BINE ATI VENIT IN NEANT!

TOTI VENIM DE NICIUNDE SI PLECM NICAIERI,REGASINDU-NE APOI INTR-UN VID ABSURD.

Acest blog a apartinut lui IOAN ''NEALA'' NICA care a murit in 1 Ianuarie 2020. Blog-ul va fi administrat in continuare de fratele sau George ''Sixray'' NICA

vineri, 26 decembrie 2014

Eterna criza


Eterna criza
de Valeriu Cercel

De când cu criza asta, dus de gâduri,
Mi-am amintit de-o chestie mai veche
Citită-n cartea vieţii printre rânduri,
Şi nu că aş fi eu într-o ureche
Dar omul, din a’ vremilor adâncuri
A fost afacerist fără pereche :

Aşa cum vezi pe-atâţi prin cartier,
Adam umbla prin Eden, fără rost,
La fel de sictirit şi de mizer,
Vorbind de unul singur ca un prost,
Când dintr-o dat’ se-aprinse-ntregul cer :
-De ce eşti, fiul Meu, aşa anost ?!

-Păi cum să nu fiu Brè ? ce pana mea !
Sunt cuc şi nu găsesc nimic de leac,
Măcar o păsărică, bună, rea,
Să am, chiar de e criză, ce să fac, 
Şi mă-nfior că pân’ ‘oi da de ea
Va rugini şi frunza pe arac…

-Ei bine, fiul Meu, M-am conformat,
Însă cum e tot marketul închis,
Că, biznis, noi nu facem în sabat,
Îţi voi crea o soaţă ca de vis,
De n-am să fiu o dată înjurat,
C-ai să te simţi ca-n cer, nu-n paradis :

Îţi va găti de patru ori pe zi
Cât de bengoase pofte ai avea,
Îţi va spăla şi-apoi va netezi
Când ţoale vei începe a purta,
Iară în nopţi, când vei avea copii,
Nici pomeneală că te va scula,

Nu ai să ştii ce-i ăla…cicălit,
Iar la scandal, cum sari necontrolat,
Va recunoaşte prima c-a greşit,
Şi te va răsplăti oricând în pat
Fără a scârţâi, ţi-o spun cinstit,
Chiar de-ţi vei bea salariu’ prin sat…

Ciuli Adam urechea suspicios… 
Nu-i prea ardea s-ajungă tras în piept
Plătind pe ea să-l usture la os…
Dar îl tenta aşa un bun gheşeft 
Chiar de n-avea piţule de prisos,
Iar pe daibogi…nu exista concept (!)

-Bătrâne, mi-ai deschis un orizont,
Dar hai să ne-nţelegem, ca-n Obor, 
Că şarpele, nici vorbă să-mi dea cont,
Cam cât îmi ceri pe ea ? că n-am un chior… 
-Cum azi avem şi “sale”, başca discount,
Îţi iau…doar o mânuţă şi-un picior…

-Păi de-i aşa, m-ai dat pe omoplat !
Tu care-nvârţi în cer atâtea roţi…
O coastă, nu-ntreagă, Ţi-aş fi dat,
Şi cu dobânzi, de-ar fi ca să socoţi…..
-O.K. ! zise El scurt, s-a aranjat !
Şi-apoi, ce a urmat o ştim cu toţi…..

Puterea gandului in obtinerea bogatiilor! Extraordinara poveste a unui sarac mecanic auto ce a devenit mare patron cu ajutorul gandurilor…

Puterea gandului in obtinerea bogatiilor! Extraordinara poveste a unui sarac mecanic auto ce a devenit mare patron cu ajutorul gandurilor…
30 Apr 2013

Puterea gandului nu cunoaste nici o limita in „lumea” manifestata. Ea este la fel de eficace in directia dobandirii de bogatii, chiar si fara a face nimic, ca si in directia obtinerii unei stari de sanatate perfecta! Trebuie insa sa recunoastem ca „bogatia”, mai ales fara a face nimic, este destul de solicitata!
Gandurile de bogatie materiala care „hoinaresc” prin lume se vor agrega, se vor concretiza in jurul dumneavoastra; ele vor crea un „fagas”, iar norocul va va coplesi! Dar, veti intreba, cat timp imi va lua? Ei bine, totul depinde de intensitatea gandului dumneavoastra… Daca el este calm, focalizat, rabdator, pozitiv, succesul poate aparea in unul sau doi ani… cu conditia, bineinteles, de a da dovada de constanta, tenacitate, perseverenta, si nu de a „va gandi” doar din trei in trei seri!
Era odata pe langa Lyon un modest mecanic auto care vegeta in atelierul lui, dar care se gandea ca pana la urma va reusi cu siguranta „sa scoata capul”, sa-si faca o situatie conforma cu cunostintele lui practice despre automobile. Folosindu-si aspiratia profunda de a reusi, el se gandea clipa de clipa ca pana la urma va gasi o modalitate… Fara sa stie nimic despre „puterea gandului”, el facea exact tot ceea ce trebuia pentru a-si atinge scopul. Iar intr-o buna zi, un turist american aflat in trecere s-a oprit la el pentru o mica reparatie oarecare, poate un simplu cauciuc de schimbat. Turistul i-a spus ca masina lui nu trage, adaugand ca masina sa, desi noua, fusese examinata de mai multi mecanici auto care nu-i putusera gasi defectul. Mecanicul nostru, intrigat, i-a cerut turistului sa-i lase masina cateva ore. A doua zi, el l-a anuntat ca gasise problema; dovada a fost facuta prin testare imediata pe sosea, unde s-a vazut ca masina mergea la capacitate maxima! Si mecanicul nostru a adaugat: „Ah! daca as avea bani sa demarez o afacere, as realiza o masina de un tip nou, care ar da randament!” Turistul a platit si a plecat, luand cu el cartea de vizita a mecanicului auto.
Trei luni mai tarziu, acesta din urma primea o scrisoare de la clientul sau turist, care era un industrias de prim rang din domeniul marochinariei in Statele Unite. Acesta ii oferea capitalul necesar lansarii „afacerii” sale… Astazi, fostul mecanic auto este proprietarul unei importante firme de automobile, care-i poarta numele!
Fiti foarte atent! Puteti utiliza puterea Gandului in tot ceea ce vreti sau doriti… sau v-ati dori…

Sursa:http://www.almeea.ro/puterea-gandului-in-obtinerea-bogatiilor-extraordinara-poveste-a-unui-sarac-mecanic-auto-ce-a-devenit-mare-patron-cu-ajutorul-gandurilor/

luni, 22 decembrie 2014

Efectul mortal al fumatului


Efectul mortal al fumatului
de valeriu Cercel


Aşa cum ştim cu toţi’, teribil e fumatul (!) 
Vorbesc de sănătate, bani arşi pe ţigarete,
Iar dac-ar fi să-l laşi…m-apucă şi oftatul,
Chiar după ani, şi-n vis, ajungi să ai regrete ;

De douăzeci lăsat, io care n-am aprins
Ţigară sau chiştoc…să nu vă povestesc (!)
Pun bila jos, în pat, şi-asear’ cum stam întins
Ajung, prin ce noroc, în iad să mă trezesc :

La bar era deschis, non-stop, fără mişto,
Iar blondele m-au luat, şerpoaicele feline,
Să mor dacă vă mint, din uşă la tango
Prin fumu-nmiresmat de fine carpatine,

Grătarul sfârâia sub mici şi fripturele,
Iar halbele, în spume, curgeau ca la Ploieşti,
Romica fredona, da’ nicidecum manele, 
Că, ce mi-a zis el, popa, de iad…erau poveşti (!)

Privind, însă, la toate, ceva m-a dezumflat…
Nici vorbă despre ei, dă-i dracului de bani !
M-am luat după nevastă şi nu am mai fumat…
Puteam să fiu pe-aici, de cin’sprezece ani.

Cum putem iubi vrajmasii (Metafizica)


Cum putem iubi vrajmasii

 In primul rand, a avea 'vrajmasi' , a tine ura asupra cuiva, e o stare antinormala. In starea originara a omului, acesta nu putea ura pe nimeni, pentru ca singura lui iubire era catre Ziditorul lui. Pe care nu i-l putea lua nimeni, pentru ca El se afla 'in cerurile cerurilor' ba inca si in 'cerul cel mai presus de ceruri', unde nu poate ajunge nici o fiinta. In schimb, noi fiind cazuti, iubim si lucruri aflate sub 'cer', ba chiar si cele aflate pe 'pamant' si care ne pot fi luate.... oare nu asta e sursa urii, cand suntem 'privati' de ceva care credem ca ne apartine ?
 Solutii la iubirea vrajmasilor, ar fi mai intai sa nu iubim nimic mai presus de Dumnezeu, iar mai ales lucrurile materiale is complet de neglijat. Nemaiputand fi 'privati' de mare lucru, n-o sa mai simtim nici ura asupra cuiva; dupa care dezvoltam in noi iubirea de tip 'divin' care nu face nici o discriminare; ii vom iubi si pe cei ce ne vor raul, fortat la inceput, mai apoi va deveni ceva natural. Daca suntem imuni la orice argument rational, atunci macar din mandrie [una pozitiva] dupa argumentul irefrangibil adus de Hristos "Daca iubiti numai pe cei ce va iubesc, ce mare lucru faceti ?" ca si cel mai neiluminat om, ba chiar si animalele, iubesc pe cine ii iubeste
De asemenea, cei care practica tantre mantre, se concentreaza la mandale etc sa incerce concentrarea pe Dumnezeu, dar cu conditia sa-l simta ca o prezenta vie langa ei, nu ca o abstractie filozofica. Rezultatul va fi ca, perseverand, spiritul tau se va misca in armonie cu spiritul Divin. Cand te concentrezi pe o mandala, mintea imprumuta ideile sugerate de mandala. Cand te concentrezi pe Dumnezeu, il iei pe Dumnezeu in tine                                                                                                                                                              

Sursa:http://esoterism.ro/ro/vrajmas.php



marți, 16 decembrie 2014

Grupul Bilderberg




9. Grupul Bilderberg

Membri renumiţi


Nu au existat membri renumiţi dar au existat numeroşi participanţi printre care Ben, Bernanke, familiile regale din Spania şi Olanda, oficiali ai Băncii Mondiale şi reprezentanţi ai unor companii importante.
Grupul Bilderberg, nu este o societate secretă per se (în sine) însă are la bază acelaşi mister care a devenit subiectul unui şir nesfârşit de conspiraţii şi critici. Gruparea a luat naştere în anul 1954 şi de atunci, an de an, se desfăşura exclusiv ca o conferinţă pe bază de invitaţie, care convoca diferiţi şefi de state, reprezentanţi industriali şi moguli din mass-media. Iniţial, gruparea a fost fondată cu scopul de a promova o înclinaţie anti-America ce, după al Doilea Război Mondial, începuse să se răspândească de-a lungul Europei, dar în timp se pare că s-a transformat într-o lungă discuţie despre o convenţie mutuală interculturală.

Practici secrete
Gruparea Bilderberg a stârnit controverse dintr-un singur motiv: prezenţa presei la conferinţă era interzisă şi nici un detaliu referitor la ceea ce se discuta nu era făcut public. Caracterul discret şi securitatea strictă a locurilor de întâlnire reprezentată, de obicei, de gărzi înarmate, poliţie sau rachete care survolau zona au determinat apariţia unor conspiraţii privind conferinţa. Se spune că una dintre cele mai cunoscute practici este încercarea grupării de a atrage atenţia siguranţei publice, a pieţelor financiare şi a presei asupra unor scopuri alese de ei, probabil cu intenţia de a crea „un guvern mondial”. Gruparea a ignorat aceste afirmaţii şi susţinea că principalele sale scopuri erau convenţia mondială şi sfârşitul proliferării armelor nucleare.

Unui poet fara poezie


Unui poet fara poezie
de Viorel Ploesteanu

A fost odată un zevzec...
Nebun din cale-afară,
Deși nu are capul sec
În el urgiile se-ntrec
Să-l facă de ocară.
Se crede cel mai scriitor
Din ceea uniune
Și urlă-ntr-una la popor
Să-l facă rege repejor
Altminteri îl supune.
Dar el vorbește în deșert...
Cuvintele-i de lână
Nu pot fi toarse consistent
Și niciun critic influent
Nu i le ia la mână.
Atunci el bate din picior,
Nervos din cale-afară
Și minte lâna din fuior,
Bolnav, Mărunt și Muritor,
A oilor povară.

Nepotii


Nepotii
de Valeriu Cercel

În viaţa mea, nicicând n-aş fi crezut
Că am să fiu vreodată fericit
De-ai mei copii pe care i-am făcut,
Pân’ ce nepoţii-n lume s-au ivit,

Căci de ai mei băieţi ce-au tot crescut
Zi după zi, fi’nd veşnic ocupat,
Abia acum, când anii au trecut,
Realizez că nu m-am bucurat,

Dar de nepoţi, adică nepoţei,
Când vin la noi mereu sunt bucuros,
De cum apar şi-n braţe-mi sar toţi trei,
Şi cerul pare mult mai luminos !

Iar mai apoi devin chiar exaltat,
Când facem câte-o boacănă, belea,…
Nici vorbă…cum pe vremi eram blamat,
Nevastă-mea de mine să se ia !

Şi-n special, cum sunt ei de vioi
Şi-ntr-una mă aleargă pân’ asud,
De-atâta gălăgie, tărăboi,
Nici soacra nu e chip s-o mai aud…

Că de ştiam ce fericit voi fi,
Indiferent ce o să credeţi toţi…
Pe cinstea mea, şi nu vă zic prostii…
Făceam direct, de la-nceput, nepoţi !

sâmbătă, 13 decembrie 2014

Din secretele spionilor

*Fenomene PSI

În camera scufundata în întuneric, mintea barbatului se goleste încet de tot ceea ce îl înconjoara, iar gândurile începe sa-i alunece spre o cutie transparenta ce pluteste imponderabil în spatiu. Acum este pregatit sa patrunda într-o stare modificata a constiintei: cea de a patra dimensiune.
Prin anii ’70, astfel de imagini erau ceva obisnuit în bazele secrete ale Armatei Statelor Unite sau ale Uniunii Sovietice. În plin Razboi Rece, agentiile de spionaj investeau sume enorme în ceea ce ulterior avea sa se numesca fenomene PSI: perceptie extrasenzoriala (PE) si vedere la distanta (VD).

“Samani” si “fântânari”

Guvernele au cochetat multa vreme cu ideea de a folosi facultatile metapsihice, extrasenzoriale, ale anumitor persoane ca instrument de obtinere a informatiilor.
Grecii aveau oracole, indo-americanii tineau la mare cinste samanii, iar despre israelitii din Vechiul Testament se spune ca l-ar fi folosit în scopuri paramilitare pe profetul Eliseu.
Mai aproape de noi, în razboiul din 1918, armata ceha folosea asa-numitii “fântânari”, care îsi foloseau clarviziunea nu doar pentru a gasi apa potabila, minele si capcanele, ci si pentru a raporta pozitiile inamice.
În cel de-al doilea razboi mondial, a existat chiar o “batalie” pentru un metapsihic de origine poloneza, Wol Messing, folosit de Uniunea Sovietica si pe al carui cap Hitler fixase o recompensa impresionanta.

Experimentul Nautilus

O data cu începerea Razboiului Rece, metodele PSI erau din ce în ce mai curtate. În februarie 1960, un articol din revista franceza “Science et Vie” a aprins mintile agentiilor de spionaj sovietice.
Intitulat “Secretul lui Nautilus”, articolul raporta folosirea în secret de catre americani a telepatiei pentru a comunica cu echipajul lui Nautilus, primul submarin nuclear, în timp ce acesta se afla sub calota de gheata arctica.
Era, în mod clar, o izbânda. Telepatia aparea astfel ca un mijloc posibil de comunicare (singurul de altfel) cu un submarin care, în mod normal, trebuia sa iasa la suprafata si sa-si înalte antena radio pentru a trimite infomatii.
Americanii au negat însa povestea cu Nautilus, afirmând ca submarinul se afla “pe uscat” în perioada presupuselor teste. Chiar si asa, “experimentul” nu a trecut neobservat de catre sovietici…

Contraofensiva rosie

Pâna la aparitia articolului în cauza, rusii aveau un singur laborator de parapsihologie, la Catedra de Fiziologie a Universitatii din Leningrad, condus de Leonid Vasiliev, presedintele catedrei.
“Impulsionat” de materialul de presa, acesta si-a concentrat munca asupra experimentelor de “influenta la distanta”, prin care, de exemplu, o persoana cu puteri telepatice încearca sa adoarma o alta persoana aflata la distanta.
Totodata, sovieticii au început sa înfiinteze mai multe centre de cercetari PSI pe care le-au finantat substantial. În 1968, la o conferinta din Moscova, parapsihologul sovietic Eduard Naumov anunta Vestul ca Marina Rosie repetase cu succes, pe un submarin propriu, întregul experiment Nautilus.
Mai mult, cercetatorii sovietici pusesera la punct o metoda de captare telepatica a comunicatiilor metapsihice purtate între alte persoane si se spunea ca cheltuisera aproape 60 de milioane de dolari în acest sens.

Swann, cobaiul

În 1970, a aparut în SUA o carte intitulata “Descoperiri legate de psihic, în spatele Cortinei de Fier”, în care autorii – Sheila Ostrander si Lynn Schroeder – aratau cum sovieticii recrutasera cu frenezie clarvazatori sau copii-minune psihokinetici pentru lucra în domeniile spionajului, contraspionajului si securitatii.
De asemenea, cei doi dadeau o lista cu 40 de orase sovietice în care se presupunea ca aveau loc experimente PSI.
La auzul acestor vesti, americanii au decis ca e momentul sa treaca la contraofensiva. CIA si Pentagonul si-au îndreptat atentia spre Institutul de Cercetare Stanford – un imens rezervor de gândire stiintifica din Menlo Park, California. Acolo exista un fizician, dr. Hal Puthoff, care facuse publice unele experimente al caror subiect a fost Ingo Swann, un barbat capabi sa vada obiecte asezate în diferite ascunzatori.
Puthoff parea candidatul ideal pentru a desfasura cercetarile PSI secrete sponsorizate de Guvern.

“Binecuvântarea” CIA

CIA s-au hotarât sa-l finanteze pe Hal Puthoff cu 50.000 de dolari pentru opt luni de noi cercetari. Daca în aceasta vreme, Puthoff si Swann prezentau un fenomen PSI repetabil, atunci finantarile puteau continua.
La început, puterile lui Swann nu evoluau asa cum se dorea. Capacitatile lui metapsihice pareau slabe, iar descrierile sale mai mult imaginatie decât realitate. Se parea ca cercetarile vor fi abandonate destul de repede.
Numai ca Swan era un barbat la 39 de ani, ambitios si hotarât sa reuseasca. Asa ca a venit cu o propunere care a schimbat totul: în loc sa i se spuna tinta care trebuia vizualizata, spre exemplu un aerodrom sau o centrala, sa i se dea coordonatele geografice – longitudine si latitudine.
Dupa zece zile si 100 de coordonate vizualizate, Puthoff a început, încetul cu încetul, sa fie convins ca Ingo Swann îsi folosea facultatile PSI pentru a obtine informatii chiar daca acestea nu erau foarte precise.

Pat Price

Pentru o si mai mare exactitate a informatiei, Puthoff s-a gândit sa apeleze si la o alta persoana care dovedea calitati extrasenzoriale: Patrick (Pat) Price. Acesta avea 50 de ani si lucra pe post de comisar de politie într-o suburbie a Los Angeles-ului.

Ambilor “metapsihici” li s-au dat aceleasi coordonate asupra carora au început sa se concentreze. Rezultatele au fost extraordinare. Era vorba despre o unitate secreta a Pentagonului, aflata în apropierea localitatii Sugar Grove, din West Virginia. Price a prezentat chiar si etichetele de pe mapele care se gaseau în fisierele din pereti. Oficialii de la Pentagon s-au aratat însa extrem de sceptici, banuindu-i pe cei doi ca au obtinut toate aceste date prin intermediul unor agenti din interiorul unitatii.
Ca urmare, cei doi au primit coordonatele altei locatii. Descrierea facuta de Pat Price a fost urmatoarea: “Complex subteran, beton armat, usi din otel de tip glisant…. Vad niste heliporturi, beton… 30 mile nord fata de complex este o instalatie radar cu o parabolica mare si doua parabolice de locatie rapda. Noapte, baza este deservita în proportie foarte mare de femei”. Curând, CIA a confirmat cele spuse de Price. Era o unitate sovietica situata în muntele Narodnaya, din nordul Uralilor.
Spionii PSI americani îsi începusera cariera.

Spionaj la distanta

În iulie 1974, Pat Price a descris si a desenat ceea ce “vazuse” la Semipalatinsk: un poligon subteran sovietic, destinat testarilor nucleare. Imaginile luate din satelit au aratat cât de precisa era descrierea facuta de Pat Price. Performanta lui a ramas una dintre probele cele mai puternice la dosarul reusitelor spionajului realizat prin perceptie extrasenzoriala.
“Îmbatati” de succes, americanii au încercat apoi sa afle daca prin VD puteau afla amanunte despre armele pregatite de sovietici. Spionii la distanta au descris un submarin al Armatei Rosii, care ulterior s-a dovedit a fi celebrul “Taifun”. Mai târziu, când spionajul clasic amercian a intrat în posesia unor detalii despre submarin, s-a constatat ca descrierea realizata prin perceptie extrasenzoriala fusese foarte aproape de adevar.
Rezultatele cercetarilor pareau a demonstra ca fenomenul perceptiei extrasenzoriale nu era doar o banala operatiune de ghicire. Drept urmare, în proiectul intitulat “Star Gate – Poarta Stelara”, au fost cooptate si alte persoane, barbati si femei, care manifestau capacitati extrasenzoriale, antrenându-se fonduri de zeci de milioane de dolari.

Studii stiintifice

Pâna în 1998, mai mult de 1.000 de laboratoare din SUA au fost implicate în studii privitoare la perceptia extrasenzoriala si la posibilitatea vederii la distanta. Cercetarile, conduse dupa toate rigorile stiintifice, îsi propuneau sa înteleaga fenomenul în sine si modul în care acesta putea fi utilizat.
Ipoteza stiintifica propusa pentru explicarea fenomenului PSI a fost ca persoanele capabile de VD intrau în contact telepatic cu o persoana care cunostea în detaliu locatia pusa sub observatie. Vederea la distanta presupunea, s-a spus, un emitator (cel care cunostea obiectivul) si un receptor aflat în laborator. Spionajul era posibil fara ca emitatorul sa stie ca gândurile îi erau citite.
Studiile au semnalat însa si aspecte care erau în defavoarea folosirii VD în scopuri de spionaj: vederea unui spion la distanta nu era 100% corecta. Nici folosirea mai multor astfel de subiecti nu conducea la certitudinea ca obiectivul era riguros descris. De altfel, prin utilizarea VD, se obtineau informatii care, în majoritatea cazurilor, trebuiau interpretate de experti într-ale spionajului. În plus, spionii la distanta aveau probleme în a vizualiza obiectivele aflate în miscare. Asadar, era sau nu de folos în spionaj vederea la distanta?

Sub semnul îndoielii

În consecinta, a fost pusa în discutie însasi oportunitatea continuarii cercetarilor.
Doi savanti independenti, Jessica Utts, profesor de statistica la Universitatea din California, si Ray Hyman, psiholog la Universitatea din Oregon, au fost solicitati sa gaseasca o explicatie care sa multumeasca toate taberele.
Cei doi au cazut de acord ca, în experimentele de laborator, fusesera obtinute rezultate ce nu puteau fi puse pe seama întâmplarii. În schimb, ei au avut opinii diferite în legatura cu demonstrarea existentei în sine a fenomenelor parapsihologice.
Concluzia lor finala avea sa aiba, însa, tonul unei sentinte capitale: vederea la distanta, asa cum fusese ea studiata în experimentele de laborator, nu se dovedea operanta în actiunile de spionaj.

Secret de stat

Proiectele de utilizare a perceptiei extrasenzoriale în spionaj au fost abandonate în 1988. Sapte ani mai târziu, CIA si-a recunoscut implicarea în aceste cercetari. Dar, în lipsa deschiderii oficiale a dosarelor, a ramas o simpla legenda folosirea psihospionajului pentru a-l localiza pe liderul libian Moammar El Khadhafi, pentru a gasi plutoniu în Coreea de Nord sau pentru a ajuta agentiile americane implicate în lupta contra traficului de droguri. Doar 270 de pagini de dosar au fost facute publice. Restul, pâna la 80.000, sunt si astazi secrete.
Profesorul Jessica Utts afirma ca ar fi util ca experimentele sa fie continuate, pentru a se stabili ferm coordonatele perceptiei extrasenzoriale si retetele dupa care poate fi folosita aceasta. Iar cele peste 79.000 de pagini de dosar tinute înca la secret ar constitui o serioasa baza de pornire pentru noi cercetari.

Foarte probabil, e doar o chestiune de timp…Spionii PSIAl saselea simt

Perceptia extrasenzoriala (PE) este echivalentul a ceea ce “vulgar” se cheama “al saselea simt”. Termenul a fost folosit pentru prima oara în 1870, de Sir Richard Francis Burton. 22 de ani mai târziu, un cercetator francez, dr. Paul Joire, a folosit termenul pentru a descrie abilitatea unei persoane care fusese hipnotizata sau era într-o stare de transa de a percepe lucrurile altfel decât utilizându-si simturile obisnuite. Primele studii sistematice ale PE au fost realizate în 1882 odata cu înfiintarea Societati pentru Cercetari Metapsihice din Londra. Printre membrii ei se numarau psihologul frederick Meyers, fizicianul Sir Oliver Lodge, poetul William Butler Yeats si prozatorul Arthur Conan Doyle. În 1930, termenul a fost popularizat de parapsihologul american J. B. Rhine, cel care a testat pentru prima oara fenomenul PE în laborator.În timpul Razboiului din Golf, una dintre misiunile de capatâi ale spionilor PSI a fost aceea de a localiza temutele rachete SCUD (foto) ale fostului dictator irakian Saddam Hussein Un desen de-al lui Price descria munca de sudura la niste sfere uriase de otel din unitatea sovietica secreta de la Semipalatinsk (foto).
CIA nu stia la început de aceste sfere descrise de Price, dar ulterior existenta lor a fost confirmata cu ajutorul imaginilor luate din satelitii de spionaj. In iulie 1974, în cadrul unei operatiuni CIA, Pat Price “vedea” baza nucleara ruseasca Semipalatinsk (reprezentata schematic). Doua luni mai târziu, imaginile surprinse de un satelit-spion american au confirmat viziunea lui PriceREGELE NEÎNCORONAT AL SPIONILOR PSI. Pat Price (foto, în stânga, alaturi de Hal Puthoff) era atât de bun încât putea spiona metapsihic aproape si în somn, fara coordonate si fara sa i se ceara ceva anume. Seara, se pune în pat si “se plimba” în jurul lumii, având activate capacitatile extrasenzoriale în asteptarea evenimentelor. Conform rapoartelor lui Puthoff, în toamna lui 1973, Price a “vazut” pregatirea razboiului de Yom Kippur si a preconizat data acordului de încetare a focului cu câteva saptamâni înainte. Alta data i-a spus lui Puthoff ca presedintele Nixon avea în birou “un dispozitiv de pe urma caruia urma sa aiba de suferit”. Peste câteva luni, în timpul scandalului Watergate, dispozitivul în cauza s-a dovedit a fi magnetofonul care se gasea în Biroul Oval. Pat Price a murit în 1975, în urma unui atac de cord. SPIONI PSI ÎN IRAK. La începutul Razboiul din Golf (1991), în laboratorul PSI de la Fort Meade, se mai aflau doar patru vizionari: Lyn Buchanan (foto), Greg Sloan, Angela Dellafiora si Robin Dahlgren. Pe parcursul razboiului au primit sarcini ocazionale, una dintre ele fiind identificarea rachetelor SCUD ale lui Saddam Hussein în vestul Irakului.
Dupa terminarea razboiului, cei mai multi dintre ei au început sa scrie carti sau au acceptat diferite slujbe date de Guvern. Buchanan s-a mutat în Maryland si a lucrat pentru guvern, înfiintându-si propria unitate de instructaj în vederea la distanta numita Probleme. Solutii. Inovatii. (P.S.I.).Iluzie sau realitate?
Unul dintre “locuitorii” metapsihici de la Stanford a fost si israelianul Uri Geller. Nascut în 1946, la Tel Aviv, din parinti unguri, Geller a devenit faimos în anii ’70 prin capacitatea sa de a citi gânduri, a vizualiza obiecte si desene ascunse, sau de a îndoi cu puterea mintii obiecte mici din metal. Geller a stat la Stanford în august 1973 si a luat parte la diferite experimente conduse de Puthoff. Desi a dat rezultate destul de bune, CIA-ul a a adoptat o pozitie rezervata în privinta sa, preferând sa-l considere mai degraba un scamator. Dupa ce a parasit Stanfordul, a locuit o vreme în Mexic, iar apoi a “ajutat” metapsihic FBI-ul new-yorkez si unele companii de minerit si exploatare a petrolului în America de Sud si Pacificul de Vest.Casa spionilor de la Fort Mead
Una dintre cele mai importante unitati de antrenament a spionilor PSI americani a fost cea de la Fort Meade. În 1977, aici luase fiinta INSCOM (Comandamentul de Informatii si Securitate). Printre cei mai celebri spioni PSI care s-au antrenat aici se numara Mel Riley, Joe McMoneagle, Ken Bell, Fern Gauvin, Nancy Stern si Hartleigh Trent. În 1979, McMoneagle a reusit sa vada la distanta în interiorul unei cladiri din santierul naval de la Severodnivsk si a descoperit un submarin sovietic nou, din clasa Taifun (foto jos). Tot despre el se spune ca ar fi cel care l-a spionat de la distanta pe generalul Manuel Noriega, în locuinta sa din Panama City, fiind si cel care a aflat ca generalul James Dozier, ofiter superior în Comandamentul Sud-European al NATO, era tinut ostatic de teroristii Brigazilor Rosii într-o cladire din Padova.

Sursa:http://www.efemeride.ro/din-secretele-spionilor-fenomene-psi