușteni simțeau aceste mișcări, la oră fixă, ora 20 și aceste mișcări produceau un zgomot surd, ca și cum în subteran se prăbușea o parte din scoarță.
Sunt specialiști care susțin că în Bucegi există zone subterane, construite acum zeci de mii de ani și care sunt cauza acestor fenomene.
Sunt locuite sau au fost locuite aceste zone subterane? Cine a construit aceste zone? Se spune că aceste tuneluri duc în zona crucii de pe Caraiman. Suntem pregătiți să acceptăm și să înțelegem o altă teorie despre ceea ce înseamnă originea omenirii?
Sunt descoperiri făcute pe teritoriul României care ar schimba cursul istoriei, dar care, din păcate, sunt ținute ascunse. Au existat civilizații necunoscute nouă, sau există, în subteranele din Bucegi?


Sursa:http://www.efemeride.ro/cine-sunt-reptilienii-caracteristicile-celei-mai-inspaimantatoare-specii-extraterestre