Calea inimii (metafizica)

Calea inimii

 Calea inimii este minunata, insa periculoasa. Calea mintii este obisnuita, insa sigura. Barbatul a ales drumul cel mai sigur si cel mai scurt in viata. Femeia a ales cea mai frumoasa, dar cea mai accidentata, periculoasa cale, a emotiilor, sentimentelor, starilor sufletesti.
 Si deoarece pana acum lumea a fost condusa de barbati, femeile au suferit enorm. Femeia nu a fost in stare sa se adapteze la societatea pe care au creat-o barbatii, deoarece societatea este creata conform ratiunii si logicii.
 Femeia vrea o lume a inimii, iar in societatea creata de barbat nu este loc pentru inima. Barbatii trebuie sa invete sa fie mai inimosi, pentru ca ratiunea a dus intreaga omenire spre o sinucidere globala. Ratiunea a distrus armonia naturii, ecologia. Ratiunea ne-a dat masinarii minunate, dar a distrus minunata umanitate. Este nevoie de putin mai multa inima in toate.
 In ceea ce ma priveste, calea catre fiinta voastra cea mai ascunsa este mai scurta din inima decat din minte. Mintea este o scurtatura daca mergeti in afara, iar inima este o cale foarte lunga. Daca mergeti inauntru, totul se schimba in opusul sau: inima este scurtatura catre fiinta, iar mintea este cel mai scurt drum la care va puteti gandi.
 De aceea sunt cu totul pentru dragoste, pentru ca de la dragoste este foarte usor sa va duc la meditatie, sa va duc la vesnicia vietii voastre, sa va duc la divinitatea voastra; este foarte greu s-o fac pornind de la cap. Mai intai trebuie sa ajungem la inima, si numai dupa aceea ne putem indrepta spre fiinta.
 Accentul pe care-l pun pe dragoste are un motiv in esenta spiritual. De la inima femeia se poate deplasa imediat…iar barbatul se poate deplasa spre inima fara dificultate.El a fost doar prost educat…este numai o conditionare. I s-a spus sa fie dur, puternic, viril, si toate acestea sunt prostii.
 Nici un barbat nu plange si nu-si lasa tristetea sau bucuria sa se manifeste prin lacrimi pentru ca i s-a spus de pe cand era copil ca lacrimile sunt pentru femei, ca e ceva caracteristic fetelor. Barbatii nu plang si nu se vaieta niciodata.
 Dar care este scopul acestor lacrimi? Este nevoie de ele! Ele sunt un limbaj foarte incarcat de semnificatie.Exista momente in care nu puteti spune nimic, insa lacrimile voastre pot arata acest lucru. Se poate sa fiti atat de coplesiti de bucurie, incat sa va apara lacrimi in ochi.Lacrimile sunt intotdeauna simbolul unei experiente debordante. Se poate sa fiti atat de tristi incat cuvintele sa nu poata exprima acest lucru; lacrimile va sunt de ajutor.
 Acesta este unul din motivele pentru care femeile innebunesc mai rar decat barbatii, deoarece ele sunt gata sa se vaiete, sa planga si sa arunce cu lucruri oricand: temporar, ele o pot lua razna zilnic. Un barbat acumuleaza incontinuu si apoi, intr-o zi, explodeaza “en gros”. Femeile o iau razna “en detail” si aceasta este o modalitate mai inteleapta, sa termini stocul. De ce sa acumulezi?
 Barbatii se sinucid in numar mai mare decat femeile. E putin ciudat; femeile vorbesc despre sinucidere mai mult decat barbatii,dar arareori o fac. Barbatii nu vorbesc aproape niciodata despre sinucidere, insa in realitate se sinucid in numar mai mare, aproape de doua ori mai des. Barbatul continua sa refuleze, continua sa arate o anumita fata, care este falsa. Si exista o limita pentru toate; vine un moment cand nu se mai poate abtine si totul se naruieste.
 Barbatii trebuie sa fie invatati sa fie mai inimosi, pentru ca din inima se deschide calea catre fiinta. Nu puteti ocoli inima. Femeia se afla intr-o pozitie mai buna: ea se poate indrepta direct catre fiinta de la inima. Insa, in loc sa recunoasca aceasta imensa calitate a femeilor, barbatii le-au condamnat pe femei. Poate ca exista un motiv; poate ca au fost constienti cu privire la o oarecare superioritate a femeilor, superioritatea dragostei.
 Nicio logica nu poate fi mai presus de dragoste si nicio minte nu poate fi mai presus de inima. Dar mintea poate fi foarte ucigatoare, mintea poate fi foarte violenta, si asta a facut mintea secole la rand. Barbatii le-au batut pe femei, le-au oprimat, le-au blamat. Si, in consecinta, barbatii nu au putut sa-si sporeasca propria constientizare. Ar fi putut sa invete si ei arta de a merge in sus; ar fi putut sa mearga si ei pe acelasi drum. De aceea spun mereu ca emanciparea femeilor este si emanciparea barbatilor. Este chiar mai mult emanciparea barbatilor decat emanciparea femeilor.
 Da, femeile detin mai multa dragoste…insa ele ar trebui sa fie facute sa devina constiente, de asemenea, cu privire la cealalta fata a monedei. Partea masculina a mintii detine logica, iar partea femeii este ilogica; nu este periculos, este numai o greseala, poate fi corectata. De aceea calea inimii este minunata, dar periculoasa. Cealalta latura a dragostei este ura; cealalta latura a dragostei este gelozia. Asa incat, daca o femeie este cuprinsa de ura si gelozie, toata frumusetea dragostei moare si ea nu mai ramane decat cu venin. Se va invenina pe sine si va invenina pe toata lumea dimprejur.
 Pentru a fi iubitori, trebuie sa fiti mai vigilenti, pentru ca puteti cadea in groapa urii, care este foarte aproape. Orice culme a dragostei este foarte aproape de valea intunecata a urii; ea impresoara culmea de jur-imprejur si puteti aluneca in ea foarte usor. Poate ca acesta este motivul pentru care multe femei se hotarasc sa nu iubeasca. Poate ca acesta este motivul pentru care barbatii au hotarat sa traiasca la nivelul capului si sa uite complet de inima… pentru ca inima este atat de sensibila. Se simte lezata foarte usor; dispozitia i se schimba ca vremea.
Cel care vrea sa invete cu adevarat arta de a iubi trebuie sa tina minte toate aceste lucruri si trebuie sa evite ca dragostea sa cada in toate aceste gropi ale urii, ale geloziei. Altminteri, indreptarea catre fiinta va deveni imposibila, chiar mai imposibila decat este pornind de la cap.”


 OSHO, “Emotiile si sanatatea"
Sursa:http://esoterism.ro/ro/inim.php

Cine este Dumnezeu?(metafizica)

Cine este Dumnezeu? Unde este Dumnezeu, asupra caruia este centrata sau focalizata intreaga actiune a gindirii tale?

Dumnezeu nu este o mare fiinta din exteriorul tau, pe care s-o aduci inlauntru si apoi s-o prezinti lumii. Dumnezeu este puterea generata si insufletita de activitatea propriei tale gindiri. Este adevarat ca aceasta putere este inlauntrul tau si pretutindeni in jurul tau, dar ea este inactiva pina in clipa cind te gindesti la ea si stii ca ea exista. Atunci o vezi izvorind din tine fara limite. O prezinti lumii, si lumea beneficiaza de ceea ce ii prezinti. Tu, tu insuti, trebuie sa exprimi desavirsirea punind mai presus de toate forta a tot Binele, Dumnezeu - Tatal tau, puterea de a indeplini, in orice gind sau gest al tau. Atunci esti Dumnezeu, implinind desavirsirea. Acesta este Dumnezeu, adevaratul si unicul Dumnezeu, exprimindu-se dinlauntrul tau.
 Atunci, tu esti Dumnezeu Tatal, cel care administreaza, amplifica si proiecteaza, realizatorul categoric si pozitiv. Atunci legiunile vin in zbor pentru a-ti implini cererea.
 In momentul in care afirmi din toata inima, cu adinc respect si profund inteles, ca Dumnezeu se afla in Templul Sfint, si stii ca acest templu este chiar corpul tau, exact asa cum il ai si il arati astazi, si stii ca tu, adevaratul Christ, traiesti unit cu Dumnezeu chiar in interiorul acestui templu, si ca trupul tau spiritualizat este un etern loc sfint, un lacas atotcuprinzator si complet, atunci tu esti sursa puterii, ulciorul care contine si din care curge totul, prin care se revarsa acest adevarat si divin principiu. Atunci reversi in afara mereu mai mult din acest Dumnezeu care esti si pe care il iubesti.
 Slujesti, adori, si cu o iubire nemarginita, exprimi catre toata omenirea ceea ce ei pot vedea ca fiind Christ, omul-Dumnezeu, guvernind triumfator.
 Atunci spui, cu cea mai mare bucurie, Oricine doreste, sa vina si sa bea cu nesat din apa vietii pure. Cei ce vor face asta nu vor mai inseta. Aceasta putere pe care o folosesti si o exprimi este Dumnezeu. Fiul indeplineste de indata ceea ce indeplineste Tatal. Asta mai implica sa fii modest si sa te inclini in fata acestei mari puteri. Aceasta este adevarata umilinta, sa mergi cu modestie, unit cu propria ta forta si putere conducatoare.
 Printr-o consecventa contemplare, slavire, binecuvintare si recunostinta pentru aceasta putere, ii sporesti fluxul si, pe masura ce faci asta, ea devine mai eficienta si mai usor accesibila pentru tine.
 De aceea, va spun, rugati-va fara incetare. Viata voastra zilnica este adevarata ruga.
 Mai intii RECUNOSCIND ca aceasta putere exista, apoi folosind-o cu incredere absoluta, in curind devii pe deplin constient de ea. Curind STII ca ea este atotcuprinzatoare, in tine si prin tine. Daca o vei lasa, doar, sa curga, se va grabi spre tine in orice situatie. Ea curge spre tine dupa cum tu o lasi sa curga din tine. Fii ferm precum Dumnezeu, si exprim-o in afara. Acesta este Dumnezeu Tatal tau in tine, si tu si Tatal tau una sunteti. Nu servitori, ci FII, Fii ai Primei Cauze. Tot ce are EU SINT, iti apartine; caci tu esti EU SINT.
 Nu sunt eu cel care face lucrarea, ci EU SINT din Tatal, si Tatal din mine realizeaza marea opera. Stiind ca lucrezi unit cu Tatal, nu exista limitari, ingradiri; stii ca este dreptul tau divin sa indeplinesti toate lucrurile.
 Atunci urmeaza-ma exact asa cum eu urmez Christul, adevaratul Fiu, unicul nascut al Tatalui; si, dupa cum il exprim si il manifest pe Dumnezeu, il aduc la lumina pe Dumnezeul launtric. Atunci se va spune ca toti sunt Dumnezeu.
 Marele legamint incheiat dintotdeauna este PRIVESTE-L PE DUMNEZEU!. Asta inseamna sa-l vezi pe Dumnezeu inaltindu-se in deplina stralucire chiar inlauntrul tau si din tine, si la fel din toti ceilalti. Cind il privesti pe Dumnezeu si nimic altceva, atunci il iubesti si il slujesti numai pe Dumnezeu; cu adevarat atunci il privesti pe Dumnezeu. Tu esti Domnul, Legiuitorul, impartitorul Dreptatii.
 Cind te rogi, intra in camaruta ta, camera secreta a propriului tau suflet. Acolo, roaga-te la Tatal tau dinlauntrul tau; si Tatal tau, care aude, te rasplateste deschis. Roaga-te si multumeste ca esti capabil sa dai, intregii lumi, mereu mai mult din Dumnezeu.
 Oare nu iti ofera asta o viziune mai inalta si mai mareata, o perspectiva mai larga, un ideal mai nobil?"
Baird T. Spalding - Viata Maestrilor
Sursa:http://esoterism.ro/ro/dum.php

Zadarnic...

Zadarnic...
de Nicolae Volenti

Pe aripi de gânduri, te-nalți peste fire,
Te-avânți cu-ndrăzneală dincolo de sori;
Sătos să știi toate prin nopți fără zori
Pășești orb, nemernic pe căi de peire.

Și simți, în durere, că nu-i cu putință
Să treci peste neguri, căci nu vezi nimic;
Și totuși, pitic,
Pricepi neînțelesul ascuns în dorință.

Vai! uiți, fără minte ce ești, că pământul
Te ține la sânu-i în lanțuri legat,
Să-ți fie sicriu și să-ți fie și leagăn ți-e dat,
Iar gânduri nebune să bată ca vântul...

Nicholas Flamel, alchimistul nemuritor (misticism)

Nicholas Flamel, alchimistul nemuritor

 Nicholas Flamel este unul dintre cei mai cunoscuţi alchimişti ai tuturor timpurilor. Celebritatea sa, alimentată de-a lungul secolelor de diferite creaţii literare, a crescut şi mai mult în ultimii ani, datorită creatoarei lui Harry Potter, J. K. Rowling, care îl introduce ca personaj în „Harry Potter la şcoala vrăjitorilor“, dar şi romanului „Alchimistul – Secretul nemuritorului Nicholas Flamel“ de Michael Scott, care s-a bucurat se suficient succes pentru a fi nevoie de o continuare – „Magicianul“, netradusă încă în limba română.
 Nicholas Flamel a fost cunoscut, în timpul vieţii, drept alchimistul care a desăvârşit Marea Operă şi a obţinut Piatra Filosofală. Într-adevăr, el a construit numeroase spitale, biserici şi locuinţe pentru săraci în Paris, lăsând de asemenea, în urma sa, o avere importantă pentru acea epocă. Ori, se ştie că, printre altele, se credea că Piatra Filosofală are puterea de a transforma în aur orice metal.
 La bogăţia sa dovedită istoric (testamentul său, de exemplu, se păstrează încă) se adaugă legendele despre nemurire. Conform unei versiuni, un hoţ a deschis mormântul lui Flamel, sperând că va găsi acolo aur. Nu a găsit aurul pe care îl căutase, dar în mormânt nu se afla nici cadavrul alchimistului. Deducţia care a decurs de aici este clară: lipsa unui corp înseamnă că moartea a fost doar o înscenare şi că, de fapt, alchimistul devenise nemuritor. Aşa îl cunoaşte şi personajul lui J.K. Rowling, ca pe un bătrân în plină formă, dar în vârstă de 656 de ani.
 Aceste legende au fost amplificate de operele de ficţiune amintite şi de multe altele. Referiri la Nicholas Flamel se găsesc şi în romanul „Notre Dame de Paris“, de Victor Hugo, unde personajul Frollo îl citează ca pe un adevărat maestru, în „Contele de Monte Cristo“, de Alexandre Dumas, într-o discuţie a lui Edmond Dantes cu doamna Danglars, în „Pendulul lui Foucault“ de Umberto Eco sau în celebrul „Cod al lui Da Vinci“ de Dan Brown.
Nicholas Flamel s-a născut în anul 1330 în orăşelul francez Pontoise şi a murit (sau, mai bine spus, ceremonia funebră a fost organizată) în 1418, la Paris. A primit o educaţie de calitate, învăţând să scrie şi să citească în franceză şi în latină, într-o perioadă în care imensa majoritate a populaţiei era analfabetă.
 În tinereţe, şi-a deschis o afacere la Paris, lucrând în acelaşi timp ca notar, copist şi anticar. Până la inventarea tiparului de către Gutenberg aveau să mai treacă o sută de ani, astfel încât singura soluţie pentru a difuza o carte sau pentru a înregistra o tranzacţie era să apelezi la un scrib profesionist. Prin urmare, afacerea lui Flamel mergea bine, el mutându-se dintr-o mică prăvălie de lemn de pe Strada Notarilor într-o casă cu etaj, unde a deschis un magazin mai mare şi a angajat şi câţiva ucenici. De asemenea, s-a căsătorit cu o văduvă tânără, atrăgătoare şi înstărită, pe nume Perenelle, care avea să îi fie alături în permanenţă.
 Datele pe care le avem despre itinerariul spiritual al lui Flamel provin din „Cartea figurilor Hieroglifice“, în care povesteşte cum o carte veche, pe care o cumpărase pentru suma de numai doi florini, avea să îi schimbe viaţa pentru totdeauna: „Astfel, după moartea Părinţilor mei, în timp ce îmi câştigam traiul din Arta Scrisului, făcând Inventare şi socoteli, reglând cheltuielile tutorilor şi minorilor, mi-a căzut în mână, pentru suma de doi florini, o carte aurită, foarte veche şi foarte mare. Ea nu era făcută nici din hârtie, nici din pergament, aşa cum sunt făcute celelalte cărţi, ci (aşa cum mi s-a părut) din scoarţa delicată a unor arbuşti moi. Coperta sa era din cupru foarte fin, gravată în întregime cu litere sau figuri stranii; cât despre mine, cred că acestea puteau fi caractere greceşti sau din vreo limbă veche asemănătoare. Chiar dacă nu ştiam să le citesc, şi ştiu bine că ele nu erau nici note şi nici litere latineşti sau galice, totuşi înţelegeam câte ceva. Cât despre interior, foile sale din scoarţă erau gravate cu mare măiestrie, scrise cu un ac de fier, cu litere latine colorate, frumoase şi foarte clare. Ea cuprindea de trei ori şapte foi, a şaptea dintre acestea fiind mereu fără scris. În locul scrisului, la prima a şaptea filă era pictată o baghetă şi şerpi care se înghiţeau unul pe altul; la a doua a şaptea filă, o cruce pe care era crucificat un Şarpe; la ultima a şaptea filă erau pictate deşerturi, în mijlocul cărora ţâşneau mai multe fântâni frumoase, din care ieşeau mai mulţi şerpi, care alergau de colo colo. Pe prima foaie era scris cu litere mari, capitale şi aurite: Abraham Evreul, Prinţ, Preot, Levit, Astrolog, Filosof al Naţiunii Evreilor, prin mânia lui Dumnezeu împrăştiată printre gali, transmite sănătate.“
 Începând din acest moment, Nicholas Flamel şi soţia sa Perenelle şi-au dedicat întregul timp descifrării tainelor acestei cărţi. A fost nevoie de o călătorie în Spania, apoi de continuarea asiduă a studiului, dar rezultatul final a meritat toate eforturile: „În sfârşit, am găsit ceea ce doream şi am recunoscut de îndată acest lucru, după mirosul puternic. Având acest lucru, am îndeplinit cu uşurinţă Lucrarea. Astfel, cunoscând pregătirea primilor agenţi şi urmând întocmai cartea mea, nu aş fi putut să greşesc, nici dacă aş fi vrut acest lucru. Deci, prima dată când am făcut proiecţia, a fost pe Mercur, din care am transformat o jumătate de livră în Argint pur, mai bun decât cel din mină, aşa cum am încercat şi am tot încercat, de mai multe ori. Asta se întâmpla pe 17 ianuarie, într-o zi de luni, spre prânz, în casa mea, doar în prezenţa soţiei mele Perrenelle, în anul una mie trei sute optzeci şi doi. Şi apoi, urmând mereu cuvânt cu cuvânt cartea mea, am făcut-o cu Piatră roşie, pe o cantitate asemănătoare de Mercur, tot doar în prezenţa soţiei mele Perrenelle, în aceeaşi casă, în a douăzeci şi cincea zi a lunii aprilie din acelaşi an, pe la ora cinci seara, când am transformat cu adevărat în cam tot atâta aur pur, cu siguranţă mai bun decât aurul obişnuit, mai moale şi mai mlădios. Vă spun adevărul adevărat. L-am prefăcut de trei ori cu ajutorul soţiei mele Perrenelle, care înţelegea la fel de bine ca şi mine, deoarece mă ajutase la operaţii; şi fără îndoială că, dacă ar fi vrut să se apuce să facă totul singură, ar fi reuşit acest lucru. Aveam destul după ce făcusem asta o singură dată; dar îmi făcea foarte mare plăcere să văd şi să contemplu în vase lucrările admirabile ale Naturii“.
După obţinerea pietrei filosofale, legenda este greu separabilă de adevăr. Singurele indicii pe care le avem sunt cărţile lui Flamel şi, în primul rând, „Cartea figurilor hieroglifice“ şi „Testamentul“.
Se păstrează, de asemenea, şi fosta locuinţă a lui Flamel, situată în Paris, pe strada Monmorency, la nr. 51. aceasta este, totodată, şi cea mai veche clădire din capitala Franţei. La muzeul Cluny există, de asemenea, placa de pe mormântul său din fosta biserică Saint Jacques de la Boucherie, demolată între timp, în 1717. pe piatră sunt reprezentaţi în basorelief Iisus, Sfântul Petru şi Sfântul Pavel, iar o inscripţie atestă faptul că Nicholas Flamel, fost scrib, a lăsat mai multe proprietăţi ce urmau a fi folosite în scopuri caritabile, precum şi diferite danii în bani pentru biserici şi spitale din Paris.
După moarte, a urmat legenda nemuririi, care se conturase încă din timpul vieţii. Dar nu am fi oare mai fericiţi dacă am şti că nu este doar o legendă şi că undeva trăieşte un alchimist născut acum aproape 700 de ani,, pe nume Flamel, ţinând la loc de cinste o veche carte aurită, care i-a aparţinut demult unui misterios Abraham Evreul?
Sursa:http://www.clubmistic.ro/51/Nicholas-Flamel-alchimistul-nemuritor/53

Placerile vietii campenesti

Plăcerile vieții câmpenești
Scrisoare amicului meu G. S.
de Nicolae Volenti

Trăiesc singur fără grijă în bordeiu-mi de pământ,
Stau la țară... sunt departe de-a orașelor plăcere,
Pe dumbrava-ntinerită rătăcește-a mea vedere,
Și la fluturul de zboară se oprește al meu gând.

Tu amice, îți duci viața într-o lume-mbătrânită
Unde răul stăpânește orce cuget muritor
Unde pisma, interesul, necredința înnegrită
Își ascund sub măști frumoase al lor chip înșelător.

Eu în lumea înverzită îmi înec în veselie
Orce chin, orce dor gingaș ce-mi aduce vântul rău.
Și de-acolo privesc râul cum se scurge pe câmpie
Și cum scaldă-n valuri blânde albe flori pe malul său.

Câteodată pe-al său luciu, cu al meu gând, tovarăș tainic
Într-o barcă mă plimb vesel legănat de de-un vânt ușor
Alteori pe-naltul munte ce-și ridică fruntea falnic
Și oprind norii din cale se ascunde-n sânullor.

Jos în vale oi bălaie culeg lapte din pășune,
Sus pe deal o păstoriță cântă dulce și duios,
De pe crăngi privighetoarea face codrul să răsune
Deșteptându-l din tăcere c-un vers dulce, mângâios.

Petre scumpe sclipitoare rar pe câmp împrăștiate
Și-a lor raze – scântei albe – ca lumină-l învălesc;
Fluturi zbor gonind iubirea printre florile udate
Ce-și deschid peptul lor gingaș și din zbor i-ademenesc.

Totul este tinereță și iubire-adevărată
Bucuria al meu suflet acum numai a pătruns
Și-am uitat că este-o lume ce-a durerei greu jug poartă,
Și că eu tot ca și dânsa la durere sunt supus.

Omul cată fericirea în palate aurite
Eu, amice, am aflat-o în a câmpului comori,
Căci acolo dimineața în zori dalbe, poleite,
Ea și-ascunde-n veselie, ea zâmbește-n mândre flori.

1874, Iași

Arthur Edward Waite şi tarotul (misticism)

Arthur Edward Waite şi tarotul


Există numeroase variante de tarot, însă cea mai apreciată este cea realizată de Arthur Edward Waite.
Arthur Edward Waite, născut în Statele Unite ale Americii, la 2 octombrie 1857, a rămas cunoscut îndeosebi pentru crearea pachetului de cărţi de tarot care îi poartă numele - tarotul lui Waite -, unul dintre primele în care sunt ilustrate nu numai cele 22 de arcane majore, ci şi arcanele minore. Pachetul de cărţi a fost însoţit şi de un manual explicativ, intitulat The Pictorial Key of The Tarot. Arcanele au fost ilustrate de către Pamela Colman Smith, membră a Golden Dawn, şi publicate de către Rider, în Anglia, în decembrie 1909. Din această cauză, pachetul este cunoscut drept Tarotul Rider-Smith, dar există şi specialişti care preferă denumirea de Waite-Smith Tarot, pentru a indica şi contribuţia desenatoarei.
 Pentru Waite, nu este deloc surprinzător faptul că a colaborat cu o membră a Golden Dawn pentru a realiza cărţile de tarot. În 1903, el era deja mare maestru al Ordinului Hermetic Golden Dawn, căruia i-a schimbat numele în Sfântul Ordin Golden Dawn. Această modificare, precum şi accentul pus pe magie şi misticism, i-a făcut pe mulţi membri ai ordinului să formeze un grup rival, sub conducerea lui William Butler Yeats. Problemele interne au continuat până la plecarea lui Waite din Golden Dawn, în 1914.
 În 1901, Waite devenise membru al Francmasoneriei, pentru ca în 1902 să intre şi în Societas Rosicruciana din Anglia. De asemenea, după ieşirea din Golden Dawn, a întemeiat Fellowship of the Rosy Cross, o societate doar inspirată în oarecare măsură de Societas Rosicruciana, cu care nu trebuie însă confundată.
Pe lângă contactele sale cu diferite societăţi secrete, Waite este recunoscut şi pentru cărţile şi traducerile sale despre ocultism, divinaţie, rozicrucianism, francmasonerie, magie neagră şi ceremonială, kabbala sau alchimie. Amintim mai jos câteva dintre lucrările sale cele mai cunoscute, indicând, în fiecare caz, ediţia cea mai recentă.
• Inner and Outer Order Initiations of the Holy Order of the Golden Dawn, Canada:Burnaby, 2005;
• A New Encyclopaedia of Freemasonry (Ars Magna Latomorum) and of Cognate Instituted Mysteries: Their Rites, Literature, and History, New York:Wings Books, 1994;
• Theories As to the Authorship of the Rosicrucian Manifestoes, Whitefish, MT:Kessinger Publishing, 2005,
 • The Hidden Church of the Holy Grail: Its Legends and Symbolism Considered in Their Affinity with Certain Mysteries of Initiation and Other Traces of a Secret Tradition in Christian Times, Amsterdam, the Netherlands:Fredonia Books, 2002.
 Totuşi, numele său rămâne asociat, în primul rând, cu tarotul. În 1910, au apărut pentru prima dată pachetul cu cele 78 de lame de tarot şi cartea cu titlul Key of The Tarot. În anul următor, 1911, cartea a apărut la editura lui W. Rider, din Londra, cu titlul complet: Pictorial Key of The Tarot, Being Fragments of a Secret Tradition Under The Veil Of Divination, By Arthur Edward Waite, With 78 Plates, Illustrating The Greater And Lesser Arcana, From Designs By Pamela Colman Smith.
 Aşadar, titlul arată în mod clar concepţia lui Waite despre tarot: acesta reprezintă fragmente dintr-o tradiţie secretă, ascunsă sub vălul divinaţiei. În acelaşi timp, el subliniază în Prefaţă faptul că divinaţia este un fapt real din istoria Tarotului şi încearcă să pună la punct un sistem nou, care să înlocuiască vechile metode greoaie de divinaţie.
 În prima parte a cărţii, vorbeşte despre văl şi despre simbolurile sale, analizând pe rând arcanele majore şi minore, dar face şi o incursiune în istoria tarotului.
 În partea a doua, prezintă doctrina din spatele vălului, vorbind despre tarot şi tradiţia secretă, precum şi despre simbolismul intern al Marilor Arcane.
 În partea a treia, revine la metodele exterioare ale oracolelor, vorbeşte despre diferenţa dintre marile şi micile arcane, despre semnificaţia divinatorie a lor şi recomandă o veche metodă celtică de divinaţie.
 Prin această carte şi prin pachetul de cărţi Raider-Waite, Arthur Edward Waite a stabilit o nouă etapă în evoluţia tarotului şi a impus noi standarde pentru această disciplină străveche, ridicând-o de la rangul de ghicit pentru a se referi în special la simbolurile ascunse în spatele vălului.
Datorită acestui fapt, şi specialiştii Club Mistic folosesc cu preponderenţă pachetul de cărţi de tarot creat de Waite, preferându-l altor taroturi, unele dintre ele mai vechi, dar mult mai ambigue.
Sursa:http://www.clubmistic.ro/51/Arthur-Edward-Waite-si-tarotul/73

Apusul soarelui

Apusul soarelui
de Nicolae Volenti

După dealul ce nutrește oi plăvițe: mari, mărunte,
A luminei ochi se pleacă și se-nchide dispărând
Iar în vale râul curge și-o copilă pe-a lui punte
Chipu-n apă-și oglindește fără grijă surâzând,

Și voioși se-ntorc cu toții muncitorii din ogoare
Povestind din vremi bătrânii, iar cei tineri șuguind;
Un copil sărind în fugă mână boii la izvoare,
Și-un dulău, a turmei paznic, vine-n urma sa lătrând.

Și-apoi pacea e stăpână pe gândire și mișcare.
Doi luceferi, ochi de înger, de pe cer voios lucesc.
Numai greierul se-aude însoțind cu-a lui strigare
Glasul tainicilor unde, ce cu țermul șopotesc.

Luna-n palidă podoabă și pe căi de nori umblate
Se ivește-n depărtarea printre ei făcându-și loc.
Iar colo în lumea verde cu-a lor frunți de chin brăzdate,
Muncitorii dorm în tihnă împregiurul unui foc.

Iași, 1874

In lumea asta trece...

În lumea asta trece...
de Nicolae Volenti

În lumea asta trece un val și altul vine,
Durerea, bucuria ne cată, le-ntâlnim;
De ne-am deprins cu ele ori negre, ori senine
Se duc zilele noastre. Și azi și mâni perim.

Din toată minunata priveliște a vieții,
Cu soarele, cu falnicul ocean;
Din dragostea trecută, din visul tinereții
Acel vis, fără samăn de dulce și viclean,

De-abia de mai rămâne vreo veștedă-amintire
Din vremea de-altădată de bine or de chin,
Scânteia ce-ntr-o clipă aruncă-o licurire
De sub cenușa strinsă. Oftatul unui sân.

Nimic nu e al nostru – afară de-acea jale
Ce negurosse lasă în sufletul pustiu,
Când căutăm în urmă spre depărtata cale
Unde am lăsat o parte din viață în sicriu.

Iluminarea-saltul in neant

În ultima vreme m-am trezit cu întrebări legate de iluminare – cum am ajuns la iluminare, cum se poate ajunge la iluminare, ce este iluminarea – si recent am primit si cea mai mare palmă virtuală sub forma unei întrebări – de unde știu că am ajuns la iluminare și nu am dat peste altceva?
Aceste întrebări sunt inevitabile și normal că te pun la colț… Poți da un răspuns cu tâlc, sau spune o glumă… sau ca să pari un om normal începi să explici prin asemănarea cu descrierile din cărți religioase și ale altora care sunt “certificați” în iluminare… Dar realitatea este că nimeni nu poate dovedi… cel mai bun răspuns ar fi tăcerea… pentru că nu trebuie să dovedești sau să demonstrezi iluminarea… Doar cei care practică rugăciunea și care au experiențe “religioase” pot să înţeleagă nonsensul unor întrebări legate de existenţa lui Dumnezeu, iluminare, existența sufletului, etc.
În momentul în care ai acceptat credința cuiva ca adevăr fără a practica la rândul tău, sau măcar să fii pe o Cale, posibilitatea evoluției dispare. De aceea prefer să tac decât să scriu pe subiecte sensibile, deși tocmai acestea trezesc interesul. Înțeleg astfel de ce marii maeștri s-au chinuit între ghilimele să explice aceste stări cât se poate mai apropiat de realitate, cu exemple normale din viața noastră, au încercat să descrie cât mai simplu. Dar nu ai cum sa explici sau să descrii ceea ce nu poate fi cunoscut decât prin căutare personală interioară și fiecare o percepe în mod diferit. Experiența este aceeași la toți, dar percepția este diferită la fiecare, pentru că suntem unici.
Deși am scris un articol destul de clar despre iluminare, căutătorii de comori spirituale, care fiecare sunt adăpați de la mai multe surse, fiind la începutul căutării interioare, se așteaptă la puteri, lucruri ieșite din comun, minuni… sau ceva deosebit. Chiar trăirea iubirii este o minune… este calea spre trăirea iubirii infinite și absolute – „sângele lui Dumnezeu”.
Deși înainte am preferat să nu îndrum pe nimeni, lăsând pe fiecare să meargă după cum îi este destinul, prezenta situație m-a făcut să fiu un pic mai deschis. Cu cât un căutător este mai realizat și cu potențial în existență, cu atât tentațiile vieții îl pot conduce pe o cale greșită. Fiecare a suferit mai mult sau mai puțin în viață și l-a făcut mai deschis spre căutare interioară, spre căutarea sensului vieții. Dar astfel de situații te fac să înțelegi de ce este bine să fii retras sau pustnic și nu în mijlocul lumii când te dăruiești trăirii interioare. Înțelegi cât ar fi de tras pentru a îndruma și pe alții, fie că sunt interesați sau plini de foame pentru “adevăr”, dar mai ales că nu toţi care ajung la iluminare sunt destinaţi să fie şi profesori sau învăţători în iluminare…
Ca cineva să înţeleagă iluminarea în tăcere ar trebui să fie continuu în prezenţa mea… ar trebui să formez o comunitate bazată pe practica proprie. Pentru că astfel ar fi deschiși să caute să realizeze iluminarea, sensul vieții sau ce ar mai dori fiecare legat de adevărurile spirituale. Dar astfel nu aș deveni poate un alt maestru între ghilimele precum Bivolaru?
Din cauza neghinei grâul poate părea murdar, chiar și după ce l-ai curățat… Poate că aș ajuta mai mult pe cei care sunt în căutare fiind mai deschis și ajutând efectiv pe cei care cred într-un Dumnezeu ieșit din tipare… într-un dumnezeu personal. Dar continui să cred că fiecare mai devreme sau mai târziu va găsi maestrul personal din interior… și va realiza că nu era nevoie să caute ceea ce deja avea… trebuia doar să se trezească.
De aceea în ultimii ani m-am concentrat mai mult pe practică și mai puțin pe informare pentru a explica mai bine ceea ce reprezintă iubirea în viața noastră și cum ne ajută chiar și cea mai slabă formă a ei în drumul spre găsirea sensului vieții și a fericirii. Îmi vine în schimb mai greu să discut despre trăire, prefer să îndrum spre rugăciune efectivă decât spre explicații și discuții inutile, pentru că ți se pare că nu simți nimic când te rogi la început, dar perseverând în orice clipă te poți ilumina și înțelege și obține trăirea interioară. În majoritatea cazurilor mă ascund în lume… sunt așa de bine integrat încât nimeni nu mă ridică pe un piedestal, nu mă etichetează cu label de sfânt, iluminat sau alte denumiri preluate de prin cărți. Astfel am creat o punte peste ceea ce ar fi putut fi o prăpastie între sufletul meu și societate.
Pentru a obține starea de iluminare nu trebuie să faci nimic anume, deoarece apare spontan când suntem complet conștienți… când ne trezim din somnul vieții… fiind o trăire interioară.
Este de ajuns să practici rugăciunea interioară și să fii deschis trăirii iubirii… să nu fugi de trăirea ei. Să cauți să te dăruiești total trăirii iubirii și să încerci să vezi divinul care se reflectă în existența ei… să realizezi că Dumnezeu este Iubire!
Sursa:http://razvan-mihalcea.ro/2012/05/iluminarea-salt-neant/

In neantul...

În neantul...
de Nicolae Volenti

În neantul de apururi te aflai așa de bine
Cofundat în vecinicie rece și nesimțitor
Nici plăcere-nșelătoare care trece precum vine
Nici durere nemiloasă cu-al ei zbucium zdrobitor.

Și-ntr-o zi pe-această lume te-au adus fără de voie
Întrupându-te din lumea fericitei neființi,
Și-ai venit, nevinovatul, la povară și nevoie
Să-mplinești pedeapsa vieței moștenită din părinți.

Pentru ce? Pentru ca însuți s-aduci pe-alții după tine
Și ei tot așa să facă pân-la cel din urmă rând
Chin din chin să se reverse peste VALEA DE SUSPINE,
Și-astfel să se vecinicească suferința pe pământ!

Pastel de mare

Pastel de mare
de Nicolae Volenti

Uitat pe țărm, singur, în față-mi s-avântă-n albastre talazuri
Câmpia, cu văi mișcătoare, un vuiet prelung murmurând;
Statornic izbește să sfarme a malului dușmane privazuri,
În zbucium năprasnic de viață sub soarele-aprins tresăltând.
Se-afundă-n zări albe privirea cătând infinitului graniți,
Departe, neajuns de departe să-ngeamănă mare cu cer;
Un semn dintr-acolo se-arată ieșind din ascunsele tainiți,
E vas plutitor care vine în neagră pavăză de fier.
Despică pe valuri drum neted și brazda pe ape-ncrestează,
Să clatină, geme, din coșu-i nori negri de fum răsuflând,
Se-apropie-ncet și tot crește, tot crește, din vis se-ntrupează
Tărie cu horn și catarguri pe-a mării prăpăstii călcând.
Atunci deodată străpunge lung șuier – strigare-ascuțită
Și vasul din mers se oprește, aproape de mal, ostenit,
Din lanțuri desface și-aruncă-n adâncuri o ghiar’ oțelită
Ce-ajunge la fund și să-nfige, legându-l pe loc priponit.
Din mal să desprind bărci ușoare în zbor de lopeți și cu flamuri.
Și merg pe pământ să aducă drumeții ajunși la liman
Și-i vezi cum vin cârduri – ca paseri ce vesele fug înspre ramuri
La cuibul lor pacinic re-ntoarse din lungul cutreier de-un an.