...Deficienţele culturilor mici sînt aşa de mari, încît, lăsate în cursul lor firesc,
degenerează în caricaturi. Biologiceşte, pot reprezenta un exemplu rar; le lipseşte totuşi
instinctul, care să le mîne spre destinaţia lor esenţială. Culturile mari dispun pînă la
hipertrofie de un instinct istoric, adică de o pornire nestăvilită de a-şi revărsa toate
posibilităţile în mărginirea devenirii lor, de a-şi epuiza ultimele resurse în procesul
existenţei, de a nu rata nici un element din potenţialul spiritului.
Instinctul istoric se deosebeşte însă esenţial de simţul istoric. De la Nietzsche şi de la
Spengler, am învăţat că interesul pentru istorie e caracteristic decadenţei, cînd spiritul, în
locul elanului creator, a adîncirii în intensitate, tinde la o cuprindere extensivă, la înţelegerea
ca atare, la pierderea retrospectivă în lume. Simţul istoric temporalizează toate formele şi
toate valorile, încît categorialul şi valabilul prind rădăcini în lume ca orice relativitate
concretă.
Cînd şi atunci sînt superstiţia simţului istoric, a cărui hipertrofie inevitabilă a dat
naştere istorismului modern....
...Este mai mult decît evident că Rusia a fost sortită unei meniri monumentale. De ce
totuşi evidenţa aceasta a fost prilej de tortură pentru ruşi? Tot secolul al XIX-lea rusesc
vădeşte o conştiinţă turburată şi profetică, o adevărată isterie mesianică. Orice popor care
intră în istorie, cînd celelalte sînt în maturitate, suferă de un dezechilibru provocat de
inegalităţile de nivel istoric. Rusia se năştea la viaţă, după ce dormise — întocmai ca
România — secole întregi. Nu i-a rămas altceva de făcut decît să ardă etapele. Ea n-a
cunoscut Renaşterea, iar Evul Mediu rusesc a fost întunecos, nespiritual. Însăşi literatura,
pînă la începutul secolului trecut, s-a remarcat doar prin fabulişti şi creaţii moral- religioase.
Plaga mare a Rusiei — ca şi a noastră — a fost tradiţia bizantină, suflul spiritualităţii
bizantine, care altoit într-o cultură străină devine anchiloză, schematism abstract, iar pe plan
politic şi cultural, reacţionarism organizat. Tot ce este gîndire reacţionară în Rusia secolului
trecut continuă — conştient sau inconştient — filonul bizantin. Pe Pobedonosţev —
procurorul Sfîntului Sinod, profet al inculturii maselor într-o ţară de analfabeţi, îl văd
descifrînd sensul istoriei după o icoană bizantină, iar nu după mersul soarelui, cum au făcut
occidentalii, — după o icoană bizantină, simbol al morţii, al uscăciunii şi al umbrelor. Nu
există o viziune mai devitalizantă decît aceea care se degajează din arta bizantină, artă de
ceruri obscure, de monotonie între sfinţi, de inaderenţă la Eros. Şi cînd te gîndeşti că
România a vieţuit secole sub blestemul spiritului bizantin!...
Sursa:Emil Cioran, SCHIMBAREA LA FAŢĂ A ROMÂNIEI
