Setea de Dumnezeu exista in fiecare dintre noi (metafizica)

Setea de Dumnezeu exista in fiecare dintre noi

 in cursul unei intalniri spirituale, Osho (Bhagawan Sri Rajneesh) a fost intrebat de unul dintre discipolii sai: „ Noi ne nastem cu dorinta pentru mancare, sete si somn, dar nu si cu dorinta pentru Dumnezeu. De ce?”.
 Iata raspunsul lui Osho la aceasta intrebare, raspuns care vorbeste despre conspiratia planetara care ii indeparteaza pe oameni de Dumnezeu si despre faptul ca “idealurile” lumii contemporane: succesul, faima, averea sunt incompatibile cu spiritualitatea.
 Este bine sa intelegem ca si aceasta sete spirituala se naste odata cu noi, dar dureaza pana ajungem sa o cunoastem. Copiii, de exemplu, au sex, dar le trebuie aproximativ 14 ani pentru a ajunge sa il recunoasca. De ce atat de mult timp? Dorinta exista in interior, dar corpul nu este inca pregatit. Trupului ii trebuie aproximativ 14 ani pentru a fi pregatit, pentru a se trezi si pentru a constientiza aceasta dorinta. Pana atunci, ea se afla intr-o stare latenta.
 Dorinta pentru Dumnezeu apare odata cu nasterea, dar omul nu este pregatit, nu este copt. in ceea ce priveste spiritualitatea, ea este pentru multi oameni o experienta foarte indepartata, deoarece ea transcende simturile comune. Foarte putini devin iluminati, desi potentialitatea iluminarii exista in fiecare dintre noi inca de la nastere. Dar, ori de cate ori o persoana atinge starea de iluminare spirituala, aceasta devine un factor care trezeste in ceilalti setea latenta pentru evolutia spirituala. Cand o persoana precum Krishna apare in mijlocul nostru, privirea sa, prezenta sa incepe sa trezeasca in noi dorinta pentru realizare.
 “Setea” pentru Dumnezeu si pentru spiritualitate exista in fiecare dintre noi – aceasta apare inca de la nastere. Dar nu ii este permis sa fie trezita, este reprimata. si exista multe motive pentru care se produce acest lucru. Cel mai important insa este acela ca, in cazul multora dintre noi, persoanele care ne inconjoara sunt complet lipsite de aceasta “sete”. Imediat cum ii apare “setea de Dumnezeu” omul obisnuit incepe sa o inabuse, uneori pentru a nu parea nebun. intr-o lume in care oamenii nu doresc decat faima si putere, dorinta pentru spiritualitate pare o nebunie. Iar cel care tanjeste dupa Dumnezeu si dupa realizari spirituale este suspectat, este privit in mod diferit. Asa ca el incepe sa isi reprime aceasta nevoie fundamentala. Iata ca o asemenea “sete” este reprimata si inabusita din toate partile.
 in lumea moderna pare ca nu exista loc si pentru Dumnezeu – si pentru acest lucru noi suntem responsabili. Deoarece, asa cum am mai spus, este “periculos” sa il avem pe Dumnezeu printre noi. Sotia se teme ca acesta sa nu intre in viata sotului ei – atunci ea si-ar pierde primul loc din viata lui. Sotului ii este frica sa nu ii fie luat locul, substituit de Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care nu il dorim printre noi. Daca apare atunci totul se va tulbura: somnul va disparea si lucrurile vor fi complet diferite. Vom inceta sa mai fim cea ce suntem. De aceea il tinem pe Dumnezeu departe de lumea noastra.
 Iar in cazul in care apare setea pentru spiritualitate – pentru a preveni un astfel de pericol – ne-am construit deja dumnezei falsi, idoli, temple false - doar pentru a potoli aceasta sete. Am substituit adevaratul Dumnezeu. Aceasta reprezinta cea mai perversa si mai sireata conspiratie a omului impotriva lui Dumnezeu. Asemenea “dumnezei” artificiali simbolizeaza cea mai puternica conspiratie a omului impotriva religiei si a lui Dumnezeu. Datorita acestor substituienti, setea care apare nu se transforma intr-o cautare spirituala autentica – doar se pierde in imprejurimea falselor temple si moschei. Iar cand omul nu descopera nimic in aceste temple sau moschei, atunci este dezamagit si va gandi: "Ce sens mai are sa ma duc acolo? Mai bine plec acasa." Dar nu stie faptul ca aceste temple sunt doar niste inventii care nu fac altceva decat sa provoace dezamagire.
 Am auzit ca intr-o seara, necuratul se intorcea acasa. Era dezamagit si deprimat si i-a spus sotiei: "Nu mai am nimic de facut; pur si simplu am ramas fara munca." Sotia a fost socata, asa cum ar face orice sotie atunci cand aude ca sotul ei este somer. Ea l-a intrebat: "Cum adica ai ramas fara slujba? Tocmai tu? Este pur si simplu imposibil, deoarece domeniul in care muncesti este etern, nu se poate sfarsi. Coruptia nu se va termina niciodata. Ce anume te-a facut sa o pierzi?" Diavolul a raspuns: "Am pierdut-o intr-un mod foarte ciudat. Pur si simplu slujba mea a fost preluata de preoti, invatati, temple, biserici. Nu mai este nevoie de mine. Ce altceva pot face in afara faptului de a-i conduce pe oameni pe carari gresite. Nu faceam altceva decat sa nu ii las sa fie patrunsi de setea cautarii lui Dumnezeu. Acum acest lucru este infaptuit de nenumaratele temple si biserici. Acum nu mai pot face acest lucru, sunt deja prea multi care o fac."
 Setea pentru Dumnezeu exista la fel ca intotdeauna. Problema consta tocmai in faptul ca noi ne educam copiii despre ceea ce noi credem ca este Dumnezeu. inainte ca un copil sa afle singur despre Dumnezeu, noi il indopam cu tot felul de lucruri false. inainte ca setea sa apara, deja suntem satui de apa si astfel devenim plictisiti. Datorita acestor invataturi false apare acest dezinteres pentru Dumnezeu.
 intregul sistem social este anti-Divin. De aceea si este atat de dificil sa apara in mijlocul societatii setea pentru Dumnezeu. si chiar atunci cand apare, persoana in cauza ne apare ca fiind complet nebuna si vom incerca sa il internam intr-un azil de nebuni. Acum el este diferit de noi. El incepe sa traiasca intr-un mod diferit; chiar si modul de a respira se schimba; intregul stil de viata este altul. El inceteaza sa mai fie unul ca noi - devine un strain.
 Lumea pe care oamenii au construit-o este anti-Divina. si exista o foarte reala conspiratie satanica planetara impotriva spiritualitatii. Iar pana acum aceasta a reusit tot ce si-a propus - si inca mai continua. L-am aruncat afara pe Dumnezeu, de parca l-am putea arunca afara din propria sa lume. Am construit o baricada atat de mare ca sa nu-i mai permitem sa intre. Deci, cum ar putea apare setea?
 Desi setea adevarata nu apare, nu este cunoscuta, totusi incepem sa fim coplesiti de o neliniste interioara care ne marcheaza intreaga viata. Cineva ajunge faimos, dar in interior se simte complet gol. Altcineva ajunge extrem de bogat, dar inauntru simte ca nu detine absolut nimic. Cineva iubeste, dar in interior se simte complet nesatisfacut. Ce este acel lucru caruia ii simti lipsa atunci cand ajungi sa reusesti in viata?
 Este setea pentru spiritualitate, dar reprimata. Ea isi mai scoate capul la suprafata, din cand in cand. Citeodata iti spune: "Ai ajuns atat de faimos si totusi nu ai nimic - esti complet gol." Aceasta sete iti tulbura viata. Problema este ca noi o ignoram si incepem sa ne implicam in alte treburi cu atat de multa forta incat subtila sa voce este complet inabusita. De aceea, cel care cauta bogatii sau cel care doreste sa ajunga faimos, alearga cat poate de rapid. Pur si simplu isi astupa urechile pentru a nu mai auzi vocea interioara. Noi facem totul pentru a o inabusi. Altminteri si aici copii s-ar naste cu setea pentru spiritualitate, asa cum se nasc cu toate celelalte senzatii fizice.
 O astfel de lume poate fi creata si merita a fi creata. Dar cine o va crea? Doar cei care au ajuns cu adevarat in cautarea lui Dumnezeu - dar acestia sunt foarte putini. Iar pentru a reusi este necesar ca intreaga conspiratie planetara sa fie demascata si distrusa.
 Setea pentru spiritualitate exista cu adevarat, dar omul a creat tot felul de mijloace artificiale pentru a o reprima. De exemplu, in China, timp de mii de ani femeile au fost fortate sa poarte incaltari de fier astfel ca picioarele sa le ramana mici. Acesta era un semn al frumusetii. Cu cat o fata avea piciorul mai mic, cu atat familia era considerata mai nobila. Unele fete aveau niste picioare atat de mici incat de-abia puteau pasi. Astfel de femei erau considerate nobile. Familiile sarace nu isi puteau permite acest lux. Femeile sarace trebuiau sa lucreze, sa alerge intreaga zi. Doar femeile aristocrate puteau sta intreaga zi in pat, iar unele dintre ele mergeau doar sprijinite de altcineva. intr-un fel nu erau decat niste paralitice, dar erau considerate a fi frumoase si destepte. in China zilelor noastre, nici o femeie nu ar accepta asa ceva. Dar acest obicei a existat timp de mii de ani.
 Cand un lucru devine larg cunoscut si acceptat este dificil sa ii mai observi stupiditatea. Cand mii de oameni il urmeaza atunci nu il mai judeci, nu il mai cantaresti. Daca societetea ar accepta portul incaltamintei de fier, atunci fiecare s-ar conforma acesteia. Iar daca cineva nu ar fi in ton cu ceilalti, acela va fi desconsiderat, va fi condamnat. in China, o femeie cu piciorul mare era considerata vulgara si nu se putea casatori cu cineva bogat sau de familie buna. Acest concept a mutilat femeile din China timp de mii de ani si nimeni nu realiza faptul ca era o nebunie. Doar cand aceasta practica a fost abolita s-a putut realiza faptul ca era o mare prostie.
 in acelasi mod, in ceea ce priveste setea pentru spiritualitate, ea a fost pervertita, mutilata. Acesteia nu i se permite aparitia. Iar daca, in cele din urma iese la suprafata, imediat apar substituientii. Atunci ti se va spune sa citesti in tot felul de scripturi si vei descoperi ceea ce doresti. De fapt, in scripturi nu gasesti nimic in afara de cuvinte; in temple nu vei descoperi nimic in afara de tablouri moarte. Astfel, omul incepe sa creada ca setea sa a fost falsa.
Fara indoiala nici o persoana nu se naste fara aceasta sete pentru evolutia spirituala. Iar daca acesteia i se ofera posibilitatea si facilitatile sa fie trezita, atunci toate celelalte dorinte vor disparea. Atunci nu mai poate exista decat foamea de Dumnezeu - nu pentru faima, bogatii sau putere. Toate acestea nu pot merge mana in mana. De aceea, pentru a le salva pe celelalte, a trebuit sa o inabusim pe aceasta. Pentru ca, in momentul in care aceasta sete apare pe scena, ea le va detrona pe toate celelalte - pur si simplu le va elimina, le va asimila. Dumnezeu este foarte acaparator. Cand apare, va acapara intreaga scena doar pentru el. Atunci nu le va mai permite altora sa se prosteasca in jurul sau. Cand te alege sa devii templul sau, taramul in care va salaslui, atunci toate celelalte zeite sau zei vor trebui sa plece - nu mai pot trai acolo. Asa cum ii vezi acum - de exemplu, zeul maimuta Hanuman, ca si multi altii - vor disparea. Dumnezeu nu le va mai permite sa traiasca acolo. Cand Dumnezeu va aparea, el ii va alunga unul cate unul. Doar el poate sta pe tron.


(extras din discursul tinut in seara zilei de 3 Mai 1970, in tabara de meditatie de la Nargol, Gujarat, India; publicat in volumul "KUNDALINI; IN CAUTAREA MIRACULOSULUI", vol.1, Editura RAM, 1988)

Sursa:http://esoterism.ro/ro/setea.php
http://esoterism.ro/ro/setea.php

Madame Blavatski şi Societatea Teosofică (misticism)

Madame Blavatski şi Societatea Teosofică

Copilăria lui Madame Blavatski. Căsătoria ratată

Cea cunoscută acum ca Madame Blavatski sau chiar desemnată simplu, cu iniţialele HPB (de la Helena Petrovna Blavatsky) s-a născut la 12 august 1831 (31 iulie după calendarul iulian, folosit în Rusia), în localitatea Ekaterinoslav. Tatăl său, de origine germană, era colonel în armata ţaristă, iar mama sa, scriitoare de nuvele sub pseudonim, era înrudită cu familia imperială a Rusiei.
Aşa cum era normal pentru o tânără dintr-o familie nobiliară, Helena are mai multe guvernante, din diferite ţări europene, astfel încât ajunge încă din copilărie să vorbească fluent franceza, engleza şi germana, care îi vor fi extrem de folositoare în timpul călătoriilor de mai târziu. Îndrăgeşte lectura încă de mică şi citeşte multe cărţi despre ocultism, dar şi despre francmasonerie şi alte societăţi secrete.
La vârsta de şaptesprezece ani este măritată cu generalul Blavatski, viceguvernator al provinciei ruseşti Armenia, în vârstă de 40 de ani. Căsătoria durează numai trei săptămâni, interval în care cei doi soţi nu întreţin relaţii sexuale. După acest interval scurt, Helena fură un cal, cu care traversează munţii şi fuge la bunicul său, aflat la Tiflis, în Georgia. După propriile mărturisiri, va rămâne virgină întreaga viaţă. Totuşi, a păstrat un lucru ca urmare a acestei aventuri: numele de Blavatski.

Călătoriile lui Madame Blavatski. Marea Fraternitate Albă din Tibet

Deşi familia decide că cel mai potrivit ar fi să se întoarcă la părinţi, ea este de altă părere şi îşi petrece următorii zece ani (1848-1858) călătorind în cele mai diferite locuri sfinte şi întâlnind dervişi turci, înţelepţi egipteni, pe învăţatul copt Paulos Metamon (alături de care petrece ceva mai mult timp), vraci amerindieni, pastori mormoni, vrăjitori specialişti în voo-doo, asceţi indieni şi, în cele din urmă, pe aşa-numiţii Mahatmas din Tibet, membri ai unei Mari Fraternităţi Albe, despre care numai ea povesteşte. Dintre aceştia, îi cunoaşte pe Morya, mai întâi în vis, apoi şi în realitate, iar mai apoi pe Maestrul Kuthumi.
În 1858 revine în Rusia, la Pskov, unde locuia sora sa, Vera. Aceasta scrie despre puterile oculte pe care le căpătase între timp Helena. Este vorba, în primul rând, de capacitatea de a citi în „lumina astrală“ şi de a vedea fluxurile de gândire ale personelor vii, dar şi ale celor decedate.
În anii 1863-1865 călătoreşte în Caucaz, unde trece prin diferite crize şi experienţe mistice, printre care şi dedublarea, iar între 1865 şi 1873 este plasată a doua mare serie de călătorii din viaţa sa. Vizitează Europa de Est şi Balcanii, Egiptul şi Siria (unde are contacte cu comunitatea druzilor), Italia (unde Giuseppe Mazzini o iniţiază în carbonarism), apoi vizitează, pentru a doua oară, Tibetul, unde stă doi ani alături de maestrul Koot Hoomi. Revenită în Egipt, întemeiază, împreună cu Emma Cutting (viitoarea Emma Coulomb), o efemeră societate spiritistă, urmând principiile lui Allan Kardec, un pedagog francez care dezvoltase mai multe teorii referitoare la spiritism. Helena vizitează apoi, succesiv, Ierusalim, Odessa şi Paris.

Întemeierea Societăţii Teosofice. Isis dezvăluită

În 1873, la vârsta de 42 de ani, se stabileşte la New York. Aici se căsătoreşte pentru a doua oară, de data aceasta cu georgianul Michael C. Betanelly. Nici această căsătorie nu implică însă nici afecţiune şi nici relaţii sexuale, aşa că durează numai trei ani. interesant este că, în toată această perioadă, Helena nu divorţase de primul soţ, deci, conform legii, se poate vorbi despre bigamie!
La 7 septembrie 1875 (data oficială: 17 noiembrie acelaşi an), ea întemeiază Societatea Teosofică, împreună cu colonelul Henry Steel Olcott, ca preşedinte, şi avocatul irlandez William Quan Judge, ca secretar. Deşi ea este principala animatoare a societăţii, în acte este trecută ca simplu secretar corespondent.
Din Statut, rezultă că Societatea Teosofică este organizată în vederea îndpelinirii a trei scopuri principale:
1) dezvoltarea sentimentelor de toleranţă reciprocă şi de bunăvoinţă între popoarele de diferite rase şi religii;
2) încurajarea studiului filosofiei, religiilor şi ştiinţelor celor vechi, în special ale Arienilor;
 3) cercetări şi ajutor privind natura superioară a omului şi puterile sale latente.
În 1878, apar la New York cele două volume ale lucrării „Isis dezvăluită“. În timp ce New York Herald Tribune o consideră una dintre creaţiile remarcabile ale secolului al XIX-lea, orientalistul Max Muller o consideră pe autoare incompetentă. Aceasta primeşte, în 1877, cetăţenia americană.

Teosofia în India. Ultimele călătorii ale Helenei Blavatski. Doctrina secretă

Între 1879 şi 1885 întreprinde a treia serie de călătorii, împreună cu Olcott. În februarie 1879, ei lansează la Bombay revista The Teosophist (Teosoful), în care este afirmată ideea unei înţelepciuni divine eterne, numită Teosofie, şi a existenţei unei Fraternităţi a Înţelepţilor. În Sri Lanka, Blavatski şi Olcott primesc pancha sila (confirmarea buddhistă în cinci precepte). În 1882, se instalează în India, la Adyar, aproape de Madras, acest loc devenind centrul mondial al Societăţii Teosofice. Acum sunt sistematizate mai multe dintre teoriile doamnei Blavatski, precum cea a celor şapte corpuri: fizic, eteric, astral, mintal inferior, mintal superior, buddhic şi atmic.
Nici în India nu rămâne mult timp, în special deoarece este implicată în două scandaluri. Fosta sa colaboratoare din Egipt, Emma Coulomb, o acuză de fals şi de escrocherie. În acelaşi timp, o anchetă asupra capacităţilor sale paranormale (citirea gândurilor, materializarea unor obiecte, primirea unor scrisori de la maeştrii tibetani etc) le taxează, pe marea majoritatea, fie drept escrocherii, fie drept halucinaţii colective. În 884 şi 1885 călătoreşte prin Franţa şi Germania, pentru ca apoi să viziteze Egiptul şi India.
În 1885 părăseşte definitiv India pentru Europa. Aici, vizitează Italia, Elveţia, Germania, Franţa şi Belgia. Deja suferă de obezitate (are 113 kilograme), nefrită cronică şi hidropizie. În 1888 apare o nouă carte-monument, „Doctrina secretă“. Conform lui Madame Blavatski, aceasta se bazează misterioasa Carte a lui Dzyan, despre care s-a afirmat că e doar un alt numele al Zoharului, cunoscuta (în anumite medii) operă kabbalistică.
Ultimii ani ai lui Madame Blavatski. Controversele
Din mai 1887, se stabileşte la Londra, unde întemeiază „Blavatsky Lodge“ şi revista „Lucifer“. Acum îl întâlneşte pe cunoscutul poet William Butler Yeats, preşedinte al Hermetic Golden Dawn. În octombrie 1888, apare şi o „Secţiune esoterică“ a Societăţii Teosofice, destinată căutătorilor mai avansaţi. În următorii ani apar încă două lucrări ale Helenei Petrovna Blavatski: Cheia Teosofiei şi Doctrina secretă. După apariţia acestui din urmă volum, câştigă prietenia şi sprijinul lui Annie Besant, pe care o desemnează drept succesoarea sa la conducerea Societăţii. În 1890 este vizitată chiar de tânărul Gandhi, care se afla în plină dezvoltare a conştiinţei naţionale indiene şi redescoperea hinduismul tradiţional. Helena îl ajută în acest sens.
Helena Petrovna Blavatski a murit pe 8 mai 1891 şi a fost incinerată. Credinţa în Biserica Ortodoxă rusă şi-o pierduse în momentul în care, în ciuda rugăciunilor sale, murise un copil al cărei tutore era.
În urma ei a rămas o operă controversată, care a stârnit nenumărate dezbateri. De pildă, în timp ce Rene Guenon considera teosofia drept una dintre cele mai periculoase greşeli făcute de mentalitatea contemporană, istoricul Theodore Roszak spune că Madame Blavatski a fost unul dintre cei mai originali şi mai profunzi gânditori ai timpului său. Călătoriile numeroase, legăturile cu diferiţi oficiali britanici, dar şi ruşi, au alimentat zvonurile că s-ar fi aflat în slujba serviciilor secrete.
Dincolo de aceste controverse, rămâne însă opera Helenei Blavatski, a căror valoare şi validitate le poate judeca fiecare personal.
Sursa:http://www.clubmistic.ro/51/Madame-Blavatski-si-Societatea-Teosofica/127

Elegie

Elegie - Mia Frollo

de Francis Jammes

Când moartă-mi fi-va inima de marea mea iubire,
Pe verzile coline, pe drumuri înflorite,
Va rătăci uşoară suflarea mea în Fire,
Va străluci pe garduri în rouă înălbite.

Va flutura în noapte, în bruma cenuşie,
În bruma îndulcită de farmecul de lună,
În frăgezia rozei ce-n vânt corola-adie...
Pe zidul vechi ce plânge ea va domni stăpână.

Se va opri în locuri tăcute,-ntunecate,
La marginea căsuţei din satul adormit,
Va merge să mângâie mormintele tăcute
Cu inime micuţe ce viaţa n-au trăit.

Şi chinul meu să fie atuncea mângâiere,
Şi tinerii să-l simtă când vor pleca din sat,
Pe câmp, unde garoafe sălbatece-n tăcere
Vor legăna iubirea nestinsă de păcat.

Te vei gândi, tu, dragă, la-aceste lucruri poate,
Te vei gândi atuncea la ziua întristată,
Vei plânge, iar vei plânge cu lacrimile toate
Plecarea mea. Sărutul va tremura deodată.

O, spune! Să ne spunem plecare fericită
Ca-n vremurile-acelea când pentru lungă cale
Se lutura batista pe faţa ofilită
Şi printre plopi... de-a lungul cărărilor din vale,

O, lasă-te întreagă-n durerea ta cuprinsă,
Obrazul plin de lacrimi usucă-l în blândeţe,
Plecându-l să se culce pe inima-mi aprinsă,
Surâde-mi ca atuncea când suntem în tristeţe.

Din volumul “Flori de flăcări”, 1923

Avatar

Avatar - Mia Frollo

Când stai, răpit de visuri, în seara-nsângerată
De toamnă, lângă mine, şi gândul tău l-ascult,
El o poveste-mi spune de-o ţară depărtată -
Povestea lui trăită în vremea de demult.

O, da, erai amicul lui Phidias odată,
Şi compunând o odă mergeai încet-încet
Spre casa lui cea albă de artă-nfrigurată,
Iar eu eram o sclavă venită din Milet.

Era aceeaşi seară de toamnă-nsângerată,
Să te privesc rămas-am pierdută-n colţ de drum,
Iar ochii tăi pe ochii-mi s-au pironit deodată
Şi mi-ai surâs atuncea surâsul tău de-acum.

Din volumul “Flori de flăcări”, 1923

Intre ziduri ca de gheata

Între ziduri ca de gheaţă - Mia Frollo

De ce atâta soare şi drag de vieaţă-n cale?
Aci e mănăstirea cu clopotul de jale.

Cum freamătă pădurea pierdută-n zări departe?
Aci sunt umbre negre cu zâmbete de moarte.

Merg una câte una, sub gânduri reci plecate...
Tu, care vrei odihna de clipe zbuciumate,

Tu, care porţi în suflet atâta amintire
Şi-n ochi oglinda vieţii-nflorite în iubire,

Să nu baţi cu nădejde la porţile-nvechite
De veşnicia vremii atât de liniştite;

Mai bine-ntoarce-ţi pasul, de-i obosit acum,
Să guşti uitarea caldă din viaţa de pe drum.

Din volumul “Flori de flăcări”, 1923

Vechi scrisori

Vechi scrisori - Mia Frollo

O, vechi scrisori, eu v-am găsit atâta de uitate,
Cu plicul mic, cu scrisul mic şi vorbe-ndurerate,

Eraţi iubrea de demult a celuia pe care-acum
Cu-atâta dor, cu-atâta chin l-aştept mereu pe-acelaşi drum.

Eu v-am privit, şi chipul lui mi-a apărut întunecat,
Eu v-am trăit, şi visul meu era aşa de-ndurerat.

O, vechi scrisori, mi-aţi apărut ca o ciudată prevestire:
A fost atât de mult iubit şi-aşa de şubred în iubire.

Eu, în trecut, la voi, mereu, lăsa-voi gândul să mă poarte
Melancolia mea de-acum şi gândurile voastre moarte,

Cu negre flori voi presăra întreagă aşteptarea...
Ce rău făcut-aţi, vechi scrisori: aţi răzbunat uitarea!

Din volumul “Flori de flăcări”, 1923

E toamna care trece

E toamna care trece

de Mia Frollo

Dans le vieux parc solitaire et glacé
Deux formes ont tout à l`heure passé.
Paul Verlaine

Păşim tăcuţi pe drumul cuprins de-nfiorarea
Apropiatei toamne, când nopţile coboară
Pe câmpuri de aramă o mantie uşoară
De frig, de dezolare, şi doamnă e uitarea
A tot ce-a fost iubire şi floare şi lumină.
Pădurea de mesteacăni uşor şi dulce geme,
Argintul ei păleşte cu cea din urmă vreme
A verii... Îngheţată se-nalţă luna plină.
Ţesută-n vraja verii, iubirea noastră pare
Acum, când totul moare, o palidă-arătare,
Cu părul de-ntuneric si zâmbetul de ură;
Cuvinte-nfiorate nu pot sa mai răsune,
Surâsul de durere ne-a-ncremenit pe gură
Şi mâinile-ngheţate nu vor să se-mpreune.

Din volumul “Flori de flăcări”, 1923